Brașovean prezent la toate edițiile Rockstadt Extreme Fest: „Dacă ar fi să descriu festivalul în trei cuvinte, acestea ar fi: respect, muzică și prietenie”

Rockstadt Extreme Fest a trecut la nivelul următor: s-a mutat de la Râșnov la Ghimbav, într-un loc de vreo cinci ori mai încăpător, și peste 20.000 de spectatori au sărbătorit, în fiecare zi a săptămînii trecute (27 iulie – 1 august), cu bere rece și muzică bună, la petrecerea de casă nouă, chiar peste liniile de cale ferată de stația de tren a orășelului din zona metropolitană a Brașovului, la doar zece kilometri de Piața Sfatului.

Pentru că s-au tot auzit voci nostalgice care plîng după Râșnov și regretă faptul că festivalul a crescut atît de mult (OK, înțeleg ce spuneți, dar cum îl ții mic? Limitezi numărul de bilete, le pui în vînzare doar pentru unii și îi refuzi pe alții? N-ar fi corect, n-ar fi în spiritul pe care l-a avut tot timpul Rockstadt – un spațiu multicultural deschis tuturor celor open minded), am vrut să știu cum văd schimbarea asta diverși spectatori.

Intervievatul de astăzi e un român cu care am intrat în vorbă după ce i-am văzut tricoul cu Rockstadt Extreme Fest 1: un tînăr brașovean prezent la festival încă de la prima ediție, cea din 2013, cînd era doar în clasa a VIII-a.

 

Sîntem în a șasea zi de Rockstadt Extreme Fest 2026 și povestim cu Tudor, un brașovean care a fost spectator la toate edițiile festivalului. Spune-ne ce a însemnat pentru tine această experiență.

Multe lucruri diferite; practic, am crescut odată cu el. La început m-a marcat foarte tare diferența față de ce aveam acasă: venind dintr-un mediu în care nimeni nu asculta metal, am fost primul din cercul meu, iar părinții și rudele nu înțelegeau ce se întîmplă. Am avut mult noroc cu un prieten foarte bun cu care ascultam muzică împreună. Cînd am aflat, în 2013, cînd terminam clasa a VIII-a, că va urma festivalul și am văzut formațiile de pe afiș, pentru noi a fost un lucru incredibil. Ne-am luat biletele, cred că prin ianuarie, cu vreo 70 de lei. Ai mei încă nu mă lăsau să merg, îmi spuneau că trebuie să iau notă mare la admiterea la liceu și toate cele. Nu a contat, nu le-am zis nimic atunci. Știam că o să mergem, cumva aveam încredere în ei că pînă la urmă o să mă lase.

Și de atunci a început nebunia, o nebunie foarte plăcută. Am văzut formații pe care nu le știam, trupe foarte dark. Ascultîndu-le și stînd acolo în fața scenei, mi-am dat seama că relaționez cu ele, simțeam în mine emoții noi. Multe dintre ele, chiar dacă nu le ascultam acasă, la scenă se auzeau total diferit, mult mai bine.

Tot timpul în fața scenei a fost mereu o experiență mult mai plăcută, cu un sunet excelent. De-a lungul edițiilor, de multe ori am venit doar eu cu prietenul meu din copilărie, Axel. A fost o experiență care ne-a unit foarte tare: prindeam fiecare zi, stăteam pînă seara tîrziu cînd se termina, apucam și discuțiile de după și stăteam în fața scenei să vedem formații diverse.

Am învățat să ascult muzica și am învățat ce înseamnă stilurile diferite. La început am fost foarte impresionat de prezența scenică a multor trupe, care era destul de impunătoare, poate chiar un pic înspăimîntătoare la prima vedere, neascultîndu-le dinainte. Tovarășul meu, Axel, clar, le știa.

De asemenea, mulțimea a fost un mediu foarte sigur. Am povești nenumărate din moshpit-uri și din wall of death. Oamenii de acolo ne-au arătat un respect fantastic, deși noi eram doar niște copii pe atunci. Ne-am simțit în siguranță, a fost pentru noi un parc de distracții. Tot timpul am simțit că o să descoperim muzică nouă, o să ne simțim bine și, în același timp, o să stăm unii cu alții și o să creăm amintiri de neuitat. Așa că, de la ediție la ediție, am continuat să ne cumpărăm biletul. Chiar și cînd am ajuns la facultate în Germania, mă întorceam special pentru festival, de aceea nu am ratat nici o ediție. E mult și despre experiența de a fi aici: îmi place să văd oamenii, să stau cu ei.

Cum și cînd ai descoperit barul din Brașov care a creat fenomenul Rockstadt Extreme Fest?

De clubul Rockstadt știam chiar dinainte de festival. Eram prea mici ca să mergem în baruri, dar se știa de el. Era lîngă grădiniță, eu am făcut grădinița la Patria. Așa că era oarecum și o glumă între noi cînd s-a deschis acest bar rock. Pe atunci mai existau, dacă îmi aduc bine aminte, vreo două sau trei baruri de genul acesta în Brașov. Însă acesta era singurul pe care îl știam noi ca niște copii, deja se auzea prin diverse medii despre el.

Prima dată cînd am intrat în Rockstadt a fost de ziua lui Axel, cînd a cîntat trupa Omul cu Șobolani. Era prin primăvara lui 2014, cred că pe 11 aprilie, pe la sfîrșitul clasei a IX-a. Țin minte că atunci chiar am mers îmbrăcați în cămașă și în pantofi. Noi știam că ascultăm rock și eram siguri că nu o să fie nici o problemă. Și într-adevăr, de cînd am intrat, lumea ne-a privit amical. Nu aveam loc la masă, iar ceilalți clienți ne-au făcut loc imediat lîngă ei. Nimeni nu ne-a judecat că eram la cămașă. A fost un concert excelent cu Omul cu Șobolani, ne-am simțit foarte bine și am continuat să mergem acolo.

Ne-am bucurat foarte tare cînd clubul s-a mutat în noua locație, în 2016, și s-a deschis și Kruhnen Musik Halle. Am mers și acolo, a fost o experiență excelentă. Pe vremea aceea, DJ Zaharescu punea muzică din anii ’90, era genial. În fiecare joi mergeam acolo și aveam parte de petreceri excelente. Dar și pe partea de Rockstadt, era mediul nostru sigur, plăcut, cu muzică bună, unde cunoșteam oameni faini.

Spune-ne despre această comunitate a rockerilor din Brașov. Cum ai simțit-o tu din interior, crescînd, practic, în acest bar și cunoscînd oamenii care îl frecventează și ascultă acest tip de muzică?

Tot timpul mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu persoane noi în bar, pentru că știam că se vor lega mereu discuțiile. Am apreciat foarte tare că oamenii stăteau de vorbă cu noi, copiii, și erau foarte încîntați să ne vadă acolo. Simțeam un respect pe care de multe ori nu îl vezi în restul societății, un respect dat tinerilor. Ne simțeam și ascultați, și respectați, în același timp. Deși eu nu eram neapărat o persoană foarte socială, mă simțeam extrem de bine alături de comunitate. Tot timpul ne-am simțit în siguranță. Făceam moshpit-uri în Rockstadt-ul vechi, pe jos era ud și mai aluneca lumea, dar ne ridicam imediat unii pe alții. La fel a fost și cu experiențele de la Rockstadt Extreme Fest.

În continuare am prieteni pe care i-am făcut acolo. Chiar și cu persoanele cu care nu am vorbit, fie că e vorba de patronul Dan, de Zaharescu sau de alți oameni din staff – îi respect enorm, chiar dacă îi cunosc doar din vedere. Am văzut ce au reușit să facă și cum au evoluat lucrurile în timp. Se vede interesul și efortul pe care l-au depus. Pentru noi, cea mai mare răsplată pe care le-o puteam oferi era pur și simplu să mergem acolo, să bem o bere și să participăm la concerte. Au fost evenimente nenumărate care ne surprindeau plăcut și, pe an ce trecea, eram din ce în ce mai fericiți de ce se putea întîmpla pe această scenă. Pentru noi era ceva incredibil. A fost cel mai bun mediu în care aș fi putut să cresc ca tînăr.

Cum ai văzut acest festival crescînd an de an, începînd de la prima ediție și pînă acum, în 2026?

Primele ediții au fost foarte speciale pentru mine, deoarece intram pentru prima dată în contact cu multe stiluri diferite de metal, dar și cu comunitatea. Am rămas profund impresionat încă de la primele moshpit-uri. Încă țin minte cum un domn și-a pierdut inelul în fînul de pe jos. S-a oprit instantaneu moshpit-ul, timp de cinci minute toată lumea a căutat inelul în fîn, i l-am găsit și i l-am dat înapoi. Din acel moment mi-a fost clar că toată lumea este în siguranță și că este un mediu extrem de prietenos și de înțelegător. Noi eram destul de mici pe atunci și făceam moshpit-uri cu persoane de 90-100 de kilograme fără nici o problemă.

