Lipit de Casa Tineretului din Timișoara, de peretele din dreapta, cum te uiți la clădire dinspre fîntîna publică (un lavoar cu două robinete placat cu o gresie cam cariată), e un bar înconjurat de o terasă care te anunță chiar de la intrare că-l cheamă The 80’s Pub. Aici am ajuns prima dată vineri, pe la prînz, între degustările Salonului de Vinuri VINVEST, pentru un sandviș și o trappist-ă din meniul celor peste o sută de beri cu care se laudă stabilimentul, o sticlă de Duvel la 0,75 l pe care am savurat-o împreună cu comesenii Marian și Răzvan, colegi de FIJET.
Am revenit la 80’s a doua zi, sîmbătă, mai pe seară, cu Răzvan, Florin, co-organizator, și Adina, PR-ița Salonului, ca să avem surpriza să reîntîlnim figuri cunoscute: după o zi de turnat în pahare vinuri de colecție, sommelierii VINVEST trecuseră pe bere (mare sacrilegiu, între noi fie vorba). La masa de pe terasă proaspăt eliberată de un grup care s-a mutat în interior, ni s-a alăturat și Hamba, unul dintre patroni, însoțit de o băbătie de 16 ani – sticla de Glenlivet pe care nu avea cu cine s-o bea.
După ce-am rezolvat problema cu whisky-ul, ne-am mutat și noi înăuntru, în aglomerația veselă a dansatorilor din jurul barului poziționat central. Păcălit de un cunoscut care băuse Nemțeana și mi-o recomandase și mie, am dat un rînd la toată lumea, cu excepția Adinei, care a vrut neapărat suc. Inspirată alegere: nu știu lor, dar mie nu mi-a plăcut deloc Nemțeana asta și n-am habar cum să interpretez recomandarea amicului, ori ca farsă, ori ca… (mă mai gîndesc, poate l-am supărat cu ceva). Am trecut deci la o altă recomandare, cea a barmanului, căruia i-am cerut o bere cumsecade și am primit o nemțoaică, Augustinerbrau. O müncheneză care mi-a plăcut și pentru care am făcut periodic ture la bar.
Activitatea asta de golit sticle se producea ritmat, pe muzică, un melanj continuu de bucăți de două-trei minute din piese cunoscute, o combinație, trebuie să recunosc, foarte reușită. I-am zis-o și DJ-ului, care, fără să-i cer, m-a premiat cu o Pantera – “Walk“ în întregime. Cred că ăsta a fost semnalul-îndemn de plecare pentru toți companionii mei: au dispărut pe rînd (chiar și Cristi, oenologul cu plete lipit de grupul nostru căruia i-am acordat primul ajutor al bețivului), lăsîndu-mă singur. Singur cu toată lumea din jur.
Tot ce-mi mai amintesc din finalul aventurii alcoolice de la optzeciștii timișoreni e că, la un moment dat, mai spre dimineață, o bănățeancă hotărîtă m-a întrebat direct dacă nu vreau să ne jucăm de-a mama și de-a tata la toaletă.
(articol publicat în Cațavencii nr. 17/403 din 1 mai 2019)
Be the first to comment