Locul: Seară de sfîrșit de iunie 2009, biroul de informații turistice, Barcelona Sants. Coborît în principala gară a orașului lui Gaudí din supertrenul AVE (Alta Velocidad Española, TGV-ul spaniol care înghite cei 600 și ceva de kilometri dintre capitala Spaniei și cea a Cataluniei în două ore și un pic), caut un hostel, pardon, un alberg, al rețelei Hostelling International. Dincolo de ușa punctului de informare, care se încăpățînează să rămînă închisă, oricît ai trage de ea – ghinion, e week-end și pentru funcționarii turismului spaniol. Un polițist amabil mă îndrumă, într-o engleză aproximativă, spre Alberg Pere Tarrés, cel de pe Calle Numància 149-151: It‘s cerca, mister! Cît de cerca? Cam un sfert de oră de mers pe jos de la gară.
Prețurile: Muy costoso: la tariful de 25 de euro patul în dormitorul de zece locuri, cu baie și mic dejun cu autoservire incluse, de la etajul 4, la care am ajuns cu liftul, era (și încă mai e) cel mai scump hostel în care stătusem vreodată. N-am prea avut încotro, însă: în sîmbăta aia, nici un alt hostel barcelonez, HI sau non-HI, nu mai avea locuri disponibile. Început de vîrf de sezon, na; chiar dacă m-am nimerit în Barcelona nevinovat, fără să-mi planific special, în perioada în care La Rambla e plină cu cocalari din toată Europa, tot trebuia să fiu articulat pentru chestia asta la buzunar. În fine, cazarea barceloneză m-a costat 50 de euro, pentru că am stat două nopți la Alberg Pere Tarrés:
Oamenii: Prima, într-o aglomerație de Turn Babel ai cărui locatari n-aveau stare, frecînd continuu ușa (singurii vecini de pat mai liniștiți, cu care am putut schimba cîteva vorbe, au fost Julianna, o voleibalistă din Brazilia, şi Alex Wong, un puşti din Hong Kong cam speriat); a doua (după ce, duminică dimineață, camera s-a golit brusc), într-o singurătate de-mi țiuiau urechile. Recepţionerii de serviciu, polonezul Andrzej şi portughezul David, niște oameni tineri, destul de prietenoşi, n-au putut să șteargă senzația…
Ambianța: …de hotel de o stea combinat cu internat de liceu sportiv. Pentru că, odată cazat aici, așteaptă-te să te împiedici tot timpul de puberi vest-europeni veniți în excursie cu școala sau de ultrași care se pregătesc în gașcă de meci (stadionul Camp Nou e la vreo zece minute de hostel), care, fie bîntuie non-stop spațiile comune alăturate recepției, fie urlă de nebuni pe holuri, repetînd în cor folclorul galeriei lui FC Barcelona.
(articol publicat în Cațavencii nr. 46/175 din 19 noiembrie 2014)
Be the first to comment