Spații de cazare la mare înălțime. Cabana Roza Vînturilor, Călimani

Cabana Roza Vînturilor, Masivul Călimani. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Cabana Roza Vînturilor, Masivul Călimani. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Pentru cîteva săptămîni, miniserialul cu hosteluri intră în vacanță; în midseason, revenim la programul obișnuit de cabane și pensiuni montane. În episodul de astăzi, facem cunoștință cu Cabana Roza Vînturilor, singurul spațiu de cazare din creasta Călimanilor.

Adresa: În Călimani, lîngă stația meteorologică de pe vîrful Rețitiș. Altitudine 2.021 m.

Căi de acces: Din Toplița, de la Monument, drum forestier plus potecă (cruce albastră și punct roșu, 8-9 ore).

Dotări: Încăpere centrală multifuncțională, o sufragerie-bucătărie-salon (practic, un spațiu comun care are și priciuri la mezanin, pentru situațiile de exces de locatari – de revelion, de exemplu) din care se intră în dormitoarele cu paturi suprapuse; curent electric de la panouri solare, încălzire de la caloriferele conectate la soba pe lemne din living; terasă vitrată închisă complet, cu locuri de vizionare a peisajului de pe canapea (nu vă închipuiți ceva fancy: e o laiță ceva mai confortabilă, gen trei scaune tapițate alăturate); colț-muzeu cu obiecte bucovinene tradiționale (suman, bundiță, traistă, ciubăr, ploscă, linguri de lemn, ștergare), printre care s-a rătăcit chiar și un fazan împăiat. Cada de afară, lipită de peretele cabanei, e dedicată, probabil, amatorilor de băi bio, cu apă de ploaie.

Prețuri: 25 de lei patul. În după-amiaza aia de luni, eu și amicul Cătălin eram singurii clienți; cum ar veni, cu 50 de lei, am închiriat toată cabana.

Ambianță: La sosire, ne întîmpinase domnul Laurențiu (pardon, am uitat de Cora, cățeaua-lup a stației meteo, care recunoaște montaniarzii de la mare distanță), meteorolog de serviciu și cabanier ocazional. Un om nevorbit grav, rămas mult pe minus la capitolul comunicare: mi-a spus de vreo zece ori, cu mici variațiuni, să ne simțim ca acasă, pentru că n-o să ne deranjeze nimeni – am fost nevoit să pretextez o urgență fiziologică, ca să ies din monologul interminabil ce se voia o conversație. Ceva mai tîrziu, cînd ne cazaserăm deja în primul dormitor și ne pregăteam să mîncăm, s-au auzit niște voci: una principală – a domnului Laurențiu, a cui altcuiva? –, și două secundare, abia citibile, ale unui cuplu de munțomani ieșeni. Care, pînă la urmă, exasperați probabil de aversele verbale ale meteorologului-cabanier, au renunțat la oferta lui locativă și și-au găsit un loc de cort în jnepenișul de sub cabană.

(articol publicat în Cațavencii nr. 32/161 din 13 august 2014)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.