Spații de cazare la mare înălțime. Vila Maya, Băile Tușnad

A doua noapte a excursiei prin Ținutul Secuiesc de care povesteam data trecută că a început în Covasna am dormit-o în Băile Tușnad, la Vila Maya.

Locul: O pensiune clasică de marginea drumului, găsibilă în capătul stațiunii, cel dinspre pîrtie și ieșirea spre Sfîntu Gheorghe. După ce parchezi în față (dacă ai noroc să nu fie mai mult de două mașini acolo), o iei frumușel pe lîngă casa cu etaj pentru clienți de la stradă spre curtea din spate și corpul separat de clădire în care locuiesc gazdele. Acolo primești / lași cheia camerei; a noastră, numărul 7, era prima pe stînga, din holul central de la mansardă. O încăpere simplă de cazare rurală standard ale cărei dotări puteau fi numărate pe degetele unei singure mîini,…

Prețurile: …cea cu portofelul rămas fără 70 de lei:…

Dotările: …pat dublu cu prosoape depozitate sul, diametral opus față de perne, la picioare, televizor cu tub catodic și ecran cît al tabletei de școlar (n-am avut curiozitatea să-l deschid ca să văd dacă e cumva și alb-negru), masă cu dulăpior în care se plictisea un minifrigider nud, ceas de perete oprit la ora locală 8 și 12. Atașat, mai erau puse la dispoziția chiriașului o toaletă cu duș, și, pentru eventualele gustări ale pachetului adus de-acasă, o masă cu patru bănci. Ceva mai încolo, după două uși, în balconul frontal prin care se face accesul înspre camere, după urcarea treptelor de lemn care pornesc chiar din botul mașinii.

Oamenii: Cu ceilalți locatari n-am interacționat absolut deloc, deși…

Ambianța: …îi auzeam destul de clar discutînd prin pereții neizolați fonic. Dac-am fi vrut să gătim ceva (de exemplu, frigărui, cîrnați, mici sau alte porcării de pus pe cărbuni încinși, cum sugera indicatorul Recepție, Bucătărie, Grătar atîrnat sub scară), găseam agregatele și ustensilele corespunzătoare tot în anexa din spate. Dar cum nici eu, nici Cătălin nu eram în chef mode, am întrebat-o pe gazdă dacă n-are ceva deja gătit. N-avea: ne-a trimis la Hanul Secuilor, spre care-am plecat cu gîndul la un gulaș picant. După o tură printr-o stațiune care, în acea sîmbătă după-amiază de martie, era pustie și rece ca un cimitir în zi de post, am ajuns și la restaurantul recomandat. Unde gulașul visat s-a transformat, din cauze de absență din meniu, într-o tochitură secuiască cu mămăligă și smîntînă. Evident, udată cu pălincă.

(articol publicat în Cațavencii nr. 15/504 din 14 aprilie 2021)