Anul trecut, pe la începutul sezonului estival, am călătorit o săptămînă prin Tunisia cu echipa infotrip-ului Amara Tour pentru agenții și ghizii de turism invitați să vadă și să simtă pe propria piele, să trăiască ei înșiși ce-or să-i recomande românului care s-a săturat de vacanțele în Grecia sau Turcia.
Coborîți din avion pe aeroportul din Monastir și urcați în bus-ul transferului scurt, de circa 20 de minute, pînă la hotelul din Sousse, făceam primul contact cu localitatea devenită stațiune turistică după ce se remarcase ca importantă producătoare de ulei de măsline încă de pe timpul romanilor și ca port militar al fostei capitale tunisiene Kairouan, situată vreo cincizeci de kilometri mai la vest, în interiorul continentului. Dincolo de geam, șoseaua flancată de palmieri la cîteva zeci de metri de mare se transforma în bulevard paralel cu faleza pavată cu biscuiți din beton, pe care aveam s-o inspectăm și de pe picioarele personale, mai tîrziu, în cele cîteva ore de sightseeing prin centru – și prin marina, portul turistic în care niște corăbii ornamentate în stil Pirații din Caraibe ies cu clienți în larg pentru scurte croaziere, și prin medina, orașul vechi înconjurat de turnurile și zidurile crenelate de cetate medievală cu formele și culoarea unui castel de nisip uriaș construit de un copil pe plajă. Sightseeing terminat în souk-ul de lîngă moscheea de pe la 850, bazarul cu alei sub arcade mult mai curat și mai aerisit decît altele (cele marocane, de exemplu), plin cu artizanat, covoare, broderii, servicii de ceai, statuete și ustensile de bucătărie din lemn de măslin, pielărie, bijuterii pe care le găsești la jumătate de preț, fără tocmeală, în supermarket-ul Soula Center de la intrarea în medina.
Din Sousse ne-am deplasat și spre nord, la Hammamet, și spre sud, la Mahdia (cum ar veni, din Eforie Nord, și în Mamaia, și în Mangalia), alte două stațiuni ale litoralului tunisian la Mediterană care, văzut din autocarul excursiilor de vizitat hoteluri, arată neașteptat de modern și relativ îngrijit, comparativ cu binecunoscutul standard african de curățenie. Plaje lungi cu umbreluțe cochete, hoteluri care par noi, terenuri de golf, centre spa, cluburi de noapte, cazinouri, toate asortate cu specificul spirit local: vînzători stradali care-și întind marfa (de la farfurii și oale de ceramică la fructe și haine sh) pe tarabe sau direct pe trotuar, în fața cafenelelor în care bărbații stau la taclale, ore în șir, la un ceai, spectatori ai traficului colorat, cînd și cînd, de caleștile cu coviltir roz ale vizitiilor care plimbă turiști. Doar aici ai ocazia să faci poze cu cămila, pe plajă, sau cu elefanții călăriți de Hannibal și ai lui, în față la Carthage Land, parcul de distracții în care o să te dai, probabil, și cu covorul fermecat adus de duhul din lampa lui Aladdin.
Hotelurile superspațioase, fastuos construite ca să impresioneze ochiul, în marmură cu arabescuri și dom de sticlă peste atriumul recepției, fac risipă de dotări, inclusiv piscine și spații de joacă pentru copii, printre peluze, flori și nelipsiții palmieri. În cele de patru și cinci stele în care am fost cazați noi, serviciile au fost, poate, o jumătate de stea sub varianta europeană, dar foarte diverse, de la abundența măslinelor din tăvile restaurantului la animatorii care te învață să dansezi din buric sau să zbori cu parapanta pe plajă. Pentru cei interesați, trebuie precizat că există diferite concepte de all-inclusive, de la cel standard cu băuturi locale și program de bar limitat pînă la ultra all-inclusive total, orice îți dorești, non-stop, care costă vreo 700 de dinari tunisieni (1 TND = 1,52 lei) pe zi, tarif de recepție, în sezon. La o calitate asemănătoare a serviciilor, totul s-ar reduce, deci, doar la preț, competitiv față de alte destinații estivale de baie și plajă: un pensionar neamț emigrat acum 40 de ani din Timișoara întîlnit într-un hotel de cinci stele din Hammamet plătise doar 1.200 de euro de persoană pentru un sejur de 14 zile.
Litoralul tunisian poate fi o surpriză plăcută pentru românul care-și învinge obișnuința de a merge vara în același loc și, bineînțeles, reticența de a pleca în concediu într-o țară africană. Chiar dacă are ghinionul să fie întîmpinat în ușa hotelului cu o manea foarte populară pe-aici, ceva cu lumea mare, mare, în care, peste tot, românu-i tare.
(articol publicat în Cațavencii nr. 10/447 din 11 martie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment