De la Milano la Genova, trenul trece prin Apeninii Nordici spre Mediterana. Traseul e un lanţ de viaducte şi tuneluri, marea majoritate a localităţilor fiind în vale, zeci sau sute de metri sub terasament. După Genova, calea ferată ţine linia ţărmului mediteranean, unind riviera italiană cu cea franceză: Savona-San Remo-Ventimiglia-Menton-Monaco-Nisa.
Cu CFR-ul italian pe Coasta de Azur
Ca să vă faceţi o idee de cum arată celebra Côte d’Azur, imaginaţi-vă în trenul Constanţa-Mangalia, aduceţi marea mai aproape de linie (pe anumite porţiuni chiar la 10-15m) şi înlocuiţi bălăriile, gunoaiele, cîmpurile pline de ciulini, casele netencuite “de închiriat” cu palmieri, plaje curate, clădiri cochete cu piscină, yachturi. Şi plantaţi şi nişte munţi pe partea dreaptă…
Iar dacă tot sînteţi în personalul românesc, rămîneţi acolo. Pentru că urmează aventuri patent CFR, pe care le credeam posibile doar la Românica. Ei bine, nu; sînt în ofertă şi la Trenitalia! Se pare că sfertul de oră de întîrziere pe care l-am tîrît după noi tot drumul n-a fost suficient: stăm în Carnoles (fără să ştim motivul) încă vreo oră şi jumătate, pînă se înserează. După ce într-un tîrziu, difuzoarele hîrîie ceva în italiană despre o defecţiune la sistemul de frînare şi trenul se urneşte -în sfîrşit!- din loc, altă belea: ne pomenim în beznă. Dorel-ul italian a umblat la frîne şi a stricat luminile… Tocmai pe o porţiune de drum cu tuneluri lungi, în care claustrofobii s-ar urca pe pereţi. Dacă i-ar vedea.
Din fericire, de văzut se văd luminiţele de la capătul tunelurilor. Nisa, Nice, Nizza, Niceea – toate nume ale oraşului de la întîlnirea Alpilor Maritimi cu Mediterana, derivate din cel pe care i l-au dat nănaşii greci acum mai bine de 2200 de ani: Nikaïa. De la Nike (zeiţa greacă a victoriei, nu papucii americani).
Nice meeting you!
În faţa gării, Rico aşteaptă răbdător călare pe scuter. Chiar dacă i-am comunicat prin sms întîrzierea, îi mai cer o dată scuze. No problem, not your fault zice scurt, în timp ce îmi ia rucsacul între picioare şi face semn să urc în spate.
Cît timp eu sînt ocupat să-mi ţin echilibrul, el ghidonează abil agregatul pe Avenue Jean Médecin, principalul bulevard al oraşului, apoi face dreapta pe Rue Masséna şi parchează la restaurantul cu terasă La Pizza. Unde cinăm în compania selectă a prietenei lui Rico, Angelique şi a altor doi nashpaturişti: Arzu – o avocată turcoaică măritată la Londra şi Daniel – student brazilian, şi el tot InterRail-ist, venit să vadă locurile natale ale stră-strămoşilor săi.
Arunc un ochi prin menu. Pe pagina cu specialităţi locale, un nume cunoscut: Ratatouille. Nu e însă ce ştiam (film cu şoareci), ci un soi de ghiveci de legume în ulei de măsline. Fără chef de experimente rămîn cuminte, ca şi restul lumii, la clasica pizza (Reine = 12 euro) şi o Hein*ken. Cînd mă uit însă cît costă paharul cu bere, îmi rămîne dumicatul în gît. 7 euro!! Cam cît un bax de bere la supermarché; dar pînă la urmă, ăsta-i preţul corect pentru o cîrciumă din centrul Nisei, nu? E, nu e, asta e!
Nisa, noaptea. De pe scuter
Din nou călare pe motor. Rico se dovedeşte a fi o gazdă perfectă; înainte de a pune cap compas spre casă, îmi prezintă oraşul cu indicaţii de ghid foarte competent. Pe care le aud parţial. Şi doar cînd oprim la stopuri.
Începem periplul în Oraşul Vechi – Vieux Nice: Piaţa Masséna (care e practic, centrul oraşului), Opera, bulevardul Jean Jaurès, Le Théâtre National de Nice, Le Musée d’Art Moderne et d’Art Contemporain, piaţa Garibaldi (celebrul revoluţionar italian al sec XIX s-a născut aici), Palais des Congrès Acropolis.
Ajungem apoi pe Promenade des Anglais. Şapte kilometri de faleză la Mediterana, pe marginea Golfului Îngerilor (Baie des Anges), unde lumea bună se plimbă de fiţe încă de la începutul secolului trecut, din aşa-numita perioadă La Belle Époque. Punctul terminus al turului e Negresco, cel mai faimos hotel din Nisa, deschis în 1912 de Henri Negrescu, fiul unui hangiu bucureştean. Nenea Negrescu ăsta, nu şi-a făcut bine calculele: peste doi ani începea WW1, iar hotelul avea sa fie rechiziţionat şi transformat în spital. Mai bine îl construia la Sinaia, că pîna i-l naţionalizau comuniştii mai era…
(articol publicat Academia Cațavencu nr. 41/877 din 15 octombrie 2008)
Be the first to comment