La terasa Argentin, toţi beau bere şi nu vin

Terasa Argentin, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Terasa Argentin, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Unde: În Centrul Vechi, pe Blănari, vizavi de Club A. Bomba nenorocită cu cîteva mese de plastic în interior în care se adunau toţi drojdierii zonei ca să bea cea mai ieftină bere din centru (la jumătate din preţul concurenţei) de pînă acum cîţiva ani s-a ridicat din underground-ul mişcării de rezistenţă alcoolice, şi-a tras o terasă în faţă şi a devenit un soi de pub cu o atmosferă boemă frecventat de…

Cine: …studenți restanțieri, profesori faliți, rockeri cu plete albe, artiști în căutare de inspirație. Plus personajele pitorești moștenite din perioada preterasiană, băștinașii asimilați după colonizarea intelectuală. Argentin e o Poiană a lui Iocan bucureșteană în care se susțin zilnic olimpiade de dat cu părerea: de la prețul ridichilor pe piața futures la doctorate grele în teoria paiului de chibrit, totul e dezbătut pe larg în lungi disertații filozofice de pahar spart.

Cum: 1) Îți cauți loc la o masă de pe terasa cu acoperiș din lemn. 2) Te prezinți la barul din interior și-i lansezi comanda lui nea Vasile, celebrul barman argentinian. 3) Te întorci cu sticla/paharul la locul tău de consum. Se repetă pașii 2 și 3, ori de cîte ori este nevoie de refill.

Cît: Ciucaș – 4 lei, Timișoreana – 4,50 lei, Ursus – 5 lei, limonadă – 6 lei. Lîngă slow-drink-ul Argentin s-a deschis și fast-food-ul omonim; de evitat perioada prînzului, cînd terasa devine un fel de cantină în aer liber preluată ostil de o gașcă corporatistă la costum care lopățește de zor prin casolete.

Muzică: Fără. Ambianța sonoră e asigurată doar de murmurul sticlelor și ciocnitul vocilor.

WC: Buda s-a mutat din interior la exterior, cu intrare de pe terasă, ocazie cu care a avansat și cîteva trepte pe scara civilizației. Totuși, se pare că în zonă există o filieră de hoți de săpun lichid care-l fură de la prima oră, imediat ce e turnat în dozatoare.

(articol publicat în Cațavencii nr. 12 din 14 septembrie 2011 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.