Interviul cu Dan Ghiță, ghid de cicloturism și manager biciclez.ro, omul care promovează turismul activ și ecoturismul în zona Munților Apuseni și Pădurea Craiului, a fost realizat chiar înainte de izbucnirea pandemiei. În contextul reluării activității turistice– recomandabil, cît mai în natură–, discuția asta care se vede acum dintr-o altă perspectivă poate da idei și altora.
Cu ce vă ocupați, mai exact? Turistul care apelează la voi trebuie să aibă bicicletă, îi dați voi, cum se întîmplă?
Oferim un pachet turistic integrat: în afară de partea de transport pînă la eco-destinație, ne ocupăm de cazare, de masă în pensiune completă, oferim echipamente accesibile pentru toată lumea (avem mountain-bike-uri, dar și biciclete de șosea și chiar electrice, pentru cei care n-au o pregătire fizică adecvată și se tem că nu vor putea termina traseul respectiv sau nu-și doresc să se epuizeze). În general, traseele din aceste pachete de cicloturism sînt de dificultate ușoară sau medie, pentru că bicicleta nu este neapărat partea principală a pachetului, e modalitatea ecologică de transport care te ajută să experimentezi slow travelling-ul, modul de a călători încet, de a avea mai mult timp în destinație, de a vedea, a simți, a mirosi ce înseamnă să fii în natură; prin această modalitate de tranzit și transfer, ajungem în puncte de interes turistic precum cascade sau ghețari și în sate în care localnicii ne servesc mîncăruri tradiționale și organizează pentru noi ateliere demonstrative de olărit sau de încondeiat ouă.
Ce fel de clienți ați avut pînă acum?
Avem și o parte de incoming, în care turiștii din străinătate– în general, din Germania, Anglia, Austria, Israel– achiziționează un pachet complet de șase pînă la zece zile, dar avem și pachete pentru români, care sînt un pic mai scurte, de week-end sau week-end prelungit. Singura diferență e că punem un pic mai mult accent pe serviciile personalizabile pentru turiștii din străinătate, adică încercăm să le arătăm și partea de gastronomie și de cultură națională, în timp ce românilor le propunem alte chestii, sport de aventură, speoturism, rafting, via ferrata, ca să le creăm o experiență unică celor care n-au mai făcut acest tip de activități.
Apropo, cum mai e cu traseele cicloturistice europene care se termină la granița de vest a României?
Există o rețea foarte mare de rute de cicloturism făcută de UE, se numește EuroVelo. Două dintre ele trec și prin România, cea mai importantă, EuroVelo 6, de la Cazanele Dunării pînă în Deltă, fiind o porțiune neamenajată, momentan. Sînt foarte mulți străini care vin la noi pe bicicletă și sînt nevoiți să folosească drumurile naționale sau județene, care au o infrastructură nepotrivită pentru acest gen de turism. Sperăm să se facă cît mai curînd măcar o pistă pe această rută.
Am înțeles că ai făcut singur două trasee mai lungi pe bicicletă, unul din UK pînă în România, celălalt prin țară. Povestește-ne un pic despre ele.
În cel european, o călătorie în scop caritabil pentru o asociație orădeană care strîngea bani pentru oamenii defavorizați de soartă, am urmat ruta EuroVelo 6, care pornește de undeva din nordul Scoției și, teoretic, ajunge la Marea Neagră. Am plecat de la Londra și, pe traseul pînă acasă, am trecut prin zece țări și șase capitale, descoperind ce înseamnă cu adevărat cicloturismul. Pe Valea Loarei, unde nu te intersectezi niciodată cu vreo mașină, ai puncte de oprire din cinci în cinci kilometri, hărți turistice bine puse la punct cu ce să vizitezi, unde să mănînci, unde să campezi… orice fel de activitate turistică e cuprinsă în aceste hărți. Era un trafic extraordinar, în august: la fiecare două-trei minute te intersectai cu un grup de cicloturiști, familii cu copii de 10-12 ani, care, în fiecare zi, făceau cîte 10-15 kilometri, timp de o săptămînă. A fost inspirațional pentru mine să văd cît de sănătos aleg să călătorească vesticii și mi s-au confirmat și alte principii ale cicloturismului și ecoturismului: am stat în comunități locale care te găzduiesc la reciprocitate (Warm Showers, de exemplu) și am avut șansa să cunosc localnici care-ți prezintă altfel atracțiile turistice ale zonei, nu neapărat cele mainstream, pe care toată lumea le știe, ducîndu-te în niște locuri pe care doar ei le cunosc. Acest tip de turism, slow travelling-ul, este pentru toți cei care își doresc întoarcerea la valorile autentice ale călătoriei.
Practic, ai fost un ambasador itinerant al României. Ai intrat în contact cu localnicii, definiția turismului adevărat: să trăiești viața localnicului măcar pentru o zi.
Asta se vede în ceea ce doresc cu adevărat turiștii veniți din Vest: ei nu caută neapărat unități de cazare luxoase. Ne roagă să-i ducem în locuri în care oamenii trăiesc natural, lucrînd pămîntul, vor să vadă cum se cresc animalele, cum se plantează roșia. Vor să vadă cum se face mîncarea, pentru că la ei acasă au acces doar la alimente gata procesate. I-am pus pe israelieni să dea la coasă, într-un mediu, bineînțeles, controlat; altora le-am arătat cum se face vinul, pălinca, informații și experiențe inedite pentru ei.
Cum sînt priviți turiștii de către localnici?
Din păcate, comunitatea rurală îmbătrînește și oamenii sînt din ce în ce mai reticenți să lucreze cu turiștii; dar cînd îi cointeresezi, cînd le explici că vor fi mai cunoscuți și mai respectați, oamenii se deschid extrem de mult. Avem o rețea de localnici cu care lucrăm constant, de la olari pînă la cîntăreți de tulnic sau vioară cu goarnă, instrument tradițional specific județului Bihor. Le explicăm avantajele unui produs turistic, că putem să-i promovăm și or să trăiască din asta, ca să nu fie nevoiți să se mute la oraș sau, mai rău, să plece din țară. Sîntem norocoși că avem o țară încă bogată în tradiții, atît de sărbători, cît și în viața de zi cu zi, în care se trăiește mai simplu, mai aproape de valorile de la care a plecat civilizația și la care poți să te întorci. Dacă te duci la o fermă din Germania sau Elveția, totul este automatizat, nu mai există acel farmec, acel autentic al vieții la țară.
Mai au românii spiritul ospitalității sau e doar un mit?
Pentru călătoria pe două roți în țară, de la București la Oradea, care a durat cinci zile, am vrut să demonstrez pe blog-ul meu că românii sînt foarte ospitalieri. Un singur lucru vă spun: înainte să urc Transalpina, m-a găzduit gratis o familie din Novaci și, deși nu erau înstăriți, mi-au dat la masă tot ce-au avut mai bun, mi-au făcut friptură oltenească, pentru că au înțeles că vreau să promovez România. Am rămas profund impresionat să constat că niște oameni simpli îți pun casa la dispoziție, dacă le respecți comunitatea, tradițiile. Asta spune multe despre spiritul românesc al ospitalității, un atu extraordinar pentru noi, cei care aducem turiști străini.
(articol publicat în Cațavencii nr. 19/456 din 13 mai 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment