Pentru că vara e după colț și sezonul estival se simte în aerul încă rece ca o promisiune abia șoptită, după perioada de hibernare alcoolică prin interioare mai mult sau mai puțin întunecoase infestate cu fum de țigară, îți vine așa un chef de băut la terasă, de parcă nimic n-ar fi mai savuros pe lumea asta decît o bere sorbită la aer curat, cu vîntul în păr, numai în bermude și sandale. Și cînd zic chestia asta nu știu de ce mă gîndesc automat la bărulețul de plajă al hotelului Blue Green Bay de pe insula Skopelos, la care m-aș întoarce oricînd, chiar și ca picolo responsabil de debarasat mese și spălat pahare.
De fapt, știu: pentru că ambientul ăla se potrivește perfect visurilor de evadare din cotidianul gri al orașului. La o aruncătură de șlap de șezlongurile și umbrelele plajei golfulețului Panormos de la Marea Egee, Mojito Beach Bar e o construcție fără pereți – doar un acoperiș din lemn peste rafturile cu sticle plasate pe mijloc, între mesele dispuse de o parte și de alta a tejghelei, pe postamentul de scîndură ca o scenă. O versiune upgradată a barului-terasă de la Gura Portiței, dacă-l știți, înconjurat de pini, nu de sălcii, mai aproape de mare și mai puțin rustic, dar cu prețuri asemănătoare. (Măricele. Chiar dacă, geografic, complexul turistic de la Portița nu e situat pe o insulă, datorită accesului dificil, exclusiv pe apă, practică aceleași tarife de loc izolat ca și Skopelos. În plus, firma care-l administrează are poziție de monopol pe piața turistică locală; deci, domnule client, astea-s prețurile: dacă nu-ți convine cît costă berea, ești liber să traversezi lacul Golovița spre cea mai apropiată cîrciumă din Jurilovca.) Sau, dacă vă e mai la îndemînă un termen de comparație bucureștean, imaginați-vă că terasa Argentin din Centrul Vechi ar avea, în loc de parcagii, semănați pe cîteva zeci de metri distanță, pînă în bulevard, oameni în slip care se plimbă pe trotuar, pardon, pe plajă, cu un pahar de mojito în mînă.
Am oprit acolo, împreună cu colegii de mediatrip, în excursia de o zi pe insulă, pentru o cafea sau un suc, fetele, și niște Alfa la draft (o bere grecească surprinzător de bună), noi, băieții. Cînd scriu toate astea mă și văd în Panormos, într-un hamac, la umbră, sau desculț pe nisip, cu buzele pe halba aburită și ochii clătiți de albastrul-verzui al mării.
P.S. Pînă la urmă, am și mîncat de prînz la Mojito: o salată bogată în bucăți de feta, niște tatziki, o pulpă de pui la cuptor cu cartofi și sos aromat. Deci, pentru că barul ăsta se poate transforma la nevoie și în restaurant, ce-ați citit pînă acum poate fi considerat pilotul miniserialului de “Taverne europene” care va fi difuzat începînd de săptămîna viitoare.
(articol publicat în Cațavencii nr. 11/242 din 16 martie 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment