Da, ați citit corect și nu e nici o greșeală de redactare: Poenița, nu Poienița. Fix așa scrie pe firmă. O licență poetico-turistică a autorului patron, care vrea să-i sugereze cititorului client că spațiul ăsta de cazare sighișorean își revendică numele nu de la vreo poieniță de prin preajmă, ci de la o lirică modernă a cazării în natură.
Locul: Situat la marginea orașului, într-un cartier de case care, judecînd după aspectul drumurilor, e la fel de medieval ca și cetatea, Poenița se recomandă ca fiind un hotel de trei stele. Altă interpretare literară a accepțiunii clasice a cuvîntului, fiindcă, pentru complexul ăsta foarte divers de clădiri și căsuțe din lemn construite în stil vagon, cu trecere dintr-unul în altul sau de la unul la celălalt, realitatea prozaică ar folosi alt cuvînt. Dacă ar exista în dicționar.
Să nu fim foarte critici, însă:
Dotările camerei s-ar apropia de ceea ce turistul știe că înseamnă trei stele. Dacă, în corpul nou, P+3, ultimul de la intrare, văruit într-o superbă nuanță de roz turbat, camera 315 de la ultimul etaj n-ar fi o triplă transformată în cvadruplă, prin adăugarea unui pat exact în drumul spre balconul cu vedere spre dealul împădurit din spatele clădirii. Altfel, totul OK: baie mare cu duș, așternuturi și prosoape curate și relativ noi, televizor (pentru cine mai e interesat de genul ăsta de entertainment).
Prețurile: O altă inovație ar fi recepția, care nu locuiește imediat după intrare, cum te-ai aștepta. Ca să ajungi să citești tarifele de cazare (single – 100 de lei, dubla – 140 de lei), lași barul, în dreapta, imediat cum intri pe ușă (carafa de vin e 20 de lei litrul, berea – Ciuc, Silva, Ursus – 5 lei) și traversezi sala de mese către un ghișeu părăsit, dotat însă cu senzor de semnalizat prezența (clopoțel dintr-ăla care, lovit, face diing!).
Ambianța: Cam asta a fost prima impresie la check-in-ul în Poenița, împreună cu colegii din școala de ghizi ATGR debarcați din cele două autocare de 59 de locuri, sîmbătă, pe la prînz. Pentru noi, detaliile astea locative n-au contat aproape deloc, pentru că, restul zilei, am fost ocupați cu aplicația practică de treasure hunt prin cetate și, o bucată de seară plus o jumătate de noapte, cu cea de socializare în clubul Aristocrat din centru. Majoritatea timpului rămas pînă la check-out-ul de a doua zi de la 10 a.m. l-am petrecut în sala de mese, la cina continuată cu atelierele de jocuri (Mafia și o mimă scurtă) și dimineață, la micul dejun stil bufet, cu meniu decent.
(articol publicat în Cațavencii nr. 8/291 din 1 martie 2017)
Be the first to comment