Ești la mare, în vacanță sau în delegație pe litoral, și, deși ți-e foame, te-ai săturat de mici sau ceafă de porc. Vrei să mănînci bine și nu foarte scump. De prin februarie încoace, m-am aflat în situația asta de vreo cîteva ori, deci îți pot sugera niște locuri deja testate, de bucătării din America, Turcia, Liban sau Italia mutate la Constanța.
Într-o vineri seară, pe la 6-7, intram cu colegul și prietenul Adi în Doors Club, un pub underground cu aspect de diner de autostradă din State. Ambianța americană continuă și în toaletă: pe peretele holului a fost desenată Route 66, iar ușile cabinelor au colaje de articole din presa muzicală a vremii despre Hendrix, Jim Morrison sau Led Zeppelin. Din meniul cu jumătate de vinil pe copertă, Adi a ales o quesadilla de pui (38 de lei); eu am vrut, precum Cartman din South Park, un chipotle burger dublu (41 de lei), servit, (ca) în hîrtie de ziar, cu o porție de cartofi prăjiți (7 lei) și, pentru că eram într-o pauză de alcool, un Fuze Tea (13 lei). La nota de plată finală, în ecuația asta s-au mai adăugat 10%, pentru tips. Am plecat din ambasada constănțeană a cafeteriilor americane pe acordurile probelor de sunet ale trupeților de la Basska, care se pregăteau de un concert cu piese în engleză, dar n-ajunseseră încă suficient de celebri ca să le fie făcută reclamă în budă.
La Konak am ajuns sîmbătă seara, pentru o cină turcească recomandată de o colegă tătăroaică (nu spui cine, persoană importantă), care ne-a și inițiat în gastronomia sultanilor, pe toți cei de la masa 37 cu scaune cu tapițerie ca de divan de pe terasa din spate. Dacă ar fi să citez din meniul cu poze (ca să nu te încurci în denumiri) ce i s-a comandat ospătarului Sabahattin să aducă din bucătăria open space prin care treci pînă să ajungi în zona de acțiune la cuțit și furculiță a clienților, iată: beyti kebap, döner la farfurie, kiymali yumurta, lahmacun, patlicanli kebap, sac kavurma de vită, tavuk pirzola, yayla corbasi. Bineînțeles, ca în orice spațiu musulman, oferta băuturilor conține doar ceai, apă la 19 lei litrul și ayran, la 10 lei paharul. Una peste alta, la masa noastră s-a consumat în valoare de 562 de lei, plus ciubucul aferent, o sumă rezonabilă pentru cina asta autentic turcească, savurată fără să ne deplasăm pînă la Istanbul.
A doua zi, duminică seară, am zis să completăm experiența culinară orientală cu alte arome specifice regiunii și, în aceeași componență, nouă persoane gurmande, membri ai asociației Travel Pro, ne-am dat întîlnire în Byblos. Un local libanez cu fresce cu cămile și corăbii pe pereți asortate la narghileaua și instalația pentru cafea la nisip de lîngă masa pe care ni s-au servit humus, tabouleh, falafel, fatteh cu carne, kafta (mici libanezi) cu vinete, lipie locală (fără miez, doar coaja crocantă umplută cu aer), sambusek cu brînză și cu carne (un fel de colțunași, niște plăcințele crocante ca acelea pentru răvașe). Plus, la desert, tiramisu, pentru doamne, și bere, pentru domni. În medie, cam 90 de lei de persoană, cu tot cu bacșiș, ne-a costat excursia asta levantină pentru papile.
Tot cu amicul Adi, am mîncat într-o seară de luni, în clădirea de patrimoniu de pe bulevardul Mircea cel Bătrîn în care și-a găsit gazdă Toscana, restaurantul italian decorat, pe lîngă sfeșnice și tablouri renascentiste, cu hălcile de carne, sticlele cu vin, pungile de făină sau risotto, borcanele cu măsline și sucul de pomodori ale vitrinelor de salumeria sau rafturilor de magazin toscan reconstituite la țărmul Mării Negre. Într-un asemenea ambient, ce să fi comandat? Sarmale și ciorbă de burtă? No, signore: pizza salami cu sos picant, pentru mine, și lasagna, pentru el. Senzația de cină în cucină a fost completată de vocea lui Ramazzotti, care cînta în surdină ceva despre cose della vita.
Lupa by bueno e chiar pe capătul pietonalei care coboară spre statuia poetului Ovidiu, în piațeta cu statuia Lupoaicei. Un hotel-boutique cu restaurant cu specific mediteraneean la parter, în care am mîncat ceva mai light: la aperitive, prosciutto pe grisine, brînzeturi, pastă de vinete, tartine cu somon sau cremă de avocado; la fel principal, file de curcan cu parmezan și sos de piper verde. Nu pot da detalii despre prețuri, pentru că am fost invitat, dar, după cum arată, e un local premium cu scoruri corespunzătoare. Ce-i remarcabil aici e faptul că iei masa într-un restaurant-muzeu. Odată cu mîncarea, ți se servește și o lecție de istorie: sub picioarele tale, dincolo de podeaua vitrată, vezi ruinele descoperite, acum cîțiva ani, la construcția stabilimentului, ale unui sit arheologic. Poate chiar fosta cîrciumă în care își mai îndulcea amarul exilului, cu o cupă cu vin, Ovidiu.
(articol publicat în Cațavencii nr. 25/717 din 25 iunie 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment