Invitatul de azi al rubricii este un biker sibian care, luna trecută, și-a luat motorul (Suzuki SV650S Traveller), prietena și lumea-n cap, demarînd într-o aventură de 25 de zile pe două roți în Est. Deci a încălecat pe-o șa și vă spune povestea așa:
Dacă anul trecut încă ne puneau pe gînduri întrebări gen “Albania? Aveți asigurare de viață?” sau “Ce?! Enduro touring cu motor de stradă?”, anul ăsta am zis să ne băgăm și mai adînc picioarele și cauciucurile în astfel de idei și să mergem mai departe. Cam așa, pînă prin Sakartvelo și Hayastan. Nu știți ce-s alea? Ei bine, la început, nici noi nu știam. Sînt Georgia și Armenia, două foste republici sovietice din zona munților Caucaz, bogate în istorie și frumuseți naturale unice.
Zis și făcut, dar uite că în drum trebuie să traversăm jumătate de Românie, o lățime de Bulgarie și o nenorocită de Turcie. În România a fost bine, cald și soare. Curgea mierea în lapte, ce mai… În munții Bulgariei, ne-a bătut una dintre cele mai urîte ploi ever – cu siguranță, cea mai nasoală vijelie prin care am trecut vreodată. Am ajuns ca vai de capul nostru la gazda de la Stambul.
Ehe… Stambul, Stambul. Singurul loc din lume unde kitsch-ul nu pare kitsch. Pentru că e la el acasă. Fain oraș. Un oraș unde ne-am întoarce cu plăcere pentru un ceai, un rahat și multe altele. Are peste 100 de kilometri de la un capăt la altul. Și cei mai buni șoferi din lume. Cam toată lumea merge tare. Peste 120 km/h. Fie te ții de ei, fie ești dat la o parte. Vorba gazdei: ”În Istanbul nu cazi a doua oară cu motorul”. N-ai condus aici, n-ai condus. Punct.
Primul contact cu Turcia: nimic spectaculos, în afară de benzină, scumpă și proastă. Vreo 9 RON litrul. Și motorul cam dă rateuri de la ea. Iar noi, ca și el, trebuie să mîncăm ce găsim: adică tot scump și prost. Despre bere nici n-aș mai vorbi: găsești (cu greu!) doar porcăria de Efes și costă o avere. De altfel, 99% din turci încearcă să te facă de bani. În orice fel posibil. Te țigănești cu ei pînă nu mai poți și tot scump ieși. Și asta e valabil, cu mici excepții, pe tot teritoriul Turciei. Care a fost, pentru noi, un drum lat, lung, drept, cu un peisaj monoton ce se desfășoară aparent la nesfîrșit. Mai puțin la Marea Neagră, unde ne-am regăsit buna tovarășă de drum, ploaia.
Ieșirea din Turcia e anevoioasă. Mulți funcționari, care mai de care mai dornic să îți verifice actele. La intrarea în Georgia, șocul e mare: de la drum bun, cu patru benzi, treci la două benzi, gropi, vaci, Lada și alte rable. E aglomerat ca o arteră principală din București, iar șoferii conduc de parcă ar fi urmăriți de mafia rusească. Spre munți, traficul se rărește, iar locul mașinilor este luat de vaci. E bine: măcar astea se mișcă încet și previzibil.
RADU OPREAN
(articol publicat în Cațavencii nr. 42/69 din 24 octombrie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment