Scandinavia. Episodul 6: Helsinki
Episodul 6?! Da, pentru că nashpaturiştii noştri au tot mers prin Scandinavia pînă au ieşit de pe hartă şi au intrat pe site: click pe caţavencu.ro dacă vă interesează primele cinci părţi. Dacă nu, nu.
Coborîm de pe feribot la Turku, într-o dimineaţă umedă şi noroasă. În centrul oraşului, în piaţa înconjurată de clădiri pătrăţoase, te învîrteşti nehotărît cu camera în mînă căutînd un unghi cît mai bun printre tarabele cu legume, fructe şi flori. În sfîrşit preţuri în euro, după coroanele vecinilor la care compilai secunde bune pînă să iei decizia de a cumpăra.
Ai văzut pe Net că oraşul are castel medieval şi vrei indicaţii de ajuns la el. Dar trecătorii nu par a fi interesaţi de o conversaţie în engleză, iar tu taci foarte bine în finlandeză.
Barză, viezure, mînz… Saună, Nokia, Linux
Lacuri, păduri de pin şi molid, mlaştini ierboase, cabane de culoare roşie cu acoperiş în unghi obtuz. Ce nu se vede de pe autostrada Turku – Helsinki se citeşte în cartea de istorie: după 560 de ani de dominaţie suedeză şi 108 ani sub ruşi (Mare Ducat autonom în cadrul Imperiului Ţarist), Finlanda este singurul stat european vecin cu fosta URSS care după WW2 nu numai că a scăpat de satelizare, dar chiar a jucat un rol de mediator între Vest şi Est în perioada războiului rece. Însă apropierea de “marele vecin de la răsărit” şi “marea revoluţie din octombrie” n-au rămas fără urmări: e singura republică din Scandinavia.
Poreclită “Țara celor o mie de lacuri”, deşi mai exact ar fi “Țara celor 187.888 de lacuri şi 179.584 insule” (după primele trei lacuri te plictiseşti, nici nu-ţi vine să crezi că a avut cineva răbdarea să le numere pe toate), Finlanda e si unul dintre puţinele state din lume care cresc în urma topirii gheţarilor – cam 7 km²/anual. Economişti, iată soluţia anticriză în imobiliare: cumperi teren acolo şi ai creştere naturală sănătoasă…
Din loc în loc, relativ des, indicatoare cu “Atenţie, reni!”. Care reni, bre, că nu se vede nici urmă de Rudolf? Or fi avînd convocare cu toţii mai la nord, în tundra laponă de la Moş Crăciun de-acasă, la teambuilding-ul transportatorilor de sanie. Ţară de pescari şi schiori, cum ar veni… Da, nenică, dar au nişte drumuri pe care noi nu le avem decît din patru în patru ani în promisiunile electorale!
Green Andy
Vom sta la Andy, un “verde” scoţian (vegetarian, ecologist, religios – dar nu habotnic), măritat în Finlanda. Exact în momentul în care GPS-ul zice Arriving at the destination, ne întîlnim cu omul nostru, întors de la supermarket pe bicicleta cu ataşul plin de cumpărături.
O casă din lemn cu etaj, tipic finlandeză: roşie-cărămizie de la vopseaua tradiţională ignifugă obţinută dintr-un anumit tip de argilă, cu anexe identice dar mai mici şi curte mare cu iarbă deasă. Lîngă pădurea şi staţia de tren din Puistola, o suburbie situată în nordul-estul capitalei finlandeze.
Oferim cadourile de casă nouă (pentru noi): dvd-ul cu poze, muzică şi filmuleţe despre România, baxul de bere, sticla de vin. Cel mai mare succes îl are însă borcanul cu dulceaţă de zmeură din grădina bunicii de la munte (săru’ mîna!): Andy gustă din el, apoi se bucură şi ne mulţumeşte de parcă a cîştigat Oscarul…
(va urma)
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 51-52/887-888 din 24 decembrie 2008)
Be the first to comment