Cînd: Într-o vineri seară de sfîrșit de octombrie, pe la 9 și ceva, intram în…
Unde: …Fibber Magees, sau Fibber‘s, cum e alintat de cei ai casei, barul rock de pe Parnell Street situat vizavi de Egali, hostelul în care…
Cine: …împreună cu Eusebiu și Cătălin, ocupam paturile camerei de la ultimul etaj.
De ce: Nu închisesem bine ușa în spatele meu și abia ne acomodam cu locul, cînd un tip vine spre noi, cu niște bilete în mînă. Vrea cîte zece euro de om, ca să nu ne dea afară, dar, dacă rămînem, surpriză, de banii ăștia, o să asistăm la concertele From Out of Somewhere, Abuse Your Illusion și Whiplash, trupe tribut Faith No More, Guns N’ Roses și, respectiv, Metallica. Ca vechi fani ai lui Hetfield & co, nici că se putea să nimerim mai bine: fără vreo consultare cu ceilalți, am percutat primul și-am plătit cu cardul pentru toți trei.
Adică unde, mai exact: La o scurtă trecere în revistă, locul cam întunecat, luminat doar de reclamele barului, ecranele televizoarelor de pe pereți și lămpile de deasupra meselor de biliard, e un club spațios cu scena pe capătul opus intrării, în care gașca stă mai mult în picioare, bîțîindu-se în ritmul muzicii de pe-un bocanc pe altul și sorbind din băutura așezată pe polițele înguste ale stîlpilor de rezistență. Pentru cei care nu pot fără țigară, pe o ușă din dreapta scenei, se iese în beer garden, un fel de terasă de aerisit fumurile.
Ce: Deși nu prea mă omor după celebra bere locală, eram în premieră în Dublin, așa că i-am cerut lui Eusebiu, primul care a făcut excursie la bar, un Guinness draft. El și Cătălin au vrut doar cidru.
Cît: Abia cînd mi-a venit rîndul să fac refill-ul, am înțeles privirea ușor pierdută a băieților, cînd se întorceau de la bar cu paharele pline. O bere și două cidruri, 16,40 euro. Mda, am înghițit în sec și-am scos cardul.
Și mai cine: La finalul cover-urilor Faith No More, sala se umpluse deja cu cîteva sute de rockeri, majoritatea old-schoolers cu plete transformate între timp în chelie, care i-au salutat pe metallicii de pe scenă cu sticlele și paharele ridicate. Sosia lui James n-a tușit în microfon, colegii lui au prestat decent la instrumente, sunetul a fost bun; au cîntat, aproape două ore, multe piese vechi (“Master of Puppets“, “Creeping Death“, “Sanitarium“), pe care nu le mai auzisem live de la ultimul concert Metallica la București, Sonisphere-ul din 2010. Categoric, și-au meritat banii.
Pînă cînd: Am ieșit din Fibber‘s puțin după miezul nopții (n-am stat să mă uit la ceasul pe care oricum nu-l port). Fix la timp: urmau trupeții care îi imită pe Guns N’ Roses și numai de fițele lui Axl n-aveam chef să-mi amintesc.
(articol publicat în Cațavencii nr. 7/342 din 21 februarie 2018)
1 Trackback / Pingback