Locul: În Sibiu, cum ieși din Piața Mare pe Bălcescu, pietonala de promenadă duminicală a localnicilor, după vreo cîteva zeci de pași, o să dai pe partea stîngă de o clădire pătrățoasă inscripționată WE T Hostel (L-ul a plecat și el la plimbare), care, la parter, are o cafenea (Welt Kultur) și un magazin al telefoniștilor de la -T- – -. Pe partea stîngă, după cafenea, în spatele unui grilaj metalic, vei găsi ușa de acces spre scările care duc la etajul 1, acasă la Welt Hostel. Din holul central flancat de un perete de dulapuri cu cheie se intră în toate încăperile: în livingul imens dotat cu televizor, frigider, canapea, bibliotecă de schimb (dacă lași o carte, poți lua alta), în camerele mobilate simplu, dar modern (stilul clasic nemțesc de amenajare interioară), în dușurile model cazarmă, open space, fără cabine, nerecomandate pudicilor sau în toaleta ale cărei cubicle-uri îți crează un ușor feeling de spațiu corporatist.
Prețurile: Tariful standard este de 45 de lei/noapte în dormitorul de șase locuri (trei bunk bed, masă, scaune, priză și veioză la fiecare pat) cu ferestrele spre stradă. Dacă ți-e lene să gătești ceva în bucătăria mică, dar complet utilată, de la capătul holului, poți apela la un fel de self room service: coboară un etaj, fă cîțiva pași pînă în supermarketul de la parterul clădirii vecine și ia-ți la pachet un meniu à la carte de la vitrina caldă.
Oamenii: E posibil, însă, să nu reușești să faci chiar din prima tot ce-am povestit eu pînă aici, pentru că ușa de la intrare e încuiată sau fiindcă nu găsești pe nimeni la biroul-recepție din capătul scărilor care să-ți facă check-in-ul (se poate întîmpla, mai ales dacă ajungi la Welt în extrasezon); în cazul ăsta, adresează-te barmanului din cafeneaua-soră de la parter. Cel puțin asta am făcut eu, și, la vreo zece minute de la convorbirea telefonică cu Alin, amabilul recepționer de serviciu, mă cazam în camera în care singurul locatar era Ekain, un basc de 35 de ani profesor în Bilbao, fan Amon Amarth, recent întors în Europa după cinci ani de Beijing și venit în premieră în România pentru a vizita o prietenă cunoscută în China.
Ambianța: Era o seară ploioasă de aprilie; pe fereastră, spectacolul străzii se redusese la o unică scenă: prin cadru trecea numai lume zgribulită sub umbrele. Atmosfera asta bacoviană și sticla de Cotnari împărțită cu Ekain au contribuit decisiv la o sesiune reciprocă de confidențe. În întunericul și liniștea ploii, cu ochii pe geamul pe care picăturile se prelingeau printre dîrele de lumină ale străzii, m-am trezit povestindu-i omului ăsta întîlnit doar de cîteva ore niște chestii foarte personale, pe care nu le-am împărtășit nici celor mai apropiați prieteni.
(articol publicat în Cațavencii nr. 20/200 din 20 mai 2015)
Be the first to comment