Nici nu terminasem bine de recitit Magicianul lui John Fowles, în care un tînăr englez însingurat trece printr-o serie de aventuri ciudate pe o insulă grecească semipustie, că m-am trezit invitat să experimentez pe propria-mi piele niște aventuri elene, într-un media trip organizat de Aerotravel în Skiathos și Skopelos, două insule ale Arhipelagului Sporadelor din Marea Egee. Ale mele au fost, însă, mai puțin spre deloc ciudate și mai mult trăite în gașcă: alături de colegii de la Travel Mix, Look TV, Ziarul Financiar și amfostacolo.ro, m-am simțit ca în tabără. Una de jurnalism, în care am făcut echipă cu Cristi, cel mai mare șef de expediție turistică românească de la Calistrat Hogaș încoace, Oana, nume de scenă „Wi-Fi password, please!”, Luciana „Da, iubi!”, Cris „Mamma Mia!”, Big Gabi, Mădă cea tăcută, Nelu, videoexpertul de serviciu, și Teddy, cel mai tare prezentator TV dintre radiofoniști. Pentru o săptămînă, am fost cu toții membrii unei mari familii în vacanță de documentare care a bîntuit insulele în căutare de subiecte turistice și unghiuri de filmare cît mai inedite.
Startul aventurii se dă după ce un charter Tarom, decolat de vreo oră și ceva de pe Otopeni, aterizează pe micuțul aeroport din Skiathos, pe o pistă care începe și se termină în mare. Ce-i uimitor la insula asta cu pădure pînă la intrarea pe plajă e că, dacă te muți cîteva sute de metri mai încolo, peisajul este aproape complet diferit; ce rămîne întotdeauna în cadru dinspre cele 69 de plaje ale golfulețelor care înconjoară insula e coasta stîncoasă, acoperită de pini, și apa limpede, verde-albăstruie. În rest, toate plajele sînt de o diversitate care nu-ți lasă timp să te plictisești: de la nisipul fin, chiar foarte fin (care, dacă nu ești atent, intră în camere – și în alea de hotel, și în alea foto), de la Koukounaries, cea mai cunoscută plajă a insulei, unde rațe și lebede cu pui se plimbă relaxate printre oameni în slip, la nisipul ca piperul de pe Banana, celebră pentru barul cu beach party, sau pietroaiele insulițelor nelocuite care se văd, mai aproape sau mai departe de țărm, în larg. O să faci poze, garantat, pînă o să rămîi fără baterie, și la cameră, și la telefon (apropo, vreo trei rețele de telefonie mobilă acoperă destul de bine zona).
Ce-ar fi neapărat de făcut în Skiathos:
*O croazieră în jurul insulei, cu opriri la fabuloasa plajă albă ca laptele, cu pietricele rotunde perfect șlefuite în loc de nisip, delimitată de pereți de stîncă verticali (care, dacă ar fi pitonați, ar atrage cu siguranță aici și segmentul de turiști munțomani) Lalaria, la care se poate ajunge doar pe apă și doar cînd vremea permite, la Kastro, ruinele vechii capitale din partea nordică a insulei, abandonată în 1829, în urma frecventelor raiduri ale piraților, și la Katigeorgi, satul de pescari de la poalele muntelui Pelion, pe Grecia continentală. Imaginea cu pescăruși (albatroși?) pescuind planat în siajul vasului e neprețuită.
*O plimbare prin Skiathos Town, pe Papadiamanti, pietonala cu magazine de suveniruri care se varsă în port, și pe mica peninsulă Bourtzi, fost avanpost de luptă împotriva atacurilor navale – acum, tunurile ruginite dintre pini, stînci și cactuși sînt doar decor pentru pozele turiștilor. Pont: de la turnul cu ceas de lîngă bisericuța de pe colină, la care ajungi în zece minute, urcînd scări printre case albe acoperite invariabil cu țiglă roșie, îți ies direct wallpaper-uri de pus pe desktop.
*O vizită de prînz la una dintre numeroasele taverne în care proprietarul te întîmpină cu prietenie. Și cu ceva din partea casei. După mousaka, feta, calamari și caracatiță, merge sigur un pahar de retsina sau o bere grecească Mythos, Fix sau Alfa (60-70 de cenți, în supermarket – da, există un Carrefour în Skiathos, pentru cine întreabă; 3-5 euro, la cîrciumă). Dacă în port vezi o terasă la care e arborat un steag al României, înseamnă că ai ajuns la taverna Mariei, o clujeancă măritată cu un grec. Nu, n-o să găsești în meniu ciorbă de burtă sau mici, dar aici poți să mănînci cel mai bun souvlaki à la Cluj de pe insulă.
*Un apus de soare în mare (de fapt, după creasta unui munte de pe continent, dar dîrele roșiatice lăsate pe cer și pe apă sînt absolut spectaculoase) la Agia Eleni, plaja cu umbreluțe, perne, șezlonguri și Wi-Fi gratis. Și chiar funcțional. De la terasa barului care, la momentul vizitei noastre, era aproape pustie – doar un cuplu foarte tînăr de suedezi din Lund o ardea romantic prin apropiere. Atît de romantic, încît și-au dorit să imortalizeze momentul cu asfințitul și m-au rugat să fiu, pentru cîteva poze, fotograful oficial al vacanței lor. Niște drăgălași: la plecare, ne-am îngrămădit nițel și i-am luat și pe ei în mașină, pînă la prima stație de autobuz.
Așa, că tot veni vorba de transportul intern: ca să explorezi Skiathosul mai adînc e absolut necesar să închiriezi măcar un 4×4 mic. Accesul în anumite zone se face pe niște pante super-abrupte: riști să rămîi pe-acolo sau să fii nevoit să abandonezi mașina (Info cost: pentru trei zile, chiria unui Suzuki Jimny, un model foarte popular pe insulă, e vreo 70 de euro; benzina e 1,75 euro/litru, motorina – 1,40 euro/litru). Motorizat corespunzător, poți s-o iei apoi liniștit pe drumurile forestiere care se desprind din șoseaua de coastă și să descoperi locurile tale preferate, fie că e vorba de o plajă mai ascunsă, fie de un luminiș în pădure. Pentru turiștii fără permis sau pentru șoferii care nu vor să vadă volan (ci bere) în fața ochilor pe timpul concediului, există un autobuz. Și 26 de stații semănate de-a lungul traseului care străbate insula de la est către vest și înapoi, șerpuind printre hoteluri și terase, pe linia sudică a țărmului, între Skiathos Town și Koukounaries (2 euro biletul).
Cam astea ar fi, schițate la cald (30°C), cîteva tablouri de turist impresionist, pardon, impresionat, în Skiathos. Și mai vedeți voi acolo.
(articol publicat în Cațavencii nr. 23/203 din 10 iunie 2015 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment