Deși se face referire la el ca la un refugiu, spațiul de cazare din episodul de astăzi n-are nici o legătură cu imaginea clasică a acestui cuvînt: te gîndești la o baracă și dai de o vilă foarte cochetă. Care contrastează puternic cu fosta cabană Capra din vecinătate, acum doar niște ziduri de ghenă în care au sediul cîțiva ciobani.
Adresa: Pe Valea Caprei, într-o buclă a șoselei, deasupra serpentinelor de dinaintea intrării în tunelul spre lacul Bîlea, la granița dintre județele Argeș și Sibiu. Altitudine 2.000 m.
Căi de acces: DN 7C – Transfăgărășan, kilometrul 115.
Dotări: Bucătărie și cameră de prim-ajutor la parter, 24 de locuri în camere cu 4-8 paturi și toalete proprii la primele două etaje, dispeceratul bazei de salvare la ultimul etaj. SUV și ATV pentru patrulare și intervenții ale Jandarmeriei Montane (neincluse în oferta pentru clienți).
Prețuri: 25 lei/pat, acces gratis la bucătărie. Stabilimentul funcționează în regim self service, de semihostel alpin: camera se predă dimineață, la ora 8, în aceeași stare de curățenie ca la primire.
Ambianță: În atenția automobiliștilor de pe Transfăgărășan care opresc frecvent pentru o cazare aproape moca: ești primit doar dacă ai rucsac și urci pe munte. Oricum, prioritate au turiștii care vin pe contrasens, accidentați. Pentru astfel de situații sau pentru informații despre starea vremii și a traseelor, un număr de telefon de memorat: 0SALVAMONT (0725.826.668).
(articol publicat în Cațavencii nr. 26/53 din 4 iulie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment