Spații de cazare la mare înălțime. Bucur’s Shelter Hostel, București

Bucur's Shelter Hostel, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Bucur's Shelter Hostel, București. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Într-un decembrie tîrziu fără zăpadă, puțin înainte de sărbători, intram ca să mă cazez experimental pentru o noapte în Bucurs Shelter, hostel-ul situat atunci…

Locul: …aproape de Piața Unirii, pe strada Bucur, la numărul 21, în celălalt capăt al străzii care pleacă din fața fostului club de tristă amintire Colectiv. Descălțat la ușă de Ana, fata din recepție care mi-a luat banii pentru codul de acces, ajungeam în singurul loc din București în care porcii zboară în locul cailor verzi. Pe pereții desenați ai holului spre dormitoare.

Prețurile: Pentru 28 de lei, pe lîngă patul 6 din camera 4, primisem un mic dejun inclus (biscuiți, lapte la cutie, margarină, gem, ceai/cafea, genul de ingrediente al celui mai ieftin breakfast posibil) și un OK de autoservire din zona de free stuff, două rafturi cu cadouri lăsate de călătorii trecuți pe-aici (ce le-a prisosit sau ce-au uitat la plecarea în grabă: prosop, șampon, CD-uri, cărți, tampoane, șervețele).

Oamenii: Niște zeci de minute mai tîrziu, mă cam plictiseam cu singurii colocatari ai dormitorului cu trei bunk-bed-uri din lemn natur, cuplul rus-româncă cu care schimbasem doar un Hi! – Hi! politicos. Așa că m-am mutat în spațiul comun de la parter, acolo unde se hlizeau foarte sonor Giulia din Milano, Athanassos din Atena și Mark, canadianul din St. Johns, Newfoundland, orașul-capitală din extrema estică a insulei. Cu Mark m-am conversat cel mai mult; a fost șocat să constate că un român nu numai că știe de Trailer Park Boys, mockumentar-ul canadian cu luzări permanent fumați, dar a și scris despre el.

Ambianța: În adăpostul urbanizat al țăranului cu față de hipster (barbă lungă, fes și ochelari la modă) Bucur, toată acțiunea era în camera dublă despărțită în două de o fostă ușă tip glasvand mereu deschisă. O sufragerie rustică cu canapele din saltele pe paleți din lemn, taburete-buturugi și roți de căruță fără utilitate certă, în care oile pufoase din lînă atîrnate de lustră sugerau stîna ciobanului și Miorița din simbolul național. Dintre toate elementele de decor, cele mai interesante mi s-au părut bilețelele standard împărțite de hostel clienților, completate și lipite pe perete. La întrebarea printată What is the best thing that happened to you while travelling?, lumea dăduse răspunsuri foarte diverse: de la anonimul I learnt that home doesnt have to mean one single place la I pooped my pants on a watermellon boat al lui Peanut Butter din Colorado.

(articol publicat în Cațavencii nr. 4/493 din 27 ianuarie 2021)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.