City broke-ul meu de două zile în Tallinn a inclus în prima seară și un pub crawling memorabil cu colega Julia, redactor-șef Raadio 4, pe care o cunoscusem în vara lui 2018, în infotrip-ul Brașov-Sibiu al Ministerului Turismului. Cînd a auzit că vin în orașul ei, a insistat să-mi întoarcă serviciile de gazdă (făcusem cinste cu un vin brașovean și niște beri sibiene) și să-mi fie ghid prin barurile locale: puteam s-o refuz?
Am așteptat-o, deci, pe la 7, în punctul de întîlnire convenit din piața centrală, la braț cu ghiveciul de zambile cumpărat de la o florăreasă stradală (nu-mi place să ofer flori tăiate, deja moarte), pe care l-am cărat după noi toată seara, din bar în bar. După ce mi-a arătat locurile ei preferate din centrul vechi, periplul nostru alcoolic a început într-un băruleț fără nume (Koht, în estonă, înseamnă Locul), în care ajungi trecînd printr-un gang și printr-o curte de casă veche care, în camera de la stradă, are un magazin cu vreo 700 de tipuri de bere craft. La intrare ai senzația că ai nimerit la cineva acasă, doar tejgheaua și frigiderul nefăcînd parte din peisajul clasic de sufragerie. Ne-am așezat la măsuța de lîngă stiva cu lemne a șemineului și, la recomandarea barmanului proprietar, am degustat o ale belgiană Witty Nelson și o bere locală Lehe, 10 % alcool. Atmosfera a fost foarte plăcută, intimă, conversația, inteligentă; la plecare, i-am zîmbit patronului și orarului său de funcționare. E deschis, dacă nu e închis.
Din Koht ne-am mutat în Pôrgu, o pivniță de han cu mese și scaune din fier forjat și butoi sub firma de la intrare. Aici am băut berea casei la draft, neagră și un pic amară, și ne-am povestit chestii foarte personale.
După Pôrgu, Julia a vrut neapărat să mergem și în barul ei de suflet, DM Baar, locul unde fanii Depeche Mode vin să-și înece în alcool amintirile muzicale retrăite privind concertele înregistrate de pe monitoare. În subsolul mobilat cu canapele de piele și păcănele colorate eram numai noi doi. Ea și-a luat un pahar cu vin, eu, berea branduită a barului, la sticlă de 0,33 l; discuțiile au continuat pe aceleași coordonate supersensibile.
Ultima stație a pub crawling-ului nostru a fost Valli Baar, celebrul bar al disidenților comunismului încremenit în anii ‘70, o cîrciumă boemă populată și cu distruși, gen vechiul Argentin de peste drum de Club A. Am avut noroc să găsim libere două scaune de bar (dacă nu prinzi loc lîngă tejghea, stai în picioare, atît de mic e), am fost serviți din prima cu millimallikas – un shot tradițional, cică –, după care am comandat cîte un pahar cu vin. Aici n-am mai vorbit, ne-am înțeles din priviri zîmbind doar, și nu neapărat pentru c-ar fi fost prea gălăgie ca să ne auzim.
Era trecut de miezul nopții, cînd m-am despărțit de Julia și m-am întors confuz la hostel. Abia a doua zi dimineață aveau să se limpezească efectele acestui pub crawling. Alcoolul a trecut, cuvintele au rămas.
(articol publicat în Cațavencii nr. 13/450 din 1 aprilie 2020)
Be the first to comment