După cum cred că v-ați obișnuit, de ceva timp încoace, călătoria de week-end vă propune cîte un oraș de descoperit. Săptămîna asta mergem la Lille, pentru La Braderie de Lille, cel mai mare festival european de flea market, împreună cu milionul de turiști care vin aici an de an, în primul week-end din septembrie, în căutare de comori: lucruri vechi cumpărate cu cîțiva euro, potențial valoroase, în ochii unui anticar amator.
Cum ajungem, unde ne cazăm. Nu există zboruri directe București-Lille: varianta optimă de transport e low cost pînă la Bruxelles (250 de euro, dus-întors, cu plecare vineri și întoarcere duminică), plus autobuz de la aeroport pînă la Lille (o oră jumate; bilet de la 5 euro, online, la 25 de euro, în stație). În mod normal, un pat într-unul din cele trei hostel-uri ale orașului e cam 20 de euro, fără mic dejun; în zilele astea în care populația de pe stradă crește de vreo trei ori, nimic nu mai e normal, deci și prețurile la cazare evoluează acrobatic, cu triplu salt: cea mai ieftină cameră de studio costă 150 de euro pe noapte.
Ce-i de văzut/făcut. Chiar dacă nu ajungi de EuroTalcioc (e chiar mai indicat să vii altcîndva – pe lîngă că eviți aglomerația, bugetul de City Broke ți se reduce cel puțin la jumătate), Lille merită o vizită scurtă: vreo zi, două, ai ce vedea/face pe-aici, n-o să te plictisești. Orașul nu e mare, poate fi explorat pe jos sau călare pe V’Lille, bicicletele comunitare închiriate cu un euro jumătatea de oră, și are obiective pentru toate gusturile turistice: foste spații industriale transformate în muzee sau săli de concerte, expoziții, teatru (economia locală a abandonat din mers cărbunele și textilele și, prin anii ’80, a virat-o pe servicii și cultură), grădină zoologică cu intrare gratis, un ditamai mall-ul, Euralille, între cele două gări principale, Lille-Flandres și Lille-Europe, boutique-uri și cafenele chic, în Centrul Vechi. Nu te mira dacă auzi vorbindu-se des englezește: Lille e stație de Eurostar pe liniile Londra-Paris și Londra-Bruxelles; prin Eurotunel, cu trenul, se ajunge mai repede din Anglia (1,5 ore) decît din sudul Franței (3 ore – Lyon, 5 ore – Marsilia).
Ce mîncăm, ce bem. Oferta lilloază de restaurante este foarte diversă, de la libanez sau ucrainean la pizza, tăiței wok și burgeri, via, desigur, bucătăria locală, frites cu brînză sau tocană flamandă, vită fiartă în bere. Apropo de bere, francezii sînt, ca toți mediteraneenii, grav pe dinafară la capitolul ăsta, dar Lille nu e în Franța. E în Flandra, celebră pentru berea sa de abație; în barul special dedicat La Capsule, papilele pot face cunoștință cu niște mărci autohtone de care urechile e posibil să nu fi auzit niciodată: 3 Monts, Anosteke, Maredsous, Goudale, Saint Glinglin, L’Angélus, Choulette, Vivat, Cuvée des Jonquilles. Pentru non-băutorii de bere, există și alte baruri tematice: Le Kremlin (vodcă), La Pirogue (rom), Mac Ewans (whisky irlandez). Atenție, însă, la numărul de pahare: există riscul să ratezi avionul de întoarcere.
P.S. Acum cîțiva ani, pe la începutul verii, am dormit două nopți într-o cameră de cămin studențesc din Lille. M-am dat cu VAL-ul, Véhicule Automatique Léger, primul metrou de suprafață complet automatizat din lume, lansat în 1983 (un fel de 41 fără vatman, în care poți să stai pe locul mecanicului, experimentînd senzația de a conduce un tramvai pe deasupra sau pe dedesubtul orașului), am mîncat ieftin (3 euro) și sățios (farfurie imensă, plină cu pui pané, cartofi, salate, sosuri), la un turc din campus, am văzut toate clădirile iconice din centru, inclusiv La Citadelle, cetatea construită în 1667 de Vauban (ăla și cu designul celei de la Alba Iulia) și am băut doar bere locală Saint Sylvestre 3 Monts. Toate astea într-o singură zi: în cealaltă, am fost excursionist cu trenul în Belgia.
(articol publicat în Cațavencii nr. 35/215 din 2 septembrie 2015 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment