Miercurea trecută, am pus periuţa de dinţi în geamantan, mi-am luat cortul şi-am plecat în Vamă, la Golden Stufstock.
Ada Milea cîntînd pe geamul de la etajul restaurantului lui Bibi pentru sutele de oameni de pe terenul (atunci) viran alăturat, cu spatele la zecile de meseni din interior (Stufstock 1); vocea sexy a Cristinei de la Blazzaj, la scena mică de lîngă Ovidiu (Stufstock 2); furtuna de la 3 A.M., care a inundat primele rînduri de corturi de pe plajă şi dimineaţa năucă de după concertul Altar de la răsărit, strîngînd gunoaie alături de Mircea Toma şi alţi eco-idealişti înainte de cafea (Stufstock 3); cîntările Andrieş şi Alifantis, la Şoni, Phoenix, la scena amplasată, în premieră, pe cîmp la Marina Park, şi ultimul concert Urma, înainte de despărţirea care s-a dovedit a fi temporară (Stufstock 4).
Cam astea erau o parte dintre imaginile care-mi rulau pe ecranul minţii, privind pierdut cîmpurile de lîngă autostradă, în drum spre Stufstock 7. La ultimele două ediţii, lipsisem motivat (nefiind în ţară), fără să-mi pară rău: mesajul iniţial (Salvaţi Vama Veche!) se pierduse pe drumul dintre entuziasmul iluziilor şi lehamitea concluziilor, iar interesul şi receptivitatea publicului se diluaseră. Acum mă interesa doar în ce măsură parţiala întoarcere la rădăcini (acces liber, scena pe plajă, trupe autohtone) ar putea salva de la dispariţie un festival rămas fără identitate.
A început joi seară pe scena mare cu The Others ai lui Mihnea din Luna Amară şi cu Mike Godoroja & Blue Spirit în Zeppelinul Balcanic – adică piese Led Zep la ţambal (!), surprinzător de OK. Public puţin (cîteva sute) şi civilizat, sunet bun, bere rece.
Vineri. Ovidiu Lipan Ţăndărică cu fanfara 10 Prăjini şi un public peste o anumită vîrstă, Rain District, Snails, Trooper, Celelalte Cuvinte cu iarbă prin păr, Luna Amară la fel de supăraţi pe sistem, maeştrii Baniciu & Kappl, cîntînd vechi piese Phoenix pe care nu speram să le mai aud. Pe ultima trupă Deka Dens, îi visam în cort.
Sîmbătă. Phenomenon – nişte puşti înfipţi, Les Elefantes Bizares – energetici, ZOB cu un Vlad Gorneanu la fel de incisiv, Kumm – la fel kumm îi ştiţi. Pe E.M.I.L. i-am sărit, preferînd sa urmăresc la scena de pe Stade de France new-comer-ii din trupa lui Lucescu. M-am întors la timp pentru Timpuri Noi, cu un Artan caustic ceremonios. Toamna a venit şi în Vamă pe la 1 A.M., înainte de concertul Urma: o ploaie sîcîitoare a redus la jumătate spectatorii. Care au revenit abia după ce s-a oprit parcă special pentru recitalul moldovenilor de la Zdob şi Zdub. La The Amsterdams şi DJ Vasile n-am mai stat.
Cu ce-am rămas după Golden Stufstock? Excelentul scurtmetraj Two Birds (regia Runar Runarsson) – miercuri seară la proiecţiile NEXT de la Şoni, luna portocalie ieşită din mare în timpul concertului Elefanţilor Bizari, Dan Iliescu (Timpuri Noi) într-o stare specială, cîntînd emoţiona(n)t o piesă dedicată memoriei tatălui său.
Trotuarul-oroare, noile betoane cu etaj, automatele în care dai cu pumnul/ciocanul amplasate fix pe locul în care s-a aflat ani la rînd librăria Humanitas? E deja altă discuţie.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 36/924 din 9 septembrie 2009)
Be the first to comment