Cocoşu’ Roşu de nervi

Restaurant La Cocoșu' Roșu, București. FOTO: cocosurosu.ro
Restaurant La Cocoșu' Roșu, București. FOTO: cocosurosu.ro

Am intrat într-o seară cu nişte prieteni (clienţi obişnuiţi ai locului) la Cocoşu’ Roşu. Un fel de Hanul Ancuţei reloaded – o cîrciumă pe două niveluri cu mîncare tradiţională românească, amenajată în faimosul – şi atît de tocitul – stil rustic de cartier: scări din lemn, ştergare pe pereţi, balcon decorat gen acoperiş cu şindrilă. Undeva în Militari, aproape de Complexul Apusului şi capătul lui 336.

Din cîte am înţeles, pînă în criză nu se făceau rezervări; era tot timpul plin, iar mesele se ocupau după principiul primul venit – primul servit. Acum la uşă stă un nene în vîrstă, probabil tatăl patronului, care te caută tacticos într-un catastif imens şi apoi te îndrumă cu gesturi ceremonioase spre masă. A noastră s-a nimerit a fi la etaj. Semn bun: deşi în cursul săptămînii, aproape toate mesele erau ocupate.

Pînă ţi se ia comanda, ai timp să te enervezi, aşa de control: muzica populară executată de formaţie e dată enervant de tare (dacă stai lîngă vreo boxă, eşti condamnat să comunici toată seara prin SMS), iar fumul de ţigară e… E. Iar ca să ajungi la toaletă îţi trebuie hartă. Cobori scările, treci prin faţa lăutarilor (dacă tot eşti aici, poţi să faci şi o dedicaţie pentru care vei primi aplauze de la toată masa: O ştiţi pe aia, de Aura Urziceanu, ‘Aproape linişte’?), driblezi cîţiva chelneri, traversezi vreo două saloane şi, la un moment dat, faci dreapta pe un gang. Cînd e momentul ăla, nu mai ştiu să vă spun.

Cert e că personajul principal al serii a fost chelnerul. Un delicios: aşa năuc n-am mai văzut de mult. Coniacul l-a adus pe rînd, în pahare diferite, în loc de platou cald ne-a livrat platou rece, a uitat complet de şniţelul unei prietene şi a venit cu el după ce restul lumii era deja la desert. Să fi fost de la PDA-ul pe care a luat comanda?

Mîncarea a potolit însă nu numai foamea, ci şi toţi nervii de pînă atunci: dacă ciorba de fasole cu afumătură e de Liga Campionilor şi pastrama cu mujdei de Europa League, desertul joacă sigur în finală (după şaorma de Dristor, papanaşii de Cocoşul Roşu sînt alt brand faimos – opinia fetelor). Aşa că toată lumea de la masă, mai ales partea feminină, era dispusă să-i găsească circumstanţe atenuante garçonului: o fi îndrăgostit, dragă!

Reconcilierea asta generală m-a convins să-i mai dau o şansă: o să revin mai la vară să încerc terasa. Desigur, colţul cel mai îndepărtat, ăla fără boxe. Şi poate, pînă atunci, chelnerul amorezat se însoară. Sau măcar se împrieteneşte cu PDA-ul.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 16/955 din 21 aprilie 2010)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.