Recomandarea locativă a emisiunii de astăzi este Turnuri, o cabană din Făgăraş la care ajungi greu, te cazezi rapid şi adormi buştean.
Adresa: Lîngă poteca care traversează mica terasă glaciară de sub Turnurile Podragului, aflată la limita de sus a pădurii de molid, între muchia Tărîţa la est şi muchia Podragului la vest. Altitudine 1.520 m.
Căi de acces: Urcare din Victoria, pe două variante de traseu: pe valea Arpaşului (triunghi roşu, 8-9 ore – chiar 10, dacă zăpada trece de carîmbul bocancului) sau peste muchia Tărîţa (bandă albastră, 7,5 ore, interzis iarna). Coborîre din creasta Făgăraşului via Cabana Podragu.
Dotări: 10 locuri în pod, în două camere a cîte cinci paturi, 20 de locuri pe priciuri la parter. 30 de locuri în sala de mese. Curent electric de la generator, dacă n-a uitat cabanierul să facă plinul la benzinărie. Dacă a uitat, priză şi întrerupător de la lumînare. Nu lăsa frontala acasă: s-ar putea să plîngi după ea, noaptea, cînd cauţi pe-afară toaleta.
Preţuri: 25 de lei tichetul de cuşetă la prici, 5 lei suplimentul de pat. Supe/ciorbe – 10 lei, piure cu cabanos – 20 de lei, bere la doză – 10 lei; preţurile includ TVA-ul (transportul din vale al alimentelor).
Ambianţă: La ultima vizită a Caţavencilor la Turnuri, cabanier era domnul Nae, preşedintele clubului Transmont Făgăraş, un munţoman care a păstorit la viaţa sa cîteva generaţii de alpinişti. Dă-te aproape de el, la un ceai cu rom: ai ce învăţa.
(articol publicat în Cațavencii nr. 13/40 din 4 aprilie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment