CRBI&PVF* vă prezintă:
Noi aventuri în România turiztică. Rețete de distrugere pe munte: Vîrful Muierușu, Munții Ciucului
Să presupunem că vă propuneți un week-end sălbatic. La ce vă gîndiți mai întîi? La orele suplimentare de la birou, la cozile din Carrefour și la diminețile budei din Jack (Salut, Victor!), nu? Ei bine, nu la astea mă refeream, deși (normal) sînt variante de discutat. Vreți mai mult decît excursii cu metroul și sporturi extreme de oraș. Cînd ați mîncat ultima dată în natură?
Ați avut așa: patru sute de Vamă, patru porții de Bucegi cu garnitură de Bușteni și un Moeciu sec cu apă plată. Cum? Ce spuneți? A fost fără apă? Nu cred! La cît a plouat în ultima vreme… Meniul ăsta a fost în săptămînile/lunile trecute; vă invit într-un loc în care cu siguranță nu riscați să dați nas în nas cu vecinul de cămin sau cu proprietarul care vă cere chiria.
De la bun început vă recomand să mergeți cu mașina doar dacă aveți de gînd să participați la Camel Trophy și vreți să vă faceți o idee de ce vă așteaptă. Așa că vă dau întîlnire pe DN 12 la intrarea în Dărmănești, cum cobori din microbuzul București – Comănești, pe stînga, peste drum de stația CFR Valea Uzului. Se poate aștepta un autobuz, dar mai sănătos e să tocmiți un localnic cu un Aro. Pentru 300 de mii de leușteni aveți incluse senzații tari de montagne-russe combinat cu duba Poliției pentru 6-8 persoane, bufet suedez și băutură la discreție dacă v-ați adus de-acasă.
Destinația? Coada Lacului, o zonă mirifică de la capătul lacului de acumulare Poiana Uzului, cam 12 km vechi de la șosea. La ieșirea din Dărmănești, pe partea dreaptă, puteți admira niște căsoaie cu termopane și lindab-uri cu acareturi de schele, conducte și turnuri. Este ex-rafinăria Dărmanești, la care ați investit și dumneavoastră ceva taxe și impozite. Pentru cei care au deschis Academia Cațavencu mai tîrziu, consultați arhiva (pag. 3) pentru descrieri amănunțite.
Escală la barajul Uzului: aruncați pietre în apă, faceți poze, mîncați ultimele sandvișuri, călare pe balustradă, bateți paznicul (aveți grijă să nu vă înțepați în baioneta pușcociului antebelic din dotare); mă rog, după imaginația și cheful fiecăruia. Peisajul e superb: apă multă, pădure, aer curat, munte, motel amplasat ideal, cu vedere la toate atracțiile zonei. Puteți înnopta aici. După ce vă instalați cortul, pentru că motelul e în renovare. Așa că aventura continuă.
Pentru cei care nu au ținut cont de sfat și au venit cu mașina, aici e locul în care se descalță de pneuri și își pun o pereche de șenile sănătoase, măi tată! Pentru că urmează vreo 5 km/tone de hîrtoape pînă la un pod peste Uz, unde șoferul clipește roșu că s-au terminat banii.
Coborîți la stația asta, dacă vreți să puneți corturile pe marginea lacului. Avantaje: vedere superbă spre apus și răsărit de soare, băi nocturne, plimbări pe faleză. Dezavantaje: Gutză de la cortul roșu din stînga, Minune de la Dacia din deal, vestigii arheologice de dată recentă peste tot, expediții de sute de metri pentru lemne de foc.
Dacă tot ați oprit și nu sînteți încă deciși ce să faceți, merită să vă abateți nițel din drum spre dreapta pînă la o cădere de apă poreclită cascadă, fie și numai pentru a vedea cîțiva Rex-i Hunt locali încercînd să păcălească niște păstrăvi că-i mai bine în găleata lor decît electrocutați.
Pentru temerarii care au venit pentru munte și nu vor să vadă apă, drumul continuă cale de kilometri buni pînă la intersecția cu traseul marcat triunghi roșu și indicatorul cu vești îmbucurătoare: Vf. Muierușu, 6,2 km. Imediat după intrarea în traseu, vă așteaptă o poieniță virgină, numai bună să fie murdarită.
