Ca în orice metropolă care-și respectă trecutul, în Valencia ai de văzut două orașe: cel vechi, în centrul clădirilor istorice, al catedralei gotice de secol XIII cu elemente renascentiste sau baroce și al majorității muzeelor, și cel nou, modern, ridicat mai în aval, aproape de port. Conexiunea directă dintre ele e făcută, pentru pietoni, de bulevardul verde Jardín del Turia, parcul amenajat în albia fostului rîu, nouă kilometri de spații verzi și terenuri de sport pentru cetățenii care se plimbă, aleargă, biciclesc sau citesc tolăniți pe gazon. Eco-zona asta imensă a fost, probabil, motivul principal pentru care Valencia are onoarea de a fi declarată, anul ăsta, Capitala Verde a Europei.
După explorarea străduțelor dintre ziduri medievale, călătoria în timp ajunge din trecut în viitor pe capătul dinspre Mediterana al celui mai mare parc public european: o să descoperi surprins orașul lui Santiago Calatrava, celebrul arhitect născut și școlit (și) aici, constructor de poduri, gări și clădiri artistice prin toată lumea, de la Malmö (turnul Turning Torso) la Zürich (gara centrală) și de la Sevilla (podul Alamillo) la Rio de Janeiro (muzeul Amanhã). Ce-a făcut Calatrava pentru locul său natal pare de origine extraterestră: Ciutat de Les Arts i Les Ciències, un proiect arhitectural grandios de aproape un miliard de euro, realizat în vreo 15 ani, între 1991 și 2006 (în paranteză fie spus, inițial trebuia să coste doar vreo patru sute de milioane, dar, lansat în febra creației, Santiago s-a oprit greu, vreo jumătate de miliard mai încolo). Palatul Artelor, Opera, teatrul Imax Hemisfèric, Muzeul Științelor, centrul cultural Àgora-CaixaForum, cel mai mare acvariu din Europa – Oceanogràfic, grădina publică Umbracle, podul de forma unei harpe uriașe la care doar vîntul poate să cînte. Toate construcțiile astea uluitoare, care uimesc creierul și încîntă ochiul, sînt parte integrantă a complexului urban imaginat și transpus de pe planșetă în realitate sub semnătura inconfundabilă a genialului spaniol, inclusiv piațetele, aleile, scările de acces, platformele de promenadă sau piscinele decorative împrejmuitoare în care se reflectă clădirile, cu apă de vreo 10-15 centimetri adîncime, pentru bebeluși.
Apropo de apă, ca să vezi Mediterana la Valencia, continui deplasarea cu pasul de aici. Sau, din centru, mai rapid, cu autobuzul 4 pînă la Marina. De pe balcoanele largi ale Veles e Vents, o construcție cu trei niveluri deschise spre toate punctele cardinale, ai perspectivă completă asupra golfului cu iahturi printre care se strecoară caiacele navigatorilor de ocazie. Dacă ești deja la mare, venit cu vreun vas de croazieră, de la terminalul de pasageri, drumul în sens invers, spre oraș, începe cu trotuarul colorat care te conduce pînă la cea mai apropiată stație de autobuz, de unde un 95 te aduce în centru.
Cea mai bună afacere pe care poți s-o faci ca vizitator de o zi, două sau trei e să-ți iei Valencia Tourist Card (15 euro / 24 de ore, 10% discount, la cumpărarea online, de pe site-ul Visit Valencia; disponibil și în variantele de 48 și 72 de ore), o bucată de plastic cu puteri magice de Sesam, deschide-te! Că e ușă de autobuz, tramvai sau metrou, o convingi să se dea la o parte doar fluturînd cardul la senzor: ai călătorii nelimitate cu transportul local (inclusiv transferul la aeroport cu autobuzul 150). În plus, te bucuri și de niște surprize culinare: două tapas și un pahar cu vin sau bere la restaurantele partenere*.
Cardul turistic valencian oferă și intrare gratis la muzeele municipalității. Unde, cum și pentru ce, veți afla în episodul următor.
* Gustărelele astea au fost, pentru mine, niște crochete de cartofi cu brînză și salată verde, plus un pahar cu vin alb, în unul din mall-urile El Corte Inglés, la cafeteria de la ultimul etaj. Și două păhărele din plastic, unul cu măsline diferit condimentate și castraveciori murați, celălalt cu un vin alb, la standul SalazonArte din Mercado Central, piața principală cu arcade zvelte și vitralii de catedrală între ale cărei tarabe se oficiază, zilnic, pînă la 3 p.m., slujbele dedicate zeului banilor.
(articol publicat în Cațavencii nr. 46/688 din 20 noiembrie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment