Pentru cina din a treia seară în Tenerife, ne-am deplasat pe jos vreo zece minute, de la hotelul GF Victoria pînă pe aleea pietonală perpendiculară pe plaja Fañabé, de pe care, undeva pe dreapta, cum cobori spre ocean, urci cîteva trepte, ca să intri în La Tosca, un restaurant open-space cu terasa acoperită cu o imensă copertină textilă pe partea dinspre stradă. Terasă plină, la momentul ajungerii noastre acolo, cu două șiruri de mese lungi, ca la pomană, la care tocmai se așeza o parte din gașca de colegi de serviciu prezenți la – cum aveam să vedem mai tîrziu – aniversarea unei tipe cu tort, La mulți ani și toate tacîmurile. O tanti cu birouaș la capătul scărilor repartiza locurile în funcție de disponibilități sau te direcționa către masa deja rezervată. A noastră s-a nimerit a fi cea de lîngă peretele opus barului și bucătăriei fără pereți, o zonă de operațiuni culinare deschisă privirilor curioase și/sau flămînde.
De pe blazonul firmei (La Tosca – Barbecue – Italian food & grill), au coborît în farfurii tot felul de arome mediteraneene: o porție de caracatiță (pe care am donat-o colegilor, contra unei salate Cesar) și un grătar tras în țepușe, pe care îl puteai mînji cu sosurile mai dulci sau mai picante aduse separat. Dintr-un meniu găsit pe masa alăturată, am extras și ceva informații despre prețuri: o cină în doi cu focaccia, fel principal (lasagna, paste, vită, pește) și sangria, apă, ceai/cappucino încape într-o bancnotă de 50 de euro.
În concluzie, a fost o seară agreabilă de discuții lejere despre destinații mai puțin cunoscute, la un pahar cu vin canarian Viña Norte de Tacoronte-Acentejo, cu vecinul de scaun Francisco, un experimentat jurnalist de turism din Madrid. Și cu Roberto, patronul locantei și șeful asociației locale a investitorilor în turism, de la care am aflat cîteva lucruri interesante. Membrii asociației plătesc o cotizație direct proporțională cu numărul angajaților (pînă la 50 de angajați – 160 euro pe lună, peste 50, 220 euro), din care se finanțează proiecte de dezvoltare turistică și creștere a vînzărilor; nu au taxă de stațiune, pentru că n-au fost de acord ca primăria să colecteze banii și să facă, poate, altceva cu ei (corect, statul e cel mai prost administrator, și la ei, nu numai la noi). În Tenerife sînt foarte multe hoteluri de patru-cinci stele și restaurante bine cotate (șase dintre ele au chiar stea Michelin), unde lucrează și o mulțime de români. Care le-au lăsat în criză de personal pe cele din țară, constatam trist, în timp ce Roberto îmi povestea încîntat de dedicația lor pentru job.
(articol publicat în Cațavencii nr. 5/442 din 5 februarie 2020)
Be the first to comment