Descălecați, montați corturile, pregătiți grătarul, puneți de un foc (nu neapărat în ordinea asta). De mare efect pot fi niște petarde rătăcite prin buzunare de la revelion: reacția fetelor merită toți banii! Vă mai rîdeți nițel pe tema asta pînă se fac micii și cărnița. Eventual, încercați și ciupercile găsite pe marginea drumului; s-ar putea să găsiți noi motive de rîs sau să scăpați de colegii plicticoși. Cum casetofonul cu Sepultura l-ați uitat acasă, programul artistic e compus din bancurile pe care vi le mai amintiți de la escapada precedentă, mim cu cuvinte imposibile (gen “feciorelnic”, “ocultism”, “neprevăzut”, “preambul”…) și karaoke cu gargară de bere, vin și alte lichide neidentificabile din motive subiective.
E dimineață; vă adunați oasele împrăștiate în cort, constatînd cu surprindere că izoprenul și sacul de dormit sînt încă în rucsac (dacă le-ați pus cînd ați plecat de-acasă și nu le-ați pierdut pe parcurs). În locul în care aveați pînă aseară capul, peste noapte v-a crescut o excrescență pulsatorie, sensibilă la mișcare. Restul de zombi s-au adunat deja lîngă cadavrul focului din ajun, căutînd cu disperare o ceașcă de cafea sau o gură de bere. Dar, conform unei legi Murphy a muntelui, oricît de multă băutură aduceți, se termină sigur după prima seară, adică încă de pe tren. Vreți să apelați la room-service? Greșit! Nu există semnal de nici un fel de operator. Nici măcar de România Actualități, așa că veți rata Cotele Apelor Dunării; informații inutile, oricum, atîta vreme cît pîrîul lîngă care ați campat e cuminte și nu dă semne de erecție.
E nevoie de ceva curaj pentru ceea ce urmează: vreo 500 de metri diferență de nivel pînă pe Vf. Muierușu (1.371 m). Din fericire, Dorel-ul grupului găsește o sticlă de coniac salvată de la inundația de aseară și fiecare își reface doza de entuziasm.
Cînd într-un final cu limba cît cravata și ochii cît sarmaua terminați urcușul și iesiți în golul alpin, eforturile vă sînt răsplătite: un lan de urzici pînă la brîu sancționează dur decizia de dimineață de a trece la pantaloni scurți. Admirați prin binoclu culmile apropiate: Nemira, Lapoș, Căruntu. Și niște nori supărați grupați în formulă superofensivă (4-3-3, pentru avizați).
Dar să ne întoarcem la oile noastre. Niște cîini uriași din reclama de la Chappi ne aduc cu picioarele pe pămînt: nu sînt ale noastre, sînt ale stînei care se vede în apropiere. Cu ochiul liber, fără binoclu.
a) Luați o bîtă și tratați cu ei sau mai bine b) Așteptați să vină ciobanul să vă salveze. E total contraindicat să intrați în panică și să cautați în fugă primul copac. Se lasă sigur cu efecte secundare. Sfatul medicului: strîngeți-vă unii în alții (băieții, în mijloc, fetele, la margine – după binecunoscuta schemă de urgență în caz de ambuscadă din manualul de supraviețuire, pag. 69). Luați-vă rămas bun de la noii voștri cei mai buni prieteni ai omului, cîinii și ciobanii, și, ocolind stîna (care vă amintește de pasajul de la Unirii, în orele lui bune) o țineți drept spre culmea care se vede în față.
În sfîrșit, pe vîrf. Are aspect de punct sanitar: o piatră văruită cu o cruce roșie pe ea. Poze, băi în șampanie (desigur, imaginare), “I’m the king of the world”, etc.
Se apropie ploaia de la ora 5, așa că e timpul să căutați un loc potrivit pentru tabără. Treceți impasibil pe lîngă tranșee din perioada WW1: nu vă mai impresionează de cînd pe strada dvs se lucrează la canalizare. Pentru o clipă sînteți tentați să începeți operațiunea de recuperare a potcoavelor de cai verzi pe pereți (prezentare Power Point pe proiector). Nu vă obosiți, le găsiți pe Internet – ultima pagină, la erată.
Se pregătește masa festivă a cărei piesă de rezistență este o delicioasă fasole cu cîrnați de la conservă (premisa unei atmosfere nocturne de excepție), întreruptă periodic de calupuri de publicitate la apa de ploaie. Cu sampling din toate sortimentele: plată, măruntă, repezită, cu găleata… Focul construit cu atîta trudă (prin frecarea a două lemne ude cu hîrtii, motorină și bețe de chibrit) zice “pas” și vă lasă cu ruda mai săracă, lumina lanternei. Starea de bivuac moare și ea încet, în absența catalizatorului primordial, temelia vieții în condiții de restriște: alcoolul. Urmează deci o noapte lungă… Ocazia perfectă de a auzi ce ați ratat noaptea precedentă (din motive pe care vi le amintiți vag): foșnete suspecte (nu numai din corturile vecine), țipete ale păsărilor de noapte (diferite, totuși, de cele ale celor din oraș), greieri afoni în primă audiție… aproape toată coloana sonoră de la Animal Planet.
Visul erotic cu Zîna Zorilor se întrerupe brusc. Matinalii grupului socializează cu ciobanul care a adus cu noaptea-n cap laptele (împreună cu sursele, care pasc voioase printre corturi) și ziarul (luat de vînt, aseară, cînd vă chinuiați să aprindeți focul).
Dați pe repede-înapoi operațiunea de ieri (instalare, desfășurare, amenajare) și trimiteți în Recycle Bin fișierele cu conserve goale, bidoane și încercări culinare care n-au avut succesul scontat (asta ultima e pentru fetele care au vrut să impresioneze asistența și nu le-a ieșit, na!). Apoi se lasă Trash-ul în cale, la vedere, pentru eventualii amatori de Restore.
Înjurați în gînd ciobanul care (după ce l-ați servit cu nes) v-a asigurat că există potecă și vă luați inima-n dinți și picioarele la spinarea celui din față, coborînd (fiindcă așa spun harta și busola) printr-o ruptură de pădure în pantă de 45-50 grade (cam cît țuica pe care ați topit-o în prima seară). Trunchiuri doborîte, frunze și crengi uscate, iarbă udă… vedeți tabloul? Urmează și o porțiune de rafting pe rucsac prin albia spectaculos de accidentată a unui pîrîu de munte, ocazie cu care vă amintiți că, acasă, niște șosete uscate așteaptă încă să fie puse în bagaj…
Întîlnirea cu poteca e emoționantă; vă verificați oasele dacă mai există în locurile obișnuite, vă numărați dacă mai sînteți tot atîți cîți ați plecat, etc. E bine! Nu mai aveți decît vreo 15 kilometri de drum forestier cu chei, cantoane și pîrîuri pînă la prima gară cu localitate: Ciobănuș. Supravietuițorii vor fi premiați cu (atît de așteptata) bere, la cîrciuma satului. Nu vă îngrijorați dacă sînteți priviți lung de consumatorii locali: gara e doar la o azvîrlitură de băț și cîteva șuturi în fund.
Ați blocat culoarul cu rucsacii, ați tratat cu nașu’, v-ați șters cu perdelele de noroi? Perfect! Acum plimbați niște peturi de bere pe deasupra capetelor celorlalți călători, comentați cu volumul la maximum faze antologice din meciul cu muntele și trageți semnalul de alarmă pentru a recupera amicul coborît pentru refill. Felicitări! Sînteți noii membri ai clubului “Numai distrugerea”…
Ce spunetț? N-a fost atît de sălbatic? OK. Înapoi la serviciu, ambuteiaje, cozi de supermarket…
*Ciorapi Rupți în Bocanci Înnoroiați și Pipi în Vatra Focului (mărci naționale de tradiție montană)
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 25/706 din 29 iunie 2005)
Be the first to comment