Nu foarte departe de biserica fortificată de la Biertan, la vreo cincizeci de kilometri de drum – de care, în îndepărtatul trecut negustoresc, de mașini, în prezentul cult-turistic –, se află și cea din comuna mureșeană Saschiz. Tot în centrul satului, construită tot de sași, exact în același timp (1493-1525), tot în stil gotic tîrziu, și tot monument UNESCO (din 1999), ca și biserica fortificată a vecinilor sibieni. Puternic apărată, odată, de vizitatorii cu intenții agresive, nu mai e păzită acum decît de doamna cu cheia care, dacă nu-i prezentă în căsuța de tăiat bilete și vîndut pliante de după poarta de intrare în curtea bisericii evanghelice Sfîntul Ștefan, vine schnell, după ce suni la numărul afișat în geam.
Istoria ansamblului arhitectural de la Saschiz începe, deci, la un an după ce Columb debarca în America, atunci cînd, pe locul unei foste bazilice romanice, localnicii își clădesc un complex multifuncțional, biserică – zid de incintă – turn, cu rol religios-defensiv: și lăcaș de cult, și adăpost în caz de asediu / punct de observație de la distanță a eventualelor pericole care se apropiau de sat, călare sau pe jos. Pentru slava lui Dumnezeu, mai întîi a fost biserica, de tip sală, întărită de 22 de contraforturi, cu spații largi și un aer foarte sobru. Altarul baroc de pe la 1735 beneficiază din plin de lumina naturală ce pătrunde prin ferestrele înalte, în ogivă, situate de jur împrejurul lui. Mai atrag atenția, pe peretele din dreapta, amvonul din lemn pictat în același stil, baroc, și, în fața altarului, cristelnița din gresie masivă de secol XVI, cu picior. Pe toate celelalte trei laturi ale sălii, strane și balcoane din lemn masiv închid ca o carapace fără reverberații sunetele grave ale orgii, care se mai aude azi destul de rar, pentru foarte puținii credincioși rămași încă în sat. Din laterale și din spate, scara în spirală duce spre podul bisericii și la nivelul de apărare de deasupra arcadelor, culoarul de strajă cu ferestre de tragere pătrate care înconjoară întreg etajul. Cînd rugăciunile nu mai funcționau, aici urcau enoriașii în caz de pericol și atacatorii primeau de pomană doar lumînări aprinse pe săgeată și ulei clocotit.
Guri de tragere are și turnul de apărare ridicat pe ziduri de piatră și cărămidă de trei metri grosime, la o distanță de vreo zece metri de sacristie, transformat în clopotniță după construirea turnului cu ceas din Sighișoara, cu care seamănă destul de bine. Aspectul pe care-l are astăzi îl datorează și unor incendii, anul ultimei refaceri fiind trecut cu cifre mari pe acoperișul turlei: 1832. La fereastra etajului superior, lîngă ceas, apare încă Bogdan, figurina din lemn botezată de localnici care marca cu bătăi de clopot fiecare sfert de oră.
Pe fundalul pozei cu biserica și turnul, în planul doi, pe dealul Saschizului, atrage încă privirile primul refugiu din calea năvălirilor tătare sau otomane: cetatea țărănească din secolul al XIV-lea, abandonată de săteni după ridicarea bisericii fortificate din apropierea caselor lor. Pînă nu demult o ruină, cetatea restaurată recent a avut șase turnuri, patru de colț și două de poartă, și o fîntînă adîncă de 60 de metri. Legenda spune că din fundul fîntînii ar fi pornit un tunel care ducea pînă în centrul satului, dar se poate să fi fost doar o stratagemă de atras în cursă dușmanii înecați în apa puțului.
La momentul cult-turismului nostru în zonă, în curtea bisericii niște localnici aveau pe masă la vînzare borcane cu dulcețuri, sticle cu siropuri, miere, plante medicinale pentru ceai, murături, zacuscă, compoturi și alte produse din rețete tradiționale: gem de rubarbă cu căpșuni sau zmeură, dulceață de ardei iute, peltea de coacăze negre sau roșii, magiun de prune cu nucă. Singurele pericole care îi mai așteaptă, deci, pe lacomii vizitatori ai Saschizului sînt doar indigestia sau diabetul.
(articol publicat în Cațavencii nr. 36/678 din 11 septembrie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment