De Ziua Națională a Republicii Moldova (27 august) și Ziua Limbii Române (31 august), mi s-a părut potrivit să aduc la cunoștința publicului de pe ambele maluri ale Prutului o discuție de la Iași cu un confrate basarabean.
Te rog să te prezinți celor care ne urmăresc.
Sînt Dragoș Vicol, profesor universitar doctor, fost președinte al Consiliului Național al Audiovizualului din Republica Moldova și membru al FIJET România. Mă bucur să fiu parte a acestei minunate echipe care întrunește cei mai valoroși jurnaliști de turism din întreg rotundul românesc.
Să precizăm că ești din Chișinău, ești născut acolo.
Sînt născut la Cahul, o localitate din sudul Republicii Moldova, din sudul Basarabiei, dar întreaga viață conștientă am petrecut-o la Chișinău, unde am făcut studiile, inclusiv cele gimnaziale. Imediat după căderea cortinei, în 1990, cînd am putut trece Prutul, împreună cu alte mii de basarabeni, am făcut studiile liceale la Iași, apoi am continuat studiile universitare, mi-am luat licența în Litere la Universitatea din București și tot acolo mi-am luat doctoratul cu o teză despre universul spiritual românesc în opera lui Sadoveanu, cu precădere analizînd aspectele care țin de descoperirea frumuseților naturale, peisagistice, în opera lui Sadoveanu. Deci, oarecum, din această perspectivă, turismul, drumețiile, tot ceea ce ține de faună și floră – flora în opera lui Sadoveanu – au constituit pentru mine un obiect predilect de cercetare. Datorită acestui lucru, m-am și regăsit în FIJET România, fiindcă e o federație care întrunește jurnaliști și scriitori care au drept obiect de studiu turismul. Astfel, România și Republica Moldova, pentru mine, reprezintă cei doi poli care, pînă la urmă, s-au unit într-un întreg.
Cînd ai ajuns prima dată în România și unde? Și te rog să ne spui ce ai mai vizitat între timp, de atunci.
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, chiar la începutul anului 1990. Am ajuns pentru prima dată în România datorită unui mentor deosebit, scriitorul Tudor Opriș, care a înființat o asociație care purta denumirea pe atunci ToCoNo, „Totul Copiilor Noștri”, și a reunit cei mai promițători tineri condeieri, scriitori din București, de la Liceul „Gheorghe Lazăr”, în primul rînd (unde a activat – nu știu dacă mai activează și acum – un cenaclu literar din care au ieșit foarte mulți scriitori, Cenaclul „Săgetătorul”), și pe cei din Republica Moldova. Regretatul Tudor Opriș, care este părintele literar al multor scriitori din România și din Republica Moldova, a organizat niște tabere: tabără de vară la Năvodari, tabără de iarnă la Bușteni și astfel am închegat niște prietenii, amiciții literare foarte importante cu Sorin Gherguț, cu Dan Pleșa, cu alți importanți tineri scriitori din România, mulți dintre ei deja devenind, din talente promițătoare, certitudini la această oră.
Și, bineînțeles, că de aici și pînă a decide să-mi continui studiile liceale la Iași nu a fost decît un pas. Și după un an petrecut la Iași, m-am gîndit totuși că ar fi cazul să escaladez, ca să zic așa, cu ghilimelele de rigoare, și Bucureștiul, să-l descopăr. Și nu regret deloc. Am locuit în București, neîntrerupt, din 1990 pînă în 1998, cînd mi-am luat doctoratul, și între timp am reușit să mă afirm pe cît a fost posibil în România – îți spuneam și de acel doctorat pe care l-am făcut în România.
Dar pînă la un moment dat, cînd am conștientizat că de mine este nevoie mai mult în Republica Moldova, fiindcă ceea ce am achiziționat, ceea ce am acumulat, valorile sapiențiale românești, tot ceea ce au investit, în sensul frumos al cuvîntului, profesorii mei din România, ar trebui să întorc în Republica Moldova. Fiindcă, după cum se știe, Republica Moldova este încă un spațiu închis din punct de vedere al spiritualității românești. Nu există acea deschidere, la nivel de fir al ierbii. Dacă la nivel oficial pare că cele două state românești, Republica Moldova și România, acționează ca un tot întreg – România fiind omniprezentă în deciziile care se iau pe plan european, și chiar și internațional, în favoarea Republicii Moldova, purtînd denumirea de avocat al Republicii Moldova –, la firul ierbii, terenul încă este unul viran, unul neexploatat pînă la capăt, din cauza multitudinii de prejudecăți, din cauza propagandei care este omniprezentă în Republica Moldova. Și din această cauză am făcut tot ceea ce a fost posibil pentru mine, pînă am ajuns în funcția de președinte al Consiliului Național al Audiovizualului, și acolo am descoperit un peisaj cu totul și cu totul sumbru.
Cînd zic sumbru, mă refer la faptul că posturi de televiziune românești în Republica Moldova erau mult prea puține, posturi care să emită în limba română, foarte puține față de abundența de peste 50 de posturi care emit doar în limba rusă și o problemă foarte mare: producțiile cinematografice care, iarăși, abundă spațiul și abundă în sens fetid, în sens negativ, spațiul audiovizual din Republica Moldova. Și am încercat, din acest punct de vedere, să reglăm anumite chestiuni și primul lucru pe care l-am făcut, cînd am ajuns președinte al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost să închei un acord de colaborare cu CNA-ul din România, care ne-a pus la dispoziție cele mai moderne și cele mai eficiente metode de contracarare a flagelului dezinformării, a flagelului propagandei filoruse, în primul rînd; mai mult decît atît, în toate forurile internaționale de specialitate am simțit umărul României, atunci cînd era pus vîrtos pentru a salvgarda ființa românească din Republica Moldova. Pentru noi, cei din Republica Moldova, a vorbi românește – și nu zic lucrul ăsta din considerațiuni patetice – este, în primul rînd, o datorie morală, fiindcă foarte mulți concetățeni de-ai mei din Republica Moldova sînt ancorați profund încă în spațiul de gîndire filorus – nu zic rus, filorus, în sensul de expansiune, expansionist. În Consiliul Național al Audiovizualului am încercat să reglez aceste lucruri, repet, cu ajutorul colegilor din CNA din România, cu care am efectuat o serie de schimburi de experiență, de bune practici și așa mai departe.
Mă bucur că situația în prezent este oarecum diferită de momentul în care am devenit președinte al Consiliului Național al Audiovizualului, în sensul că s-au modificat lucrurile în bine: producția emisă în limba română la furnizorii de produse audiovizuale din Republica Moldova a ajuns la o cotă de 40%, pe cînd la începuturi era de doar 7-8% pînă în 10%. Mai mult decît atît, posturile de televiziune au început să treacă Prutul cu anumite producții care nu erau vandabile în primă instanță și le-am explicat că interesul mercantil, economic, financiar nu trebuie să primeze: Republica Moldova trebuie adusă în albia firească, și nu zic neapărat a elementelor audiovizuale românești, ci europene și, implicit, românești.
Din acest punct de vedere, acele racile care au existat și mai există, din păcate, în Republica Moldova, încet-încet, cedează și spațiul audiovizual din Republica Moldova începe să respire un aer mai european și acest lucru se datorează în totalitate României. Apoi, dragă coleg, faptul aderării mele la această importantă structură, FIJET România, iarăși este o contribuție deosebit de importantă, fiindcă noi, cei din Republica Moldova, avem posibilitatea, prin intermediul reportajelor pe care le facem, emisiunilor TV și radio, să descoperim cele mai importante, cele mai distincte destinații turistice din România. Și astfel, cei din Republica Moldova, treptat-treptat, se vor debarasa de anumite clișee că România reprezintă doar un stat care le poate oferi libertatea de mișcare, libertatea de a călători fără vize în țările europene, vor descoperi România și din perspectiva acestor importante elemente care reîntregesc oarecum ființa noastră națională.
Ce știai despre România înainte să vii aici? Și nu doar tu, generația ta, oamenii din jurul tău: ce știau ei atunci, în ’90, despre România?
Aici sînt două planuri distincte. Eu provin dintr-o familie de intelectuali: tatăl meu a fost, Dumnezeu să-l odihnească, jurnalist la o revistă de satiră și umor, cea mai importantă din Republica Moldova de pînă în 1990, și atunci cartea românească, valorile românești, postul de televiziune pe care, atît cît emitea el, aveam posibilitatea să-l captăm de pe malul Prutului, de la Cahul… Lucrurile pentru mine nu au fost deviate, în sensul purtării unor ochelari de cal, ca să mi se zică de România că este un stat dușman și așa mai departe.
Însă, per ansamblu, colegii mei de generație într-adevăr aveau o impresie despre România corespunzătoare cu ceea ce se spunea în istoriografia sovietică: că România este un stat burghezo-moșieresc, că a fost aliata fasciștilor în cel de-al Doilea Război Mondial, că Operațiunea Iași-Chișinău a fost îndreptată împotriva noastră, ca cetățeni sovietici. Din acest punct de vedere, chiar îmi aduc aminte, la începutul anilor ’90, cînd am venit la București, că majoritatea colegilor mei se exprimau foarte găunos, foarte defectuos în limba română, scriau încă cu grafie chirilică. Din acest punct de vedere, a trebuit să treacă trei-patru ani pînă rădăcinile au început să capete un contur și roadele pe care am început să le culegem au fost cele ale unei normalități.
Dar, ai perfectă dreptate, pînă în 1990, România era percepută ca un spațiu, să nu zic dușman, dar adversar, ca un spațiu care venea împotriva ființei noastre, spunîndu-ni-se în școală că sîntem două popoare distincte, că originea noastră nu este geto-dacă și romană, că provenim pe filieră slavă de la așa-zișii volohi. Deci erau foarte multe inepții și foarte multe falsuri care se tirajau în școală și pentru mulți dintre colegii mei a fost un șoc cultural în deplinul sens al cuvîntului să descopere în România o cu totul altă realitate decît cea care era promovată în Republica Moldova.
Iată că sîntem de atunci protagoniștii unor tribulații, unor elemente care, pînă la urmă, au încercat și încearcă în continuare să speculeze anumite pseudo-teorii – moldovenismul primitiv, cum îi zic eu, care este ceva total diferit de adevăratele valori românești. Pentru noi, de exemplu, tot ceea ce ține de graiul moldovenesc este oarecum contemplat din perspectiva separării de adevăratele valori românești. Deci, într-adevăr, pînă în prezent, numărul celor care nu mai văd România, în Republica Moldova, ca un adversar, ca un potențial dușman, a crescut semnificativ.
Dacă la începutul anilor ’90 pentru o apropiere – nu vorbesc de unire –, pentru o apropiere între România și Republica Moldova, pledau doar circa 20%, acum, procentul ușor-ușor a trecut de 50%, ceea ce zic eu că este bine. Dar, ținînd cont de cei 35-36 de ani de apropiere, de cînd nu mai avem frontiere, și ținînd cont de numărul cetățenilor români din Basarabia (fiindcă, la momentul actual, am depășit cifra de 1.200.000 de deținători de cetățenie română în Republica Moldova), eu zic că este încă un rezultat modest și acest rezultat modest este din cauza politicienilor din dreapta, dar și din stînga Prutului, care, dincolo de anumite interese de grup, interese partinice, interese gregare, din păcate, nu pot vedea un ansamblu al acestor relații și nu renunță la anumite stereotipii.
Ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut în călătoriile tale prin România, privind din perspectiva turismului, în principal?
Din perspectiva turismului, în România, practic, nu m-am confruntat cu anumite situații care să-mi displacă în sensul material al cuvîntului, infrastructura sau anumite chestii.
Ceea ce m-a deranjat, oarecum, este prea puțina sau prea mica manifestare a interesului față de ceea ce se întîmplă dincolo de regiunea în care ne aflăm noi. Practic, am observat o anumită cantonare sau o anumită predilecție doar pentru ceea ce se întîmplă în imediata apropiere, fără ca oamenii din acea zonă să contemple ansamblul în sensul realităților economice, sociale, general-politice. Nu am văzut o preocupare pentru viitor și pentru o angrenare într-un spațiu mai vast.
Asta m-a deranjat și aș aduce un exemplu: indiferent de zona în care mă aflam, nu erau interesați, cei care ne prezentau anumite obiective turistice, de integrarea acelor spații într-un circuit național sau internațional. Se mulțumeau doar la nivelul colaborării cu autoritățile locale și inițiativa privată, practic, era inexistentă sau prea puțin prezentă.
Deci nu există o anumită predispunere, un anumit apetit, ca să zic așa, pentru inovație, pentru accederea la anumite fonduri europene, ceea ce este, de altfel, o meteahnă și în Republica Moldova. În Republica Moldova contemplarea ansamblului sau a generalului se află încă într-o stare embrionară. Cetățenii din Republica Moldova mai bine abandonează o situație proastă, nu se implică – spiritul civic, practic, este inexistent și am observat că prin aceste caracteristici se demonstrează, cu regret, că sîntem români, indiferent pe ce mal al Prutului locuim.
Mi-aș dori foarte mult o inițiativă și o energie cît mai debordantă, fiindcă în prezent această lentoare, această energie latentă, nu permite dezvoltarea sectorului turistic în Republica Moldova și în România așa cum s-ar cere din perspectiva realităților cotidiene sau din perspectiva timpului pe care îl trăim.
Și ceva ce ți-a plăcut?
Mi-a plăcut foarte mult spiritul ospitalier. Oriunde am fost, fiindcă am călătorit foarte mult, inclusiv din perspectiva funcției deținute la Consiliul Național al Audiovizualului, dar și cu ocazia vizitelor private. Ospitalitatea românilor este una proverbială. Am descoperit oameni care, practic, nu aveau o poziție materială sau niște elemente care să le permită să fie atît de deschiși. Românul, pentru mine, reprezintă sarea pămîntului, ca să-l citez pe același Sadoveanu: tot ce are în casă îți pune la dispoziție, necondiționat.
Deci, fără a face referință la un spirit patriotic mai nuanțat, vreau să vă spun că ospitalitatea românilor este una proverbială, pe care n-am descoperit-o nicăieri, indiferent pe ce continent m-au dus pașii. Din punctul meu de vedere, acest lucru trebuie exploatat, fiindcă rigiditatea, rigoarea de multe ori de care nu dăm dovadă și pe care o prezentăm drept lipsă de, cum să-i zic, de un anumit pragmatism, pînă la urmă trebuie transformată într-un atu. Lipsa unui pragmatism economic nu trebuie pusă în cîrca oamenilor simpli: autoritățile ar trebui să identifice niște modalități de subvenționare, de promovare a acestor rute turistice. Deci ospitalitatea românească, pentru mine, este cartea de căpetenie a turismului românesc și acest lucru trebuie exploatat în sensul bun al cuvîntului, astfel încît să deschidă noi perspective de dezvoltare. Asta mi-a plăcut cel mai mult.
Dincolo de istoricitate, ca să revin puțin, ceea ce nu mi-a plăcut este că istoria noastră este prezentată de ghizii locali, care prezintă anumite obiective doar dintr-o perspectivă unilaterală, în sensul că noi sîntem cei mai buni, că noi sîntem făuritorii destinului omenirii – trebuie abandonată această perspectivă, în sensul de integrare și de prezentare a contribuției și a istoriografiei românești într-un plan general. Noi încercăm oarecum să epatăm, să excludem anumite elemente din configurația istorică și să prezentăm un fel de apoteozare în sensul de idealizare. Înțeleg asta cînd este vorba de legende, cînd este vorba de un anumit spațiu artistic, dar pînă la urmă aceste lucruri trebuie să fie integrate într-un flux și într-un torent general comun.
Ce crezi că ar trebui să facem ca numărul turiștilor străini să crească în România? Se tot discută că avem un potențial imens, dar se pare că facem ceva greșit de nu reușim lucrul acesta. Cunoști foarte bine situația de acolo și dorințele moldoveanului de călătorie. Unde își pune în gînd să călătorească?
E o întrebare foarte bună și o să specific, o să exemplific de ce zic că e o întrebare foarte bună. Cît timp m-am aflat în fruntea Consiliului Național al Audiovizualului, e și firesc că veneau foarte multe delegații. Dincolo de programul oficial, urma să le prezentăm niște elemente care țin de turism, de industria ospitalității și nu știu din ce cauză – și am observat același lucru și în România – preferințele și predilecțiile tuturor… Fiindcă îi întrebam, le puneam la dispoziție un set de destinații sau de activități recreative și îi întrebam ce ar prefera în funcție de zilele cît se vor afla în Republica Moldova. Și am observat că Republica Moldova era strictamente prezentată în opinia lor, sau dorințele celor care veneau în Republica Moldova se rezumau, doar la elementele de gastronomie și de vin. Deci, atîta tot.
Și același lucru pot zice și despre turiștii care vin să exploreze România. Trebuie introduse, din punctul meu de vedere, elemente de culturalizare. Publicul care vine în România și în Republica Moldova, zic eu, ar trebui – nu invitat obligatoriu un public elevat –, dar cultivat în sensul prezentării și promovării anumitor valori culturale. În Republica Moldova totul se rezuma la vizitarea celor două crame (de obicei, Cricova și Mileștii Mici), la plăcintele poale-n brîu, la ceva gastronomic și atît. Republica Moldova nu este percepută din perspectiva unui Teatru Național de Operă și Balet, care este foarte valoros, din perspectiva filarmonicii, din perspectiva unui festival… Aveam la Orheiul Vechi, DescOPERĂ – un joc de cuvinte, a descoperi creațiile de operă. Absolut, lucrurile astea sînt practic inexistente sau, hai să nu zic inexistente, dar impracticabile în strategiile de promovare a turismului.
Același lucru l-am descoperit și în România. România este promovată ca o destinație de consum. De consum în sensul negativ al cuvîntului: nu de consum al produselor culturale, al produselor de situri arheologice, ci din perspectiva anumitor elemente de consum gastronomic și, de cele mai multe ori, nu de cea mai bună calitate, cum ar fi descoperirea anumitor produse gastronomice protejate sau cu destinație turistică specifică. La fel și în Republica Moldova, și mă refer la același Festival al Vinului. Din punctul meu de vedere, acest Festival al Vinului din Republica Moldova, care tradițional se desfășoară în primul week-end din luna octombrie, ar trebui combinat sau ar trebui pus alături de anumite evenimente culturale în acea perioadă. De exemplu, marea noastră primadonă a operei, regretata Maria Bieșu: ar fi bine ca acest festival să aibă loc exact în aceeași perioadă și atunci vor veni oameni elevați care vor promova mai mult decît atît.
Și în România, și în Republica Moldova nu se creează o paralelă între atragerea investițiilor străine și turism. Deși practica internațională denotă următorul fapt: dacă sînt prezenți turiști de cea mai bună calitate în turismul receptor, atunci, cu certitudine, șansa ca investițiile economice în acea țară să fie, gradual, foarte importante crește. Ori la noi, în Republica Moldova, și se creează impresia că și în România, o bună parte a turiștilor vin pentru o singură dată – sînt destinații turistice de unică folosință, ca să utilizez această expresie. Deci asta mi se pare cea mai mare lacună a turismului receptor din România și din Republica Moldova, că nu se merge pe anumite trasee și mai ales de revenire.
Am fost împreună cu tine și cu colegii noștri în mai multe destinații și am văzut că unele destinații, cum sînt Mureșul și Harghita, depășesc acest handicap și am văzut că deja se instituie anumite tradiții în care turiști nemți, belgieni, francezi și de alte naționalități din Europa Occidentală și-au făcut deja un tabiet în a vizita România prin intermediul anumitor activități care țin de elemente de cultură. Și chiar m-am bucurat la ultima vizită la care am participat amîndoi, în infotripul din Mureș, că am fost și la Opera din Tîrgu Mureș și am descoperit niște elemente care pînă odinioară nu făceau parte din circuitul sau din programul turistic obișnuit.
Mulțumesc și mult succes!
Și eu îți mulțumesc foarte mult și vreau, fără a te flata, să-ți mărturisesc că îți port o admirație deosebită pentru ceea ce faci și la Cațavencii și cu alte ocazii, atunci cînd promovezi patrimoniul cultural-turistic din Republica Moldova. Și este pentru mine o onoare, în calitate de reprezentant al Basarabiei, să fac parte din FIJET România, această structură deosebit de importantă, și trebuie să recunosc că avem încă foarte mult de lucru pentru a duce la cunoștință tuturor celor interesați ce înseamnă România turistică – bineînțeles, cînd