Bucureşti – Bratislava
1000 km, avion, 17 euro (rezervare cu 45 zile în avans). Ieftin, doamnă, ieftin! Dincolo era mai scump… Însoţitoare de bord drăguţă, cafea de un euro bună, pilot experimentat (probabil fost liftier în hotel de lux): urcări şi coborîri line şi silenţioase. O oră jumate zboară fără să realizezi. Nici n-ai trecut de pag. 18 din Caţavencu şi eşti dincolo. Nota 10.
Bratislava Vest (Petrzalka) – Bratislava Gara Centrală
10 km, 0 euro. Vagoane noi, fotolii superconfortabile, bere ieftină . 9 (că vagonul-restaurant era cam departe). Aproape că-ţi pare rău că nu mergi la Praga. Pentru că ai greşit trenul şi trebuie să cobori la prima. Ca s-o iei în sens invers.
Bratislava – Viena
60 km, 7.7 euro. Tren obosit, ca pentru navetişti. Într-o oră şi ceva eşti la Viena. Nota 6.
Viena – Frankfurt – Amsterdam
1200 km, TREN, 14.5 ore, 112.4 euro. Cu CNL (City Night Line) la cuşetă pînă la Frankfurt. Linişte, curăţenie absolută. Poţi să te plimbi în ciorapi prin tot trenul (inclusiv la budă!). În compartiment, situaţie de banc de pe vremea lui Ceaşcă: un american, un rus,… ăă, pardon, un asiatic, un african şi doi români. Plus, pe la miezul nopţii, un vameş neamţ din alt film, cu strămoşi în Gestapo, care te trezeşte cu lanterna în ochi. Dimineaţa începe cu un fel de scuză/bonus: un croissant şi o cafea din partea casei, la vagonul-bar.
Schimbi la Frankfurt. ICE International 222. Noţiunea de Intercity îşi recapătă sensul, după ce a fost folosită abuziv de trenurile din Ro: trecînd peste servicii oarecum obişnuite (vagon-restaurant, anunţ staţii în trei limbi, vagon pentru fumători), are vagoane speciale pentru copii sau animale, toalete pentru handicapaţi, vagoane în care este interzis să vorbeşti la mobil (semnalul este bruiat), broşura trenului cu toate informaţiile, muzică la căşti. Şi dacă ai uitat cumva unde mergi, în dreptul locului tău există un display cu staţia de destinaţie. Nota 10. Cu felicitări. Pe care le transmit personal data viitoare.
Amsterdam – Utrecht – Zaltbommel
80 km, 11 euro. Gara Amsterdam Centraal. Eşti în faţa automatului de bilete, îi zimbesti galeş şi după o jumătate de oră de scărpinat prin buzunare (prietenii ştiu de ce!), ai tichetul şi cauţi năuc peronul. Tren de provincie, dar îngrijit, cu grilaje speciale pentru biciclete. “Naşa” bonomă, răspunde reţinut la surîsul tău cu gura pînă la urechi. 8.
Den Bosch – Paris
500 km, cursă **r0lines (ca să nu facem antireclamă), 7 ore, 48 euro (bilet cumpărat din Utrecht în ziua precedentă). După ce că a întîrziat 45 minute (23.45 în loc de 23) şi biroul de informaţii e o tablă pe un stîlp lîngă gară, cu un număr de telefon la care vorbeşti cu robotul firmei, şoferul (un franţuz arrogant, bien sûr, nevorbitor de engleză) mi-a tăiat rapid europrotestele, mi-a aruncat rucsacul lîngă celelalte bagaje şi mi-a arătat scurt uşa. Din fericire, nu din interior. Continuare de aceeaşi manieră: s-a certat cu un călător, s-a rîs de o fată care se simţea rău şi i-a cerut o pastilă, a oprit la 2.30 AM undeva, pe cîmp, la o benzinărie (superscumpă) şi ne-a dat pe toţi afară, pentru juma de oră. Cine credeţi că merge cu Zerolines? Studenţi, persoane în vîrstă, asiatici, negri şi un român fraier, care mai bine făcea autostopul decît să urce în conserva lor pe roţi. Nota 3. Allez vous-en, salaud! Şi data viitoare să vii cu patronii tunşi, că altfel nu mai stăm de vorbă…
Paris – Saint-Etienne
500 km, TGV 6685, 2 ore şi un pic, 30 euro (rezervare pe net). Paris, Gare De Lyon: după ce ţi-ai luat un (micro)sandviş savuros de 4 euro şi un ceai de 1.5 euro, urci într-o navetă spaţială cu decolare pe orizontală. Mobilier elegant, lume scuturată, laptopuri aproape la fiecare măsuţă. Le chef de train are PDA, miniimprimantă şi POS înglobate în acelaşi dispozitiv. Cumperi L’Equipe (1 euro), te conversezi pe teme de actualitate cu vecinul de fotoliu şi te simţi european. 10.
St-Etienne – Lyon – Grenoble
160 km, trenul 96571, 2.5 ore, 23.60 euro. Te cauţi de bani sau bilet şi te grăbeşti să urci în vagon? Nu, nene! Unde ne trezim noi aicea? La Românica? Treci întîi pe la borna de
validare a tichetului, că dacă te prinde controlorul fără data, ora şi staţia în care ai urcat pe el, îl mai cumperi de vreo cîteva ori… E aproape seară, trenul e plin cu lume obosită care se întoarce de la slujbă. Arunci şi tu o privire pe revista cu joburi, pe care ai primit-o în gară de la o domnişoară care te-a confundat cu un localnic. Se citeşte, se ascultă muzică la căşti, se vorbeşte discret cu vecinul. Decent. 8.
Grenoble – Chambery – Torino – Genova
450 km, tren Eurostar, 6.5 ore (conform orarului de pe bilete), 59 euro. Pînă aproape de Torino, totul OK: curăţenie, lume puţină, atmosferă de vacanţă (pe geam se derulează vederi spectaculoase cu Alpi şi cabane). Doar nota 8, pentru că la intrarea în Torino Porta Susa, abia se mişcă şi ajunge la peron cu un sfert de oră întîrziere. Damn! Ţi-a mîncat jumătate din timpul alocat schimbării de gară. Din fericire, Torino Porta Nuova nu e departe şi ajungi cu 5 minute înainte de plecarea trenului. Te uiţi pe tabelă după numărul peronului şi… surpriză! Torino – Genova cancellato. Nenea de la Informaţii îţi scrie pe bilet noua legătură şi urci în trenul de Roma. În care te simţi ca-n cel de Roman: vagoane vechi, navetişti, diverşi întreprinzători ambulanţi. 5, pentru performanţa de a ajunge la timp în Genova.
Genova – Olbia
450 km, feribot Moby, 9 ore, 41.70 euro. Terminalul de feribot e relativ aproape de staţia centrală Piazza Principe. La ieşirea din gară faci dreapta, mergi cam 1 km pe Via Milano, iar cînd vezi farul înseamnă că ai ajuns. Nava e impresionantă; zici că e blocul tău de opt etaje de acasă, care a emigrat şi s-a făcut feribot în Italia. S-a vopsit alb şi şi-a luat şi-un part-time job la Cartoon Network: personaje de desene animate (Bugs Bunny, Tom, Jerry, Tazz, Sylvester, Tweety) îţi zîmbesc de peste tot. Desenate pe lateralele vasului, machete uriaşe în interior, atîrnate de tavan, pe scări şi culoare. Bar elegant, fotolii pufoase, canapele pe margine, plasme pe care rulează meciuri de Champions League. Nu-ţi poţi lua privirea de pe un Harley, ancorat nu prea ferm la doi metri deasupra capului şi parcă nu vrei să ştii cum ar fi să-ţi devină guler… Nava vibrează, zgomotul motoarelor se aude din ce în ce mai tare, luminile portului încep să se mişte. Sprijinit de o balustradă pe puntea de la ultimul etaj, îţi iei rămas bun de la continent. Răsăritul o să-l admiri din Sardinia. 9.
Olbia – Orosei
85 km, 6 euro, pullman. Adică autocar de ăla argintiu, de care vezi prin filmele americane. Face 2 ore jumate, oprind în fiecare localitate şi adunînd lume de pe orice străduţă, din toate zonele. Te aştepţi în orice moment ca şoferul să strige: Pizza delivery!. Măcar de-ai vedea ceva pe geam. Dar nu: doar dealuri stîncoase, acelaşi stil arhitectural de hacienda mutantă, cactuşi pe marginea drumului şi Marea Tireniană, pe stînga, în zare, din cînd în cînd. Nota 7.
Olbia – Civitavecchia
300 km, feribot Tirrenia, 7.5 ore, 27.11 euro. Mai puţin spectaculos decît colegul cu care ai venit de la Genova, dar OK. Pînă dai de nişte tanti, care se desfăşoară cu cărnuri şi bagaje pe canapelele din faţa barului. Poţi să pui pariu că-s românce. Din păcate, cîştigi. Îţi iei un P*rroni de 330 ml cu 2.5 euro (singura bere din bar), cauţi un fotoliu mai retras şi îţi pui căştile pe urechi. Nota 7.
Civitavecchia – Roma – Udine… Austria… Ungaria… Timişoara – Severin – Craiova
2.000 km, autocar, 36 ore, 60 euro. ‘Eftin, neamule! Ia-o că-i ultima şi vreau să plec şi eu acasă! All inclusive: manele pînă îţi vine să vomiţi, vizită la celebrele studiouri Cinecitta – mai precis la o parcare din apropiere, transformată în autogară de tîrg românesc cu mici de 1 euro şi doza de Urs*s de 2 euro la rulota din care bubuie (aţi ghicit) manele, culoar ocupat cu bagaje, şpagă adunată pentru vameşi,…. mă rog, toate bucuriile călătorului românesc. Nota 5. Că am stat lîngă o tipă care semăna cu Nicoleta Luciu (bine, numai o parte din ea) şi mi-a dat şi numărul de telefon.
Craiova – Piteşti – Bucureşti
250 km, microbuz de unică folosinţă, 3 ore, 21 ron. Vecin care se simte dator să socializeze şi te mitraliază cu întrebări.”Nu, nu sînt din Craiova!”, “Mda, frumoasă vreme!”, “Nu, nu (mai) sînt student!”. Şi s-au terminat acumulatorii la mp3player… Absent, fără notă.
Plus: autostop, zeci de km cu bicicleta prin Olanda, blat pe mijloace de transport locale, vreo 300 de kilometri cu maşina unui prieten prin N-E Sardiniei, mii de paşi prin oraşe.
Bilet de avion: 17 euro. Croazieră feribot: 68.81 euro. Tichete tren: 243.7 euro. Călătorie cu maşina: 120 euro şi 21 ron. O lună hai-hui prin Europa: priceless.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 23/808 din 13 iunie 2007 și 24/809 din 20 iunie 2007)
Be the first to comment