La Turnul medieval de potolit foame contemporană

Restaurant La Turn, Sebeș, jud. Alba. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Restaurant La Turn, Sebeș, jud. Alba. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Dacă eşti călător, ajungi prin Sebeş şi te-a prins foamea există o reţetă simplă, uşor de preparat. Cobori din maşină fix în buricul tîrgului şi intri într-un restaurant care se cheamă La turn pentru că logic, locuieşte într-o clădire care are turn. De provenienţă medievală (secolul al XIV-lea, construit de proaspăt – atunci – mutata colonie de saşi), despre care să mă scuzaţi că n-am reţinut mare lucru. La foamea pe care o aveam, referinţele arhitectonice şi istorice erau refuzate din start de creier dacă nu erau asortate şi cu ceva detalii gastronomice şi temporale pentru stomac: ciorbiţă, 10 minute.

Iniţial am vrut să stăm pe terasa din curtea interioară, dar o ploaie rebelă ne-a alungat înăuntru. În salonul de la subsol, un beci moştenit probabil de la constructori şi amenajat gen cramă: pereţi din cărămidă, stîlpi din cărămidă, bolte din… mă rog, ştiţi modelul.

Din fericire, am avut noroc de un ospătar amabil. Şi isteţ: a înţeles că e urgenţă şi s-a mişcat corespunzător situaţiei. Două ciorbe (de burtă şi de văcuţă), mix grill, platou cald ţărănesc, piept de pui à la Cezar, 300 de palincă, o cafea, o bere, apă – 110 lei, cu tot cu bacşiş! Porţii mari, generoase, care au potolit cu brio trei oameni flămînzi veniţi de pe drum. Menţiune specială, cu notă maximă, aranjamentului de pe farfurie – de un deosebit bun-gust artistic. Şi culinar. Din păcate, toaleta respectă standardele vremii în care a fost ridicat turnul: n-a auzit de săpun, hîrtie, apă caldă.

Nu ştiu sigur ce era în meniu acum 700 de ani (probabil bivol la proţap stropit cu vin la ulcică, respectiv apă de la izvor pentru şoferi, pardon călăreţi) şi ce note dădea cronicarul vremii, dar varianta modernă a bucătăriei de la Turn merită clar o vizită dacă aveţi foamea la voi.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 23/962 din 9 iunie 2010)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.