În week-end-ul ăsta, indiferent că sînt proaspăt îndrăgostite sau de multă vreme într-o relație, toate doamnele și domnișoarele așteaptă, nerăbdătoare, ca jumătatea masculină a cuplului să le demonstreze tot romantismul de care se simte în stare și să le surprindă cu un cadou în formă de inimioară de ciocolată presărată cu petale de trandafir. Ce dar ar fi mai potrivit, însă, decît un city break patronat de îngerașul născut în zodia Săgetătorului, drăgălașul arcaș care ne-a nenorocit pe viață? Așa că, dragi colegi de suferință amoroasă, dacă bugetul nu vă permite să vă plimbați perechea pe sub balconul Julietei de la Verona, căutați-l pe cel original, la Baia Mare.
Da, da, nu-i chiar o invenție scoasă din trusa de urgență cu scuze și motive ale bărbatului întîrziat la birou, la ședințele cu plecare din cîrciumă sau din apartamentul amantei. Legenda e interesantă, se califică pentru ciclul de povești pescărești „Dacă tot mă minți, măcar minte-mă frumos”: cică, acum vreo patru secole, Johannes Banfi Hunyades, un localnic emigrat în Anglia, l-ar fi inspirat pe Shakespeare (sau pe cei cunoscuți ulterior cu numele ăsta – știți speculația, nu insist) cu întîmplarea tragică a celor doi tineri de la el de-acasă, iar părintele teatrului modern a nemurit-o în piesa lui cu sinucigași din dragoste. Și, uite-așa, din patriotism local combinat cu un pic de promovare turistică, băimărenii cred încă în Moș Crăciun și în mitul că adevăratul balcon al Julietei s-ar afla la etajul clădirii medievale Casa Elisabeta din piața centrală a orașului.
Oricum, cu sau fără celebrul balcon în peisaj, un city break în capitala Maramureșului nu-i chiar cea mai proastă idee de vacanță pe care o poți avea. Pe lîngă edificii istorice, Baia Mare are, în centru, și niște hoteluri decente spre bune, nu foarte scumpe, restaurant tradițional (Casa Crișan) sau cluburi cu muzică diversă (Vintage Pub sau Log Out), în care să sărbătoriți după plac Ziua Femeii, în regim all inclusive, cu preludiu. Cel mai mare pericol ar fi să te înfigi prea tare în sticla cu horincă și să dai log out mult prea repede, cu tot cu replicile de iubire veșnică în stil Romeo pe care le-așteaptă de la tine.
(articol publicat pe catavencii.ro)

Be the first to comment