Acum ceva timp, colegul Mihai Buzea ne recomanda să nu intrăm în Cacica, salina bucovineană care-și primește oaspeții cu trepte șubrede și miros de brînză. Onoarea turistică a salinelor moldovene este reperată, vreo 200 și ceva de kilometri mai la sud, de cea din Tîrgu Ocna, care, de cînd piețele tradiționale au căzut, a început să cîștige mai mult din biletele vîndute vizitatorilor (adulții – 18 lei, copiii – 9 lei) decît din exploatarea sării. Baza de agrement a fost amenajată, relativ recent, acum vreo 10-15 ani, în Trotuș, mina nouă; cea veche, Moldova, inaugurată de un rege (Carol I, în 1891) și închisă de un președinte (Ceaușescu, în 1968), e abandonată, nemaifiind de multă vreme funcțională.
Spre regretul amatorilor de senzații tari, gen mineriadă, accesul turiștilor în mină nu se face după echiparea regulamentară, cu salopetă, cască, lămpaș – opțional, bîte –, și îmbarcarea în vagonete (să recunoaștem, ar fi fost o experiență foarte interesantă), ci mult mai banal, în hainele cu care a venit fiecare de-acasă, într-un microbuz clasic, ca pentru o cursă locală de navetiști. După o coborîre de vreo zece minute, cam trei kilometri de serpentine în pantă, într-o beznă de film de groază, spartă din cînd în cînd de niște lumini anemice, se ajunge la capătul traseului: stația Orizontul IX, cota 240 m adîncime.
Intrînd pe uriașa poartă metalică, scapi rapid de noxele din plămîni aduse de sus, înlocuindu-le cu aerul sărat (care, zic specialiștii, are proprietăți curative în cazuri de astm și bronșită) al galeriilor: un fel de săli de sport înalte de 8 m, în care temperatura e constantă tot timpul anului (12-13 C). Vei descoperi aici un cartier subteran al orașului, cu totul și cu totul din sare: biserică, lac şi cascadă, muzeu, magazin de suveniruri, terenuri de fotbal/baschet/volei şi spaţii de joacă pentru clienți de toate vîrstele (de la tobogane gonflabile și jocuri electronice la mese de ping-pong, biliard și fusbal).
După o tură prin zonă, pînă la cursa de întoarcere, te poți retrage pe terasa chioșcului alimentar, la o cafea și un surf pe net-ul wi-fi furnizat de gazde, exact pe locul unde, acum niște zeci de ani, turiștii epocii, ocnașii, se relaxau tăind blocuri de sare.
(articol publicat în Cațavencii nr 42/69 din 24 octombrie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment