Natura-vura: Creasta Pietrei Craiului

Creasta Pietrei Craiului. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Creasta Pietrei Craiului. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

După turele de antrenament din articolele precedente, un cititor fidel al rubricii este, cu siguranță, pregătit pentru nivelul următor, o ascensiune serioasă pe un munte mai challenging, gen Piatra Craiului. Dar nu pe traseul clasic al bucureștenilor (Cabana Plaiul Foii – La Lanțuri – Șaua Grindului), ci pe unul customizat pentru începători avansați: din Zărnești, de la Gura Rîului, pe bandă galbenă pînă la Cabana Curmătura, via Poiana Zănoaga. De la cabană schimbi pe triunghi albastru și iei la călcat în picioare grohotișurile Padinilor Frumoase pînă la Vîrful Ascuțit, traseu de abrupt care te costă cel puțin două ore jumate de efort susținut. Imaginează-te escaladînd un terasament uriaș din sorturi și balasturi de roci calcaroase; pe ultima porțiune, într-un jgheab foarte îngust, te poți agăța de balustradă, o șufă pitonată pe peretele din dreapta, pînă dai în cărarea îngustă dintre jnepeni care duce la Vîrful Ascuțit și Refugiul Lehman (2.150 m). Dacă n-ai cort și s-a înnorat de furtună, e mai sănătos să rămîi peste noapte aici.

Dimineața, la peste 2 km altitudine, e cețoasă, indiferent dacă ai băut sau nu ceva în ajun; după ce vălătucii de ceață se mai risipesc, e timpul s-o iei pe creastă spre vîrful cel mai înalt al Craiului, Piscul Baciului aka La Om (2.237 m). Privită din avion, într-o zi senină, creasta Craiului pare șira spinării unui imens crocodil alb-cenușiu care stă leneș la soare. Privită dintr-un elicopter care ar survola-o de la mare înălțime, o lamă de fierăstrău cu dinți neregulați. Privită din traseu, de sub talpa bocancului, e un șir stîncos extrem de accidentat, o succesiune de grămezi de bolovani cu muchii tăioase și rugozitate de piatră ponce care trebuie cățărate, coborîte, ocolite: punctul roșu urcă, cade, șerpuiește printre stînci, la +/– 2.100 m înălțime, pe granița dintre două lumi. Pe dreapta, sub tine se cască abruptul vestic – versanți sălbatici cu pereți masivi de piatră și hornuri continuate cu văi torențiale –, niște hăuri zimțate ca o răzătoare; dacă ridici puțin privirea, dai de crestele Iezerului și Făgărașului. Pe stînga, cel estic: pante ceva mai domoale, insule de pășuni în marea pădurilor de molid (sau invers); jos, în vale, peste culoarul Rucăr-Bran, pornesc a se înălța Leaota și Bucegii.

Din loc în loc, îți mai tragi sufletul pe scurtele zone înierbate sau în pauzele de pe culmile crestei (Țimbalele, cel Mare și cel Mic, Vîrful Dintre Țimbale, Vîrful Sbirii). După vreo trei ore de la startul dat la Ascuțit, fix înainte de Piscul Baciului, linia de sosire e o trecere foarte îngustă, pe care pășești cu mare grijă, îmbrățișînd un perete de piatră, ca un sinucigaș care s-a răzgîndit brusc să se mai arunce de pe pervazul exterior al unei ferestre aflate la etajul 700.

P.S. Atenție: în creasta Pietrei Craiului nu există sursă de apă! Dacă nu vrei să faci o excursie de vreo cîteva ore, în vale, pînă la primul izvor sau să aștepți următoarea ploaie, e recomandat să-ți umpli bidoanele înainte de a intra în gol alpin. Altfel, pînă la coborîrea din creastă, o să duci cu tine o sete de cămilă.

(articol publicat în Cațavencii nr. 29/158 din 23 iulie 2014 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.