Aș vrea să vorbesc un pic și de ediția din 2013, care a însemnat enorm pentru mine. Încă dinainte de a veni la festival, ascultam trupe românești precum Goodbye to Gravity, Trooper și Bucovina. De cei de la Goodbye to Gravity eram absolut impresionat, le desenam logo-ul pe bancă la școală și le știam toate melodiile. Vanishing Point a fost o adevărată operă de artă și este în continuare, la fel și The Cage. Tot acolo am făcut și primul meu crowdsurfing. Ne-am împrietenit cu niște domni, iar ei ne-au ridicat pe sus și ne-au trimis deasupra mulțimii. Erau lucruri pe care noi poate eram prea emoționați sau timizi să le facem, dar stînd în această comunitate, toată lumea era atît de prietenoasă cu noi și voia doar să avem o experiență cît mai bună.

Iar acest spirit cred că s-a păstrat de-a lungul anilor. Am crescut și noi, am început la rîndul nostru să dăm înapoi cu timpul și să le arătăm tinerilor care vin acum că este o zonă sigură, că pot să intre cu noi în moshpit fără frică, fiindcă publicul are grijă de fiecare. Sentimentul de securitate a existat încă de la început. Oamenii din staff te ajută mereu, te încurajează la crowdsurfing, îți dau apă sau dau cu furtunul cînd este foarte cald. De-a lungul edițiilor, echipa festivalului a avut mereu grijă de spectatori și chiar te simți respectat ca un invitat. La fel și publicul, este extrem de prietenos.

Toată lumea discută despre faptul că pînă anul trecut festivalul a fost la Râșnov, iar anul acesta s-a mutat la Ghimbav. Cum vezi tu această schimbare?

Râșnovul avea o priveliște foarte frumoasă și toată istoria festivalului s-a creat acolo. Poate era un pic mai răcoare acolo din cauza copacilor și a pădurii, dar toate aceste detalii și schimbări sînt, pînă la urmă, pur logistice. Distanța pînă la festival este acum mai mică de la Brașov. În interiorul festivalului am avut întotdeauna loc. Spațiul actual de la Ghimbav este mult mai mare, au venit mult mai mulți oameni, organizarea e din nou foarte bună.

A fost excelent tot timpul. Nu am neapărat o comparație și locația nu prea contează. Înainte doar că mergeam un pic mai departe pînă la Rîșnov, dar și pe coridorul acela, pe stradă, cît mergeam un kilometru pînă acolo, s-au format amintiri, avea farmecul lui.

Într-adevăr, mă bucur că festivalul crește. Calitatea e observată de public și n-aș vrea ca acest eveniment să rămînă doar pentru noi, cei vechi. Probabil la prima ediție eram o mie de oameni, după aceea două mii, trei mii, cinci mii, zece mii…

15.000, anul trecut, iar acum sîntem 20.000.

Acum sînt 20.000, da. E de înțeles, este pe meritul organizatorilor. Publicul cumva își dorește asta și cred că există un public și mai larg, care poate este acum cum eram eu cînd eram tînăr: sceptic față de ce se întîmplă sau nu cunoaște foarte bine fenomenul.

Am vorbit foarte mult și cu prietenii mei, le-am explicat de-a lungul timpului cum e atmosfera și am lăudat foarte mult festivalul. Anul acesta au venit 20 de prieteni cu mine, mulți pentru prima dată, chiar majoritatea dintre ei. S-au simțit excelent și, din moment ce din cercul meu de prieteni vin din ce în ce mai mulți, îmi închipui că și la alții se întîmplă la fel.

E de înțeles să crească, mă bucur foarte mult că organizatorii se gîndesc și la acest aspect și creează un spațiu mai larg pentru toată lumea.

Dacă ar fi să caracterizezi acest festival în cîteva cuvinte pentru cineva care n-a fost pînă acum aici, care ar fi acel mesaj?

În primul rînd, aș dori ca oamenii să știe că aici toată lumea este respectată. La concert, în mulțime, este un spațiu foarte sigur; noi, chiar și copii fiind, ne-am simțit în deplină siguranță.

După aceea este muzica. Înveți foarte mult despre muzică, auzi piesele foarte clar, reușești să înțelegi diferențele între formații și între stiluri. Pînă la urmă, e un festival cultural și asta se simte. Are și acest aspect cultural, dar are și aspectul de prietenie și de respect. Dacă ar fi să descriu festivalul în trei cuvinte, acestea ar fi: respect, muzică și prietenie.

Mulțumesc și să ne revedem la următoarea ediție.

La toate edițiile de acum încolo!

(articol publicat de catavencii.ro)