Un tur al castelelor, cetăților sau bisericilor fortificate din Transilvania nu poate ocoli Clujul. Decît dacă trece și prin Bonțida, pe la Castelul Bánffy.
Ce-a fost: Reședință a unei familii nobiliare de origine maghiară, conacul inițial se transforma pe la jumătatea secolului al XVII-lea într-un castel renascentist cu zid de incintă patrulater, întărit la colțuri cu turnuri circulare, modificat ulterior, succesiv, din moștenitor în moștenitor, de proprietarii lui, oameni cu sînge albastru și greutate în societate (Mare Comis al împărătesei Maria Terezia, comite de Cluj, guvernator al Transilvaniei), în stilul și cu influențele baroce, romantice sau neogotice ale modei vremii. În ultimii optzeci și ceva de ani a trăit viața cea mai grea, a vîrstei degradării: spital de campanie în timpul celui de-al doilea război mondial (la retragere, nemții l-au jefuit de toate bunurile și i-au dat foc) sau sediu de stațiune agricolă pentru tractoarele, plugurile și semănătorile CAP-ului perioadei comuniste, domeniul a decăzut, abandonat în paragină, distrus de trecerea timpului, de nepăsarea statului, stăpîn fraudulos al imobilelor naționalizate (în 1963, a fost incendiat din nou pentru filmările la Pădurea spînzuraților lui Ciulei), și de mîna localnicului care l-a cărat parțial, cărămidă cu cărămidă, în ograda proprie, găsind utilitate în gospodărie capitelurilor de coloană neoclasică ce-au ajuns să decoreze cotețul porcului.
Ce este: Un monument istoric în ruină, pe cale de restaurare, în administrarea fundației Transylvania Trust, care strînge cîte 15 lei (acces de adult) sau 10 lei (tarif de grup) de la fiecare cult-turist ajuns la poartă. Vizitatorul se plimbă apoi liber prin complex, de la clădirea porții, curtea de onoare și fostul grajd, actualmente sală de evenimente (prezentări, recepții, nunți), la castelul propriu-zis, intră în capelă, în anexele bucătăriei în care s-a deschis terasa Art Café, unde, pe lîngă suc și bere, își poate cumpăra cărți și suveniruri (banii cheltuiți aici se duc, indirect, în fondul de restaurare sau direct, prin alimentarea cutiei cu donații), își face selfie-uri cu turnul înclinat care așteaptă consolidarea, umblă dezlegat prin parcul cu iaz pe ale cărui peluze au crescut zone de relaxare cu hamace și balansoare. O parte din spațiile interioare cu pereții jupuiți de mult de obiectele de valoare sînt amenajate muzeal cu oferta de meniu cultural a expozițiilor permanente sau temporare de fotografie, de mobilă veche sau de fragmente de piatră renascentiste și baroce, a instalațiilor artistice, a panourilor informative Castele și cetăți de pe valea Someșului sau a proiecției Statuile pierdute ale Castelului Bánffy, cu toate sculpturile încă existente ale galeriei de statui. Virtuale, reconstituite digital, în 3D.
Ce va fi: Castelul Bánffy mai are pînă să ajungă un Versailles transilvan, cum este caracterizat abuziv pe flyer-ul primit odată cu biletul de intrare. La o estimare optimistă, în ritmul foarte lent al lucrărilor procesului de reabilitare, va fi refăcut complet abia peste vreo două decenii. Pînă atunci nu-i rămîne decît să se bucure de o atenție internațională importantă, anual, în iulie, în zilele supermediatizatului festival Electric Castle, organizat aici de vreo zece ani încoace, sau ceva mai limitată, în august și septembrie, pe timpul taberelor studențești de restaurare și al atelierelor de cercetare arheologică. Și de una individuală, personalizată, în pozele de album foto special ale mirilor care se vor lăuda peste ani c-au făcut nunta la castelul unui grof.
(articol publicat în Cațavencii nr. 44/686 din 6 noiembrie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment