Umblă vorba prin tîrg de ceva vreme că a apărut un abonament mai tare decît ăla de metrou: cică InterRail îl cheamă şi poţi să te dai cu el pe toate trenurile din Europa. Nashpaturiztul de serviciu săptămîna trecută a testat pentru voi ciudăţenia asta, ca să nu fiţi tentaţi să încercaţi aşa ceva acasă. Atenţie, se închid uşile! Urmează staţia Viena, cu peronul pe partea cealaltă.
Oricît ar părea de normal, să pleci din Arad la 2 AM spre Viena are părţile sale proaste. Ţigani care se ceartă la miezul nopţii în sala de aşteptare, de exemplu. Eşti de 5 ore într-o gară românească şi asta e deja prea mult chiar şi pentru cineva pasionat de sporturi extreme.
Da, domnule, nu e SF – e adevărat, există, se poate: te culci în România gratis şi te trezeşti dimineaţă la Viena! Cu doar 4 euro. Rezervarea locului, care pe unele trenuri e obligatorie, doar biletul InterRail nefiind suficient – îţi explică în engleză naşul austriac, în timp ce-ţi taie chitanţa şi adaugă că nu te-a penalizat totuşi pentru omisiune. I-or fi simpatici rockerii ciufuliţi cu faţă inocentă proaspăt treziţi din somn…
Abia ieşit din gara Westbahnhof o iei la pas pe Mariahilfer Strasse spre centru. Cafenele, terase, magazine de firmă. Tot ce-ţi mai aminteşti din Viena de data trecută sînt doar urşii plimbăreţi din Berlin cazaţi o lună în faţa bisericii Karlskirche pe care-i credeai localnici (United Buddy Bears – un proiect pacifist itinerant format din 140 de urşi de 2 m din fibră de sticlă în culorile naţionale a 140 ţări), piaţeta în care orchestra cînta valsuri pentru o asistenţă ocupată să bobineze pe la mese cîrnaţi cu bere şi biblioteca Buechereien, cu scări pînă pe acoperiş. E drept că atunci erai între două trenuri mai apropiate decît astea de acum. E abia 9.30 AM şi mai sînt 12 ore pînă-ţi pleacă dormitorul pe roţi spre Zurich.
Chiar dacă nu eşti student la Arhitectură tot e musai să faci o excursie pe Ringstrasse, inelul de bulevarde de aprox 5 km care înconjoară centrul. Primăria, Parlamentul, fostul palat imperial Hofburg, Burgtheater, Universitatea, Opera – fiecare clădire este desenată în alt stil, dar se completează cu celelalte ca piesele unui puzzle uriaş. Între ele, parcuri îngrijite şi vaste spaţii verzi, cum am mai văzut şi prin Bucureşti. În pozele alb-negru din perioada interbelică. Plus o întrunire selectă de statui grele: Mozart, Haydn, Goethe, Beethoven, Strauss, Schubert. Pe necunoscuţi i-au urcat pe acoperişuri.
După ce treci pe sub arcadele somptuoase de la Hofburg, ajungi în buricul tîrgului la Stephansplatz, acasă la catedrala gotică Stephansdom. Prima impresie e olfactivă: miroase a cal de-ţi cade nasul, dar asta nu pare să deranjeze lumea mai subţire sau mai corpolentă (americani?) care coboară din limuzină ca să urce în trăsură. În faţa domului, Mozart dă mîna fair-play cu Darth Vader. Apoi fiecare se urcă pe cutia lui şi pozează fanilor. Donezi 2 euro, te tragi în poză cu trecutul sau cu viitorul şi intri în Istorie. Vremuri grele, maestre! Din muzică şi bătălii interstelare nu se mai cîştigă cine ştie ce…
Te apropii de Prater. Păianjenul cu cască şi opt braţe înmănuşate Petr Cech apără poarta parcului postat pe Riesenrad – roata cu cabine. Plimbîndu-te printre fierătăniile colorate care se învîrtesc haotic şi zgomotos îţi aminteşti de copilărie: ce le-ai mai fi călărit tu pe toate! După senzaţiile tari din tiribombe -niciodată înainte!- poate ţi s-a făcut foame. Pe una din terasele din apropiere la care ajungi rapid (dacă ai uitat să te legi de scaunul instalaţiei şi îţi iese bine aterizarea), celebrul şniţel cu cartofi natur şi sos tartar e 10 euro, iar un ştrudel 3 euro. Asta ca să faci o comparaţie de preţuri cu alte bucate tradiţionale: mămăliga cu sarmale şi plăcinta poale-n-brîu de acasă. Deşi erai ferm convins că spriţul e invenţie pur românească, afli surprins că vinul se botează cu apă minerală şi aici, sub formă de “G’spritzter”.
Că tot veni vorba de apă: ai pozat Dunărea la Bratislava, i-ai traversat podurile la Budapesta, vrei neapărat s-o vezi şi la Viena. Măcar să verifici dacă mai are culoarea din valsul lui Strauss. Croaziera cu vaporaşul, masa la cocheta terasă de pe debarcader sau în Donauturm – turnul cu restaurant (ce se vede pe partea ailaltă, unde sînt districtele noi cu clădiri din beton şi sticlă) le laşi pentru cei cu buzunare mai groase; parcă nu prea te împinge curiozitatea să vezi cît costă. Pînă una-alta, dai tu de mîncare. Lebedelor de pe lîngă mal, care nu bănuiesc că bunul samaritean ce le hrăneşte e din neamul ăla de barbari care a mîncat-o pe străbunica…
Un Horus îmbrăcat într-un tricou al naţionalei Austriei te invită la expoziţia cu mumii egiptene de la muzeul Albertina; intrarea 18 euro! Băi Horuse, da’ scumpe la vedere le mai ai! Două străzi mai încolo, găseşti alta mai interesantă gratis şi nu-ţi dezlipeşti nasul vreun sfert de oră de geamul vitrinei cu trenuleţe de jucărie. Cel mai ieftin vagon e 5-6 euro, o locomotivă e în jur de 100 euro. Păcat că e duminică şi e închis, că ţi-ai fi luat un InterRail şi pentru astea.
Te-ai săturat de mers pe jos, dar mai e un obiectiv obligatoriu în Viena: palatul-muzeu Schönbrunn. Cobori în metrou (1.7 euro călătoria) – 6 staţii din Karlsplatz, pe magistrala U4.
Fosta resedinţă a Habsburgilor e o clădire impozantă, dar ce ascunde în spatele ei face toţi banii pe care nu i-ai dat la intrare. O grădină-parc superbă străjuită de statui şi o colină gazonată pe vîrful căreia se află cireaşa de pe tort: Gloriette, construcţia în formă de poartă brandenburgică cu multe arcade, de lîngă care admiri panorama oraşului ce se desfăşoară 60m sub tine. Se vede chiar şi gara. Se vede chiar şi ceasul de pe display-ul mobilului: e timpul să te retragi spre vastele apartamente imperiale din compartimentul trenului de Zurich.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 29/865 și 30/866 din 23 și 30 iulie 2008)
Be the first to comment