Trei pîrtii de cinci stele. Verzi

Pîrtie aglomerată. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Pîrtie aglomerată. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Întrerupem puțin programul obișnuit de recomandări al serialului cu domenii schiabile pentru difuzarea unui top al pîrtiilor de evitat. În week-end, am schiat pe site-urile stațiunilor sau pe forumurile de profil și, contorizînd înjurăturile schiorilor din condica de sugestii și reclamații a zonei Comentarii, a ieșit următorul clasament:

1. Pîrtia Știol, Borșa. Atuurile cu care a cîștigat: bolovani pe traseu, teleschi ponit/oprit cînd are chef operatorul, schiuri furate de la standul de lîngă skibar, tarife mari la instalații vechi, cu inscripții de pe vremea ailaltă. Mențiune specială: de Revelion, niște turiști norocoși au petrecut două ore la înălțime, admirînd peisajul. La -10°C, sechestrați în telescaunul defect.

2. Pîrtia Oncești, Păltiniș. Zăpada căzută în ultima vreme a acoperit șanțurile, dar n-a reușit să niveleze și dîmburile în locul ratracului care, dacă nu e pe butuci, e sigur în pană de motorină. Din loc în loc, cîte un brăduț îți iese atît de ospitalier în cale încît nu te poți abține să-l îmbrățișezi călduros.

3. Pîrtia Sărărie, Iași. Da, nici eu n-am știut că Primăria Iași a botezat așa derdelușul cartierului. Teleschiul, cumpărat SH, se defectează des, pîrtia e plină de pantofarii cu capace de veceu, pungi și fărașe ieșiți la colectat tumbe pe gheață. Ce mai, distracție de cinci stele… Dar, dacă luați între schiuri vreun pieton, le veți vedea garantat la culoarea din titlu.

(articol publicat în Cațavencii nr. 6/33 din 15 februarie 2012 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.