Every Day Romania (IV)

Ultima parte a dialogului cu Alexandra Ionescu, ghid național de turism, creatoarea paginii FB de promovare Every Monday: Romania.

Cum arată vacanțele personale ale unui ghid? Există așa ceva?

Există, evident. Cînd călătoria este obligație de serviciu, însă, destinațiile de vacanță au trasee diferite de cele de la job: n-o să merg să-mi fac concediile la Bran sau la Sighișoara, de exemplu. Sînt locuri minunate, dar eu le știu acum ca-n palmă și nu mai reprezintă o surpriză pentru mine. Am și eu un dream list, destinații unde mi-am propus să ajung, să învăț ceva din fiecare călătorie, să-mi fac prieteni la fiecare drum.

Chiar, păstrați legătura cu turiștii?

Da, facem schimb de poze și de impresii diverse. Sînt relații foarte calde; după o zi petrecută împreună, ne despărțim prieteni. Dar, dacă turistul revine ulterior și mă contactează direct, tot prin agenția de turism prin care l-am cunoscut îi fac turul (și țin minte de la ce agenție e, pentru că lucrez cu mai multe agenții) – e o regulă deontologică pe care o respect. Nu-l plimb eu, nici n-am voie (trebuie să fii tour-operator, să ai licență, să plătești asigurări etc.), eu doar colaborez cu agențiile. Mulți încalcă regula asta și nu-i OK. Concurența benefică e doar cea legală.

Povestiți cîteva faze mai altfel ale vieții de ghid profesionist.

Uneori îmi place să șochez turistul: odată, am luat un grup de la un hotel de cinci stele din București și, cînd am ajuns în Brașov, i-am dus la prînz într-un împinge-tava, unde, după foie gras-ul și icrele negre din ajun, au putut savura o porție de fasole cu ciolan.

Aha, un fel de Every Day: Romania… De fapt, pentru mine, asta înseamnă turism: să trăiești viața unui localnic măcar pentru o zi, nu să stai într-o cameră de hotel de cinci stele (care, apropo, e aceeași peste tot, din Bangkok la București) și să vezi străzi și clădiri din mașină.

Absolut. Altădată, am avut de plimbat un grup de piloți americani și, deși nu am o apariție de stewardesă, cînd i-am dus într-un tur de Valea Prahovei, am prezentat totul într-o manieră, hmm… aeronautică: vremea în unitățile lor de măsură (viteza vîntului în mile pe oră, temperatura în grade Fahrenheit), poziția centurilor de siguranță, ieșirile de urgență din autocar, mă rog, cunoașteți procedurile din avion de dinaintea zborului… Am avut aplauze și fluierături la autocar deschis, cum s-ar spune.

Care e secretul unui ghid bun? Mi-l puteți spune fără să trebuiască să mă omorîți după aceea?

Să-ți alegi atent traseul, să-l acoperi foarte bine cu informații și să-l adaptezi la grupul respectiv. Tururile de București au devenit cumva clasice: majoritatea ghizilor bifează Centrul Vechi, Muzeul Satului, Palatul Parlamentului… Facem, așa, un panoramic de oraș din autocar și cam gata, mulțumim, la revedere. Tururile ar trebui să fie mult mai personalizate. Am avut unele special făcute numai pentru un cuplu (uneori am fost angajați doi oameni, un șofer și un ghid, doar pentru o singură persoană), dar și pentru un autocar de 50 de persoane, fiecare cu alt interes, fiecare vrînd să întrebe altceva. Trebuie să știi să te pliezi pe așteptările fiecăruia, să oferi și surprize sau mici cadouri (nu neapărat materiale: e suficient să-i duci într-un loc de unde se vede un apus de soare superb), să pigmentezi totul cu o glumă. Turistul apreciază foarte mult o atmosferă destinsă, niște fețe zîmbitoare.

Se dă un grup de străini, se cere să-i plimbați prin București fără să-i plictisiți. Ce le spuneți diferit față de alți ghizi?

Unui grup de turiști francezi, de exemplu, o să le povestesc despre prăjitura Joffre, care este o creație românească (Casa Capșa – multă lume nu știe asta), o să le spun de Calderon, jurnalistul care și-a pierdut viața la Revoluție, o să caut informații special pentru ei, din sfera lor de interes. Încerc să ghicesc ce i-ar interesa, ce le-ar plăcea. Personalizez tot timpul: cînd, din prezentarea ghidului, află lucruri noi legate de domeniul lui, turistul se bucură, se simte flatat pentru că știi cine este, ce face. Dacă va simți că orașul e al lui, dacă rămîne cu senzația că excursia a fost pentru el, atunci ai reușit.

(articol publicat în Cațavencii nr. 15/195 din 15 aprilie 2015 și pe catavencii.ro)