Dacă urci în Retezat dinspre nordul masivului, baza expediţiei montane poate fi stabilită în Sălaşu de Sus, în inima Ţării Haţegului. Loc cu o impresionantă concentraţie de istorie: pe unde se plimbau dinozaurii pitici ai Cretacicului Superior, se jucau Război dacii şi romanii (la limita vestică a Ţării Haţegului se află Porţile de Fier ale Transilvaniei, anticul Tapae) şi strîngeau TVA-uri cnejii haţegani din timpul primei atestări documentare (1247, Terra Harszoc în “Diploma Cavalerilor Ioaniţi”), ajungi să hălăduiești și tu, în Anul Domnului 2018.
Sălaşu de Sus. Unde timpul se opreşte. Să se hodinească o ţîră – Dacă te uiţi în DEX la cuvîntul sălaş, prima definiţie e adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. Şi, menţiune importantă, linişte. Exact ce ne-a oferit amabilul amfitrion din Sălaşu de Sus, ambasador CouchSurfing al zonei (salut, Mihai!): în casa lui de pe malul pîrîului, nu auzi decît muzica apelor. Nu a lui Händel, ci a rapidului curs de apă care trece la cîţiva paşi de geamurile casei.
În rest, viaţa în sat curge domol și bucolic: lumea îşi mînă vitele şi caii la păşune și trudeşte în grădină sau pe cîmp toată ziua. Birtul se deschide abia pe seară, după ce treburile zilei au fost terminate. Aici este sediul bucătăriei virşlilor de Sălaşu de Sus (cîrnăciori picanţi din carne de oaie şi capră), o celebritate culinară locală mai puţin mediatizată la nivel național decît alte vedete gastronomice, gen cîrnaţii de Pleşcoi.
Dacă te-ai săturat de odihnă, plimbă-te prin Poiana Narciselor de la marginea satului. Vei primi o recompensă dulce: fragi uriașe, la tot pasul.
Cetatea Colţ. Castelul din Carpaţi, aventuri oarecum obişnuite – Sau fă o excursie la Cetatea Colţ. După ce treci de Mălăieşti şi Nucşoara, din drumul care duce spre Cîrnic, semnalizezi dreapta şi intri în traseul cu marcaj triunghi albastru. Într-o oră şi ceva de ascensiune pe la marginea pădurii eşti la cetate, acum nişte resturi de ziduri şi o bucată de turn care doar sugerează vremurile de glorie de odinioară. Strategic amplasată, pe un deal deasupra unui defileu, Cetatea Colţ e o fostă fortăreaţă ridicată pe la 1280 de către cneazul român Cînde (ulterior maghiarizat forțat Kendeffy), devenită faimoasă mult mai tîrziu. Legenda spune că ar fi chiar cetatea descrisă de Jules Verne în Castelul din Carpaţi; la o analiză atentă a textului, un cititor interesat poate descoperi vagi indicii în acest sens. Cert e doar că Monsieur Verne era un călător împătimit, dar foarte discret în privința deplasărilor sale de documentare, și că, în perioada 1882-1886, a fost dat dispărut prin partea asta de Europă. Tot ce se știe este că a avut o aventură romantică cu o brașoveancă din Homorod care l-a ghidat în drumețiile prin zonă și cu care a păstrat ulterior legătura printr-o corespondență relativ îndelungată (ținînd cont de viteza poștalioanelor vremii, chiar și o scrisoare de despărțire cu reply-ul aferent ar fi însemnat o lungă relație la distanță).
Haţeg. Oraş verde, de nevoie – La plecare, faci o plimbare prin Haţeg. Micuț, curat, liniştit. Normal: de cînd economia locală se bazează doar pe hidrocentralele de pe Rîu Mare, niște exploatări forestiere şi o fabrică de bere, iar investitorii străini sînt cam la fel de rari ca zimbrii din rezervaţia de la marginea oraşului, fumul şi duduitul industriei socialiste sînt doar o amintire. De găsit, eventual, în muzeul de istorie a Haţegului, care la momentul trecerii noastre pe-acolo era puţin închis. Păcat, ar fi fost interesant de văzut măcar cît de mici erau dinozaurii ăia.
(articol publicat în Cațavencii nr. 30/365 din 1 august 2018 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment