La invitația Organizației Naționale de Turism din Serbia și a Organizației de Turism a Belgradului, sînt, de luni după-amiază, oaspetele vecinilor noștri de la vest de Dunăre, alături de grupul jurnaliștilor de turism români din Travel Pro. Pentru o situație a turismului local văzută de la nivelul ghizilor de turism, am discutat cu persoana aflată permanent lîngă noi, de cînd am ajuns aici, Simonida Popov Dihovicni, o adevărată profesionistă care are răspuns la orice întrebare.
Vă rog să vă prezentați cititorilor noștri.
Numele meu e Simonida Popov Dihovicni și sînt ghid de turism autorizat pe teritoriul Serbiei și nu numai, pentru ghidaj în limbile engleză, germană și spaniolă.
Din ce țări vin în Serbia cei mai numeroși turiști?
E o situație în continuă schimbare, care se raportează la momentul COVID, înainte și după, dar, în general, turiștii vin, în principal, din regiune, din spațiul ex-iugoslav, apoi din Germania, Turcia și, înainte de pandemie, din China.
Cum a evoluat/involuat numărul de turiști în Serbia în această perioadă complicată a ultimilor ani, în care ne-am confruntat sau încă ne confruntăm cu o pandemie și cu un război în apropierea granițelor noastre?
După pandemie, avem creștere în turism: comparativ cu un 2019 foarte bun, începînd cu primăvara acestui an, înregistrăm o creștere progresivă a numărului de vizitatori și previzionăm un sezon turistic 2023 chiar mai bun.
Care sînt cele mai interesante locuri pentru un turist care vizitează Serbia?
E o întrebare foarte bună – în funcție de țara din care vin, interesele sînt diferite. Încercăm să oferim cîte ceva pentru fiecare dintre ei, de la city break-uri, ieșiri în natură și evenimente culturale, la activități specifice în stațiuni balneare sau în stațiunile montane pentru sporturi de iarnă.
Unde-și face vacanțele un ghid de turism din Serbia?
Ca ghid, concediul principal e în străinătate, la plajă. Ne place să mergem în Muntenegru sau în Grecia, pentru o escapadă liniștită din viața agitată de zi cu zi.
Ați fost vreodată în România?
Da, am vizitat Timișoara, de vreo cîteva ori, și îmi place foarte mult orașul, spiritul lui. Știu că va fi Capitală Culturală Europeană în 2023, după ce, anul acesta, este orașul nostru, Novi Sad. Am văzut că Timișoara s-a dezvoltat mult în ultimii ani și mă simt foarte bine de fiecare dată cînd vin în România, o țară cu oameni foarte prietenoși.
Credeți că sîrbii sînt interesați să viziteze România?
Desigur, e o țară vecină, foarte apropiată, și, cum am spus deja, prietenoasă, deci, da, sîrbii își doresc să viziteze România.
Puteți să ne spuneți o chestie amuzantă despre turiștii care vizitează Serbia?
Hmm, depinde de țara de origine, unora dintre ei le place să deguste rakia, vin sau bere sîrbească. E amuzantă diferența de mentalitate – de exemplu, chinezii sînt obișnuiți cu un anumit tip de organizare, mai riguros, și cînd văd că aici totul e liber, la alegerea lor, sînt un pic confuzi, dar, apoi, după ceva timp, se obișnuiesc și se simt bine.
Dacă ar fi să alegeți trei cuvinte definitorii pentru Serbia, din punct de vedere turistic vorbind, care ar fi acestea?
Enjoy, feel, taste: Bucură-te, simte, experimentează!
(articol publicat pe catavencii.ro, 27 octombrie 2022)
1 Trackback / Pingback