Sara, pe Bega, vioara cîntă cu jale

Restaurant Sara, Timișoara. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Restaurant Sara, Timișoara. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Acum ceva vreme, mă întorceam în țară după niște peregrinări afară, și coboram din trenul care mă aducea de la Belgrad în gara Timișoara Nord, pe la 10 seara, flămînd ca un cîine aciuat pe lîngă un restaurant vegetarian. Foamea ca foamea, dar, după o lună de fast-food-uri și experimente culinare prin bucătării străine, îmi ardea măseaua după o ciorbă de burtă de nu vă povestesc…

Prima mișcare: i-am făcut o vizită scurtă, de curtoazie, prietenului nostru comun, bancomatul. Să-l întreb de sănătatea contului și, dacă poate, să mă împrumute cu niște bani pînă la prima leafă. Nu se simțea prea bine, dar – suflet mare! – mi-a dat cîteva bancnote, săracu A doua mișcare: am intrat rapid în primul restaurant pe care l-am găsit deschis în centru – Sara, un acvariu la scara 20/1, cred, din Piața Operei, fix în buricul tîrgului. Înăuntru, în loc de apă, un aer cam trist: doar vreo cîteva mese ocupate și o chelneriță cam plictisită. A treia mișcare: am bifat ciorba de burtă (10 lei) pe care o visam de o săptămînă, am oscilat între o ceafă de porc la grătar – 17 lei și o tochitură țărănească cu mămăliguță – 19 lei (a cîștigat ceafa) și am cerut, că tot eram la ea acasă, o Timișoreana rece (4 lei).

A patra, a cincea și a șasea mișcare au fost, de fapt, una singură: am așteptat, și am așteptat, și iarăși am așteptat. Într-un tîrziu, după ce băusem deja a doua bere, a sosit și comanda: mi-am înghițit întrebarea (Aveți, cumva, bucătăria la Arad?) cu primele linguri de ciorbă, doar pentru că nu e frumos să vorbești cu gura plină.

În timp ce lucram de zor prin farfurii, m-am trezit atacat, prin surprindere, de niște valuri sonore: un nene, care pînă atunci stătuse liniștit la o masă, s-a ridicat brusc și a început să chinuie o vioară, în timp ce o tanti îi răspundea cu aceeași măsură, bătînd în clapele unei orgi. Ce să spun, m-am simțit exact ca la nuntă, cînd se apropie momentul darului. Asta și era: n-a mai durat mult și a venit și fata cu nota.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 47/986 din 24 noiembrie 2010)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.