Adrenalina Parc Brașov

Parc Aventura, Brașov. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Parc Aventura, Brașov. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Am fost, luna trecută, două vineri la rînd, cu copiii, la Aventura Parc Brașov. Cu vreo 40, de fiecare dată. Să nu se înțeleagă că am fost cu ai mei, biologic vorbind: cu ai mei, în sens administrativ, din poziția de ghid al lor în „Tabăra între munți” Predeal.

Deși circulația în Brașov e horror, vara, autocarul a ajuns relativ repede la prima destinație a zilei. Ce-i drept, Parc Aventura e ușor accesibil, dacă vii pe DN 1: nici nu intri bine în oraș și, la primul giratoriu, faci stînga, ca să mai mergi cîteva sute de metri, pînă undeva pe lîngă Grădina Zoologică (nu prea sînt locuri de parcare, șoferul ne-a lăsat două străzi mai încolo). Veniserăm cît de dimineață ne permisese programul taberei, adică pe la 10,30, și adunasem deja cîte 26 de lei de copil (tarif de grup; dacă te duci cu unul singur, te costă 30 de lei), pentru cele (minimum) trei ore de închiriere a hamului necesar cocoțării pe traseele de grade diferite de dificultate. Copiii au avut voie doar pe cele pentru începători (galben și verde), celelalte (roșu, albastru, negru) le erau off-limits.

August, lună de concedii, coadă de zeci de metri formată încă de la poarta parcului. Nu se pot face rezervări; în nici un caz în sezon, cînd nimeni nu-și mai bate capul cu așa ceva – primul sosit, primul servit. Ne așezăm, deci, la rînd: aranjez turma de iepuri în monom și ne punem pe așteptat. Mai în față, în locul în care începe bucata de strungă de dinaintea barierei de acces, o grămadă nedefinită gravitează în jurul intrării și, timp de zece minute, nu se înaintează deloc. Mă duc să văd ce se întîmplă. Mai mulți amatori de cățărare, printre care și cîțiva israelieni, atîrnă pe lîngă coadă, în drum, blocînd trecerea spre panoul de informații și zona de toalete. Încerc să fac nițică ordine: “If you want to enter, you have to stay in line!”. Toată lumea îmi aruncă o privire scurtă: tricoul albastru pe care scrie Ghid și stația de la cingătoare, cu care comunic cu colegii, îmi conferă o oarecare autoritate. Nimeni nu comentează; doar o ușoară foială, semn că se simt în culpă. Reprezentantul unui grup de oameni-păianjen, genul sportiv, la vreo 30 de ani, îndrăznește să-mi dea replica, în românește: „A stat colegu’ și pentru noi…”. Pe bune?! Atît ai putut să produci? „Eu sînt însoțitorul a 40 de copii: dacă puneam pe cineva la coadă, la prima oră, făceam între timp cu ei alt program și veneam acum să intru în fața voastră, era corect?” Spiderman, ușor încurcat în plasa logicii sale de șmecher de coadă, cu jumătate de gură: „Hmm, nu era corect!”. „Păi, nu era corect, pentru că aici nu-i coadă la gogoși, ca să stea doar colegu’ și să-ți cumpere și ție: trebuie să fii personal în rînd, pentru că și tu intri, nu numai el!” Privire aiurea, vinovată, capul între urechi, nici o altă reacție.

Deși cei de la administrația parcului au asistat la scena asta, n-au intervenit (ceva mai tîrziu, o tanti a venit spre mine și mi-a dat dreptate: „Nici nu știți cîte probleme avem cu oamenii care nu respectă rîndul!”.). Cu excepția bodyguard-ului de la firma de pază, care, apropo de gogoși, se plimbă prin mulțime și-ți atrage atenția că n-ai voie să intri cu mîncare și băutură din afară, nimeni nu impune vreo regulă.

În fine, după o oră și ceva de așteptare, am intrat. Adică puștii mei au intrat: au primit hamuri, au fost instruiți despre ce (nu) au voie să facă în parc și au ieșit pe balconul de la etajul căbănuței de la care pleacă toate traseele. Eu, colegii și profesorii i-am urmărit și încurajat de jos. De lîngă băieții în roșu, cei care supraveghează și intervin, dacă e cazul.

Da, îți crește adrenalina la Aventura Parc. Peste tot: și dacă stai la coadă, și dacă te cațeri pe trasee, și dacă stai la sol, urmărind emoționat vreun copil blocat la înălțime, între platforme, printre corzi și cabluri, care trebuie recuperat cu scara de către personalul parcului. Altfel, nimic de zis, la finalul aventurilor am plecat cu toții mulțumiți. Copiii distrați, șoferul autocarului încîntat că am respectat programul de circulație, iar eu bucuros că nu i-am pierdut prin pădurea prin care s-au împrăștiat cu toții, călărind copacii, și că m-am întors la tabără cu tot atîția cu cîți am plecat – nici mai mulți, nici mai puțini. Și, important, aceiași. Și, ce-i mai important, întregi, nu pe părți componente.

(articol publicat în Cațavencii nr. 36/319 din 13 septembrie 2017 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.