O zi în Luxor poate fi foarte solicitantă, și fizic, și mental, dacă-ți propui să vezi cele mai interesante locuri ale orașului. Mai ales pentru tine, turistul cazat în Hurghada, excursionist de o zi în capitala religioasă a Egiptului antic: la sesiunea de sightseeing prin fosta Theba trebuie să adaugi și cel puțin opt-nouă ore de stat pe scaun, peste patru roți, amenda deciziei de a străbate rutier, dus-întors, cei trei sute de kilometri de la Hurghada, via Safaga-Qena. Plecat din hotel cu noaptea-n cap, mult înaintea răsăritului soarelui, pe care o să-l vezi (dacă n-ai tras deja perdeaua, ca să-ți continui somnul), ridicîndu-se la orizontul deșertului stîncos, vei beneficia pe drumul ăsta doar de un singur popas. Scurt. Vreo 30 de minute pentru sandvișuri, dezmorțitul oaselor și toaletă, într-un caravanserai de marginea șoselei transformat din stație de cămile a beduinilor în sală de mese, loc de fumat și magazin de suveniruri pentru turistul în tranzit spre minunile Luxorului.
Cu cît te apropii de valea Nilului, galben-roșiaticul nisipului se schimbă treptat în verdele plantațiilor de trestie de zahăr, palmierilor, dar și al destul de multelor bălării (scuze, dacă, din ignoranță botanică, am confundat culturile a ceva comestibil cu niște buruieni). Următoarea stație a autocarului e și primul obiectiv turistic din Luxor: templele și sanctuarele de la Karnak, cel mai mare complex religios al lumii antice, neegalat nici pînă azi, întins pe o suprafață echivalentă cu cea a 118 terenuri de fotbal. Meciurile care se dispută, zilnic, aici, în cultul zeului Amun-Ra, sînt istorice, iar spectatorii care se îngrămădesc ca la idolii prezentului, Messi și Ronaldo, mișună printr-un loc magic din care, pasionat de egiptologie sau nu, ieși copleșit de măreția pădurii de columne înalte de 17-19 metri și grele de zeci de tone, pe care sînt gravate încă, în hieroglife colorate, pagini de istorie antică. Cele mai aglomerate zone sînt cea din jurul enigmaticului obelisc al lui Hatshepsut, rămas încă erect, și cea din jurul soclului scarabeulului (cică) norocos, unde o să vezi permanent un vortex de oameni – se spune că dacă te învîrtești în jurul lui de trei ori în sens antiorar, ți se va întîmpla ceva cu totul neașteptat. O să amețești brusc, probabil.
De la Karnak, autocarul trece dincolo de Nil, pe malul vestic, pentru vizitarea unui alt sit arheologic imens: Valea Regilor, necropolele unui lung șir de dinastii de faraoni. Pentru că Amun-Ra, zeul-soare, se ducea să moară la sfîrșitul fiecărei zile acolo, partea apuseană a Nilului a fost locul exclusiv al mormintelor Egiptului antic – toate cimitirele lor, de la Piramide la Valea Regilor/Reginelor, sînt situate pe malul stîng al fluviului, acolo unde n-au fost construite altceva decît monumente funerare pînă mult încoace, în epoca modernă. Atenție, din parcare pînă la cavourile faraonilor, treci printr-un bazar în care trebuie să fii foarte hotărît, dacă vrei să scapi nehărțuit de hoardele de vînzători. Recomandare călduroasă: să nu faci cumva greșeala să te oprești. Prețurile propuse sînt și de zece ori mai mari decît normalul – în loc să te tocmești feroce, pierzînd timpul, mai bine spui La, shokran (Nu, mulțumesc) și treci mai departe, fără contact vizual. După ce-ai scăpat de ei, o să ajungi, în sfîrșit, la casa de bilete de la care pleacă mașinuțele de golf – mai exact, mașinoaie de 10-12 locuri – care te transportă cîteva sute de metri, pînă în punctul din care vei explora pedestru valea înconjurată de creste aride, în solul căreia au fost săpate mormintele majorității faraonilor din Noul Regat (cca 1550-1070 î.Cr.).
În biletul de 240 de lire egiptene (aproximativ 12 euro; reducere 50 % pentru studenți) sînt incluse intrările în trei catacombe: Ramses al III-lea (închis parțial pentru restaurare), Seti II și Ramses VI. În fiecare dintre ele cobori, ca la gura de metrou, zeci de trepte ca să ajungi la camerele mortuare, dezamăgitor de golite de conținutul jefuit sau mutat la muzeul din Cairo. Doar pereții gravați și decorați încă, în unele locuri, aparent neafectați de trecerea timpului, merită efortul de a ajunge aici. Mențiune importantă: pentru celebrul mormînt al lui Tutankhamon, descoperit fix acum o sută de ani de britanicul Howard Carter, trebuie cumpărat bilet separat (300 de lire egiptene). Este singurul în care mumia proprietarului e încă prezentă.
Înainte sau după templele mortuare ale faraonilor, în programul oricărei excursii, figurează shopping-ul de suveniruri la unul dintre multele ateliere de sculptură în alabastru din zonă. Foarte apreciat e cel în care face show personalizat, în funcție de naționalitatea clienților care coboară din autocar, un tip foarte bun de gură, îngînat în cor de lucrătorii care stau turcește, fiecare la postul lui, cu o daltă și un ciocan în mînă, fix la intrarea în showroom-ul plin cu pisici, șacali și alte zeități semi-animale în miniatură.
Pînă să-i iasă toți clienții la numărătoare, ghidul constată că e în criză de timp. Așa că oprirea la Coloșii lui Memnon, două statui uriașe din piatră ale lui Amenhotep III, e foarte scurtă, în drumul spre șalupa care așteaptă să te traverseze Nilul înapoi pe malul estic. După debarcarea din croaziera scurtă, de vreo zece minute, prin apa tulbure din care lipsesc crocodilii, rămași, după construirea barajului de la Assuan, pe partea cealaltă, mai e timp doar de o plimbare cu trăsura prin Luxorul zilelor noastre. Un tur hipotractat al centrului unui oraș african clasic, colorat, zgomotos și bogat în mirosuri, pînă la autocarul în care se face rapid transferul, direct din caleașcă. Ziua de Luxor s-a încheiat, pînă la Hurghada, vă doresc somn ușor!*
*Nu sînt cuvintele mele, ci ale ghidului excursiei, Mina, un tînăr egiptean care ne-a uluit pe toți cu româna sa, învățată, în doar trei ani, fără să fi venit niciodată în România. O vorbește perfect – înțelege subtilități de limbaj și știe chiar și bancuri cu olteni, ardeleni și moldoveni. Shokran, Mina!
2 Trackbacks / Pingbacks