Continuăm să-l ascultăm pe Simion Giurca, consultant pentru turism al asociației Timișoara 2021, care, săptămîna trecută, a început să ne spună cum se pregătește orașul pentru a deveni peste zece luni Capitală Culturală Europeană (CCE).
Avem tot mai puțin timp la dispoziție: trebuie să ne mișcăm repede, să punem toate chestiunile la punct. Cele mai importante sînt agenda culturală și capacitatea noastră de a primi turiști. Trebuie să ne gîndim la autocarele și autoturismele cu care vin aceștia, la călătorii avioanelor: cum îi preluăm, cum le facilităm accesul, cum îi ferim să fie jecmăniți de diverși indivizi ca, odată ajunși în oraș, să aibă acces ușor la tot ce oferă Timișoara.
Să fie disponibile online tichetele pentru spectacole, să le poată rezerva înainte de biletele de avion (omul își cumpără mai întîi, de exemplu, biletul la un meci de fotbal internațional, abia apoi își pune problema cum ajunge acolo); am recomandat instituțiilor culturale să fie pregătite din acest punct de vedere. De asemeni, trebuie să facilităm accesul online la informații despre Timișoara, de la cele utile la cele despre istoria orașului, despre calendarul evenimentelor culturale.
Avem un proiect în pregătire ca să monitorizăm parcursul turistic, adică ceea ce face turistul care a venit în oraș: în cîteva puncte prin care trece, vom avea un fel de senzor care va colecta feedback-ul în timp real (a fost bine / n-a fost bine; mi-a plăcut / nu mi-a plăcut) ca să știm să intervenim, în timpul consumului turistic, să rezolvăm problema din locul respectiv. Nu mă interesează atît de mult feedback-ul după ce-a plecat, pentru că nu mai pot să repar experiența negativă pe care o trăiește. De exemplu, poate l-a păcălit un șofer de taxi: să încercăm să intervenim pe parcursul acelui turist și să ne cerem scuze, să-i dăm un bonus, să-l facem să uite experiența neplăcută.
Asta înseamnă management al destinației. E o grijă pe care trebuie s-o avem față de turiști, vizitatori și localnici. Pentru că nu vreau să-i exclud din ecuația asta a consumului turistic pe timișoreni – ei nu vor avea nevoie să se cazeze la hotel, dar poate vor să meargă și ei la restaurante, la spectacole, să stea într-o zonă de lounge urban împreună cu turiștii…
E chiar recomandat să mijlociți acest contact, ca turistul să simtă viața localnicului măcar pentru o zi.
Asta îmi doresc: ca vizitatorii să se simtă timișoreni, indiferent cît stau în oraș, o zi, o oră, trei zile. Dacă reușim acest lucru, i-am cîștigat ca prieteni: sînt cetățenii noștri care-și trăiesc restul vieții pe altundeva, dar întotdeauna își vor aminti cu drag și vor recomanda orașul. Aceasta va fi moștenirea turistică a lui 2021: să aducem un număr cît mai mare de turiști pe care să-i facem să se simtă bine, să fie mulțumiți, pentru ca, prin lobby-ul lor ulterior, recomandările pe care le dau mai departe (care sînt foarte importante azi în motivația de călătorie), să ne ajute ca în următorii trei-patru-cinci ani să avem circulație turistică în oraș. Dacă o sută de mii de oameni pleacă mulțumiți din Timișoara, am, poate nu o sută de mii, dar o mare parte din ei ca promotori – e o reclamă pe care n-o putem plăti…
Și chiar dac-o plătești, n-are aceleași rezultate.
Eu mă aștept ca prin campaniile pe care le vom face, inclusiv pentru o mai bună conștientizare a ce înseamnă CCE în rîndul timișorenilor, să pornim la construirea unui voluntariat puternic, studenți, tineri, care să-și petreacă o parte din timp arătînd oamenilor care vin ce are de oferit Timișoara.
Niște localnici care-și prezintă orașul oaspeților lor.
Exact. Ăsta e lucrul pe care noi, românii, poate îl înțelegem mai puțin: dacă vrem s-o ducem mai bine, trebuie să facem ceva pentru orașul nostru. Dacă așteptăm să ne facă alții, s-ar putea să mai stăm o sută de ani să ne văităm că n-avem aia, n-avem aia…
Și chiar și atunci, or să facă alții așa cum vor ei.
…rămînem în stadiul de statuie a plînsului. Dacă facem ceva, oricît putem, înseamnă că e un pas înainte și orice pas înainte ne deschide drumuri și posibilități noi.
Discuția de pînă acum mi-a sugerat atîtea întrebări, încît nici nu știu în ce ordine să le iau: să vă întreb despre conexiunea proastă de transport public dintre cele două CCE din 2021, Timișoara și Novi Sad (nu există tren sau cursă rutieră directă între ele, doar prin Belgrad sau Seghed), despre grupul informal al orașelor care au fost, sînt sau vor fi CCE, dacă ați participat la întîlnirile lor?
Colegi de-ai mei din asociație au fost la Plovdiv, și anul trecut, și acum doi ani, au fost și la Matera, au fost acum la deschiderile de la Galway și Rijeka; există într-adevăr aceste contacte, ele funcționează. Avem un contact foarte bun, de asemenea, cu entitatea care la nivel de comunitate europeană monitorizează aceste CCE: chiar de curînd le-am trimis un stadiu al pregătirilor.
Referitor la conexiunea cu Novi Sad: e o chestiune pe care am discutat-o cu Ministerul Transporturilor și ni s-a spus că există o problemă mai veche cu Serbia, cu niște datorii nerecuperate, și, pînă nu se rezolvă situația, va fi mai greu să se pună un mijloc de transport în comun direct pe ruta Timișoara-Novi Sad sau Timișoara-Belgrad.
O să inițiem în perioada imediat următoare discuții cu Flixbus – sperăm ca din toamna lui 2020, să se introducă o conexiune auto stabilă pe care, chiar dacă va deveni operațională de la 1 ianuarie 2021, s-o putem promova din toamnă, ca să putem asigura cereri și să fie viabilă economic. Deci ne dorim această legătură directă, pe tren și pe bus, cu Novi Sad-ul, am vorbit cu colegii sîrbi, și ei vor acest lucru, sper să găsim soluțiile cele mai bune în timp util.
Ce buget aveți pentru proiectul ăsta? I-am întrebat pe organizatorii de la Plovdiv și mi s-a răspuns că 38 milioane de euro, pe toată perioada, fără investițiile în infrastructură, majoritatea bani publici.
Cam pe-aicea a fost dimensionat și bugetul nostru, însă așteptăm acum să vedem și dacă se confirmă. Dacă va fi un proiect de succes, cei de la comunitatea europeană care se ocupă de CCE îl pot premia, dacă se consideră că lasă în urmă o moștenire, perpetuarea culturală a orașului, și, turistic, orașul are niște efecte benefice: creșterea forței de muncă ocupate, a numărului de turiști care vin, a numărului de înnoptări, a sumei încasărilor valutare (turismul generează venituri și în comerț, și în alte industrii adiacente) și așa mai departe. Toate acestea se contorizează și dacă se consideră că a fost un succes, vom primi un premiu de un milion de euro. Asta e ce vine de la comunitatea europeană. Restul banilor vor veni pe trei piloni de finanțare: de la Ministerul Culturii și de la Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș, cele două entități locale care sînt parte în acest proiect.
Timișoara are OMD (Organizație de Management al Destinației)? Dacă aveți, ce face pentru acest proiect?
Avem un OMD constituit pe principiul de dinainte de 2018, o asociație pentru dezvoltare turistică care a fost înființată de Consiliul Județean împreună cu cîteva comune din județ și cu niște parteneri, care funcționează cu un președinte, un director executiv și, în momentul de față, trei angajați, axați, însă, în mod deosebit, pe județ.
Există Visit Timișoara?
Timișoara, din nefericire, nu are o structură de tip OMD. Mi-aș fi dorit să existe: e una dintre propunerile făcute prin strategie, să se înființeze un OMD care să-și asume un brand turistic și care să pregătească atît dezvoltarea turistică a Timișoarei, a infrastructurii, cît și să atragă noi investitori, să creeze noi atracții turistice, să îmbunătățească parcursul consumatorului de turism, să găsească programe, produse și piețe turistice noi, să identifice noi grupuri-țintă de turiști din țară și din afara țării, să facă destinația turistică mai accesibilă.
Un brand de oraș aveți? Turismul e o componentă a brandului de oraș.
Nu există. Ăsta e, practic, primul lucru pe care îl faci cînd pornești în lansarea unei strategii: analizezi ce ai, ce n-ai, ce ar trebui să faci. Neexistînd structurile, așa cum ar trebui să fie, ne-am asumat noi, cei de la asociația Timișoara 2021, această muncă de elaborare a unei strategii turistice cu planuri de acțiuni concrete (ce trebuie făcut, cine să facă, cum să facă, unde să facă, cînd să facă), astfel încît, pînă la sfîrșitul lui 2020, toate chestiunile importante pentru anul CCE să fie gata. Ne-am asumat inclusiv propunerea de brand de oraș, pe care administrația poate să-l schimbe după 2021, dar nu putem intra în 2021 fără un brand, fără să spunem cine este destinația Timișoara, ce promite, ce găsește consumatorul român sau străin care vine aici.
Administrația locală face parte din OMD, prin definiție. În ce relații sînteți cu Primăria? Își doresc lucrurile astea pe care vreți să le faceți?
Am avut discuții cu primarul Timișoarei, în care i-am explicat situația la zi; am înțeles reținerile dînsului privind înființarea unui OMD după regulile vechi de dinainte de apariția legii care reglementează OMD-ul, îl înțeleg, nu-l putem obliga să facă ceva în care legea e încă neclară. Sper să se aprobe odată legea OMD-urilor în formula nouă și Timișoara să-și formeze un OMD după această lege.
Pînă atunci, însă, am convenit atît cu primarul, cît și cu președintele Consiliului Județean, ca noi, la asociația Timișoara 2021, să îndeplinim rolul de coordonator al activității de turism, făcînd recomandări către cele două entități de administrație locală cu ce au de făcut, pentru că noi nu avem mecanismele, nu avem personalul, nu sîntem un OMD, dar avem know-how-ul, competența pe care ne-o punem cu mare drag la dispoziție. Pînă în prezent, lucrurile au funcționat bine, sperăm ca ritmul de-acum înainte să fie mai alert și să se întîmple și mai repede. La nivelul Primăriei s-a constituit un birou pentru turism care are această sarcină, de a pune în practică recomandările care vin de la noi; tot ei se ocupă și de coordonarea punctului de informare turistică din centrul Timișoarei. La tîrgurile de turism de anul acesta (Tel Aviv, Berlin, București) Timișoara a fost sau va fi prezentă prin autoritățile locale, noi asociația le asigurăm asistență, facilităm tot felul de întîlniri la stand cu oameni importanți și urmărim ca promovarea să fie cît se poate de vizibilă.
Nu înțeleg această reticență a administrației față de legea veche, care în alte locuri a funcționat foarte bine, de exemplu, la Oradea.
Nu știu ce să zic, m-aș feri să acuz pe cineva că nu are curajul să-și asume ceva pentru care are o temere. Sincer să fiu, eu mi-aș fi asumat acest risc, pentru că mi se pare aiurea: mi-e greu să cred că un om care vrea binele comunității din care face parte – conducătorul unui oraș, al unui județ, al țării – și care face lucrurile transparent, corect și bine, chiar dacă sînt jocuri politice, va avea probleme. Mi-e greu să cred că vom condamna oameni nevinovați. E absurd, vom distruge România, dacă mergem pe astfel de principii – dar e opțiunea mea, nu pot să condamn pe cineva care se teme și zice “Nu mi-aș asuma un astfel de risc“. Deocamdată, lucrurile funcționează în formula pe care v-am spus-o. Urmează proba cea mare: cînd planul de acțiuni va fi predat părților implicate, cu recomandarea de a fi pus în practică.
Nu-i un pic cam tîrziu?
De dorit ar fi fost ca multe dintre lucruri să fie deja gata. Nu sînt. Eu am făcut niște propuneri foarte realiste, nu unele aiuristice, doar de dragul de-a face ceva, ca să mă laud că am o strategie bună, dar care nu se poate aplica în practică. Cunoscînd foarte bine realitatea, specificul Timișoarei și al regiunii, restricțiile care sînt, am propus o strategie aplicabilă în timpul pe care îl avem la dispoziție și, după aia, cu niște etape pînă în 2025, ca să devenim o destinație tot mai bună. Vreau să ne înhămăm la un fel de revoluție în turism, să avem curajul să facem transformări revoluționare din perspectivă turistică, dacă vrem să fim destinația Timișoara, nu orașul Timișoara.
Trebuie neapărat să vă întreb asta: în toamna trecută, o sursă locală m-a informat că s-ar intenționa ca piața centrală a Timișoarei să intre într-o restaurare totală, cu termen de predare 2022. Din fericire, am înțeles că s-a renunțat la idee și nu vom avea o CCE cu un șantier în centru. Puteți confirma?
Nu știu, or fi fost discuții pe undeva, dar cu siguranță nu va exista această situație. Indiferent cît este de trist să vezi o clădire într-o stare jalnică, aceasta e mai acceptată de turiști decît una în schele. Sigur, dacă aș avea certitudinea că am schelele în februarie-martie și în aprilie le dau jos, ca să mă bucur restul anului de un centru mai frumos, ar merita riscul. Dar să stau tot anul 2021 cu o clădire centrală în schele e total neproductiv…
Dacă n-ai făcut lucrurile cînd trebuie ca să fie gata la timp, nu le mai faci, le lași pentru după aceea.
Ce nu s-a făcut trebuie blocat, pînă după 2021. Din punct de vedere a fațadelor nerestaurate se mai poate face ceva, cel puțin pe timpul nopții: există soluții necostisitoare de iluminat artistic, prin acoperirea suprafețelor cu motive, cu imagini, ca măcar în timpul nopții să arate fotografiabile. O altă formulă ar fi de îmbrăcare parțială, în genul unor mash-uri publicitare bine gîndite, care să nu fie stridente și care să acopere partea cea mai avariată, ca să încercăm să facem urîtul puțin mai digerabil.
În concluzie, cam care ar fi așteptările și speranțele de la un eveniment atît de important?
Ar fi o tîmpenie să te înhami la muncă, să-ți dorești să fii creativ, inovativ (ceea ce nu e întotdeauna foarte ușor) pentru un proiect care știi că n-are șanse de reușită. Avem șanse, putem face lucrurile din situația dată bine, nu optim, dar bine. În turism nu trebuie să fie întotdeauna optim: nu-i neapărat să-i dai turistului cea mai bună mîncare sau cel mai bun spectacol, dar ce-i dai să fie oferit cu drag, cu suflet și de o calitate bună – de la calitate nu poți face rabat. Omul nu vrea o mîncare complicată: poți să-i dai o mîncare simplă, dar bine gătită, și condiții de igienă corespunzătoare.
Va trebui să știm să zîmbim: contează imaginea generală, tonusul orașului. Este important ca timișorenii să intre optimiști și pozitivi în acest proiect, să-și dea fiecare concursul la buna lui reușită pentru că e vorba de imaginea noastră, a oamenilor și a orașului. Va trebui să devenim în timpul care ne-a mai rămas măcar o mică super-Timișoara, asta trebuie să ne dorim. Și dacă ne vom dori cu adevărat, vom reuși.
(articol publicat în Cațavencii nr. 9/446 din 4 martie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment