Am vizitat de trei ori Plovdivul. Cîte trei-patru zile, în ani consecutivi, printre care și 2019, anul cînd cel de-al doilea oraș ca importanță, mărime și număr de locuitori al bulgarilor a fost Capitală Culturală Europeană. De fiecare dată, ca invitat al evenimentului International Meeting of Tourism, organizat de Primăria locală pentru jucătorii diferitelor domenii ale turismului (companii de transport, hotelieri, tour-operatori, agenți de turism, jurnaliști) din zona balcanică și nu numai, interesați de oferta industriei ospitalității din Plovdiv. Inclusiv, deci, de restaurante. De la cele ale hotelurilor în care am fost cazați la diversele mehane (cum le zic vecinii de la sud cîrciumilor) ale orașului în care turistul are ce să vadă cîteva zile. Și ce să mănînce, pentru că există destule locuri cu preparate gustoase și vinuri locale bune în meniu, pe-aici.
La Marbella, o cîrciumă cu specific mediteranean de pe malul canalului artificial deviat din rîul Marița, ni s-a servit o cină dansantă. Terasa închisă în jurul unui copac integrat în decorul interior, axat tematic pe hărți maritime și machete de corăbii, care are și niște papagali într-o colivie postată între chitările de pe peretele holului spre budă, te duce cu gîndul la pirați. Reprezentați nu numai vizual, dar și olfactiv-gustativ, de romul servit între felurile lejere, bazate pe crudități, tapas și păstrăv la grătar. Seara petrecută în compania colegilor din FIJET România, Florin și Olga, a bulgăroaicelor din comitetul de organizare și a lui Voljen din FIJET Croația, un gurmand cu voce de bariton, a avut momentul culminant cînd croatul, activat de cele cîteva pahare consumate, a trecut la microfon și ne-a cîntat, allegro con forte, O Sole Mio.
Salt and Pepper e chiar în centru, pe pietonala cu stadion roman la subsol, în capăt. Un loc cu pretenții și meniu gourmet, chelneri reținuți și acvariu cu pești exotici în peisaj. Cadru prea puțin impresionant pentru rockerii macedoneni de la televiziunea din Skopje, neamțul Götze și italiencele de la La Stampa, Noemi și Barbara, cu care am stat la masă. Și absolut deloc impresionant pentru vecinul de farfurie, Robert, tatuatul praghez angajat al unei agenții de turism britanice cu care am continuat experiența alcoolică, înapoi la hotel, povestind, vreo jumătate de noapte, la niște beri Kamenitza și-un coniac albanez.
Dacă vrei să evadezi pentru cîteva ore în extravilanul bulgăresc, o recomandare ar fi Villa Yustina, vinăria de la vreo douăzeci și ceva de kilometri de Plovdiv care, printre rîndurile de viță-de-vie, are gazon de Liga Campionilor, pe care niște domnișoare îmbrăcate în costum național execută un program folcloric, minigrădină zoologică și sală de mese, unde se întîmplă degustările de vin dedicate vizitatorilor cramei. Între platourile cu brînzeturi, mezeluri și struguri, vedetele din paharele turului nostru au fost un alb sec Chardonnay din 2016, 14%, serie limitată (5.700 de sticle), baricat șapte luni în butoaie de stejar franțuzesc, și două roșii seci, un Pinot Noir din 2015, 14,5%, și un Mavrud Rubin din 2013, 14,5%, baricat trei ani.
Raffy, bistro-ul din clădirea veche de patrimoniu din zona centrală, a fost locul unui prînz frugal, gen brunch, în salonul de la etaj cu bufet bazat în principal pe salate și grill-uri. De remarcat că, la parter, se poate comanda și pizza, în eventuala escală scurtă dintre diferitele obiective turistice ale orașului.
Chiar la baza colinei care are pe celălalt versant amfiteatrul roman, e un restaurant cu nume imposibil, Shtastlivtsi Pod Tepeto. Nu te pune nimeni să-l pronunți, e suficient să știi de el – că aici poți avea parte de o experiență culinară deosebită, într-o atmosferă familiară, ca de sufragerie de casă de prieteni. Mai ales dacă vii cu gașca. Convivii mei din seara aia au fost colegii de FIJET România Gabriela și Gabriel, Mike, simpaticul englez din Liverpool pe care-l cunoscusem la ediția anterioară (și cu care am degustat cîteva vinuri locale), Reka, sătmăreanca mutată de cîțiva ani la Berlin, și Guillaume, reținutul parizian rezident vreo doi ani în Coreea de Nord, care n-a vrut să-mi povestească nici un pic despre restaurantele de-acolo. Probabil că nici nu prea era nimic de povestit.
(articol publicat în Cațavencii nr. 11/603 din 22 martie 2023 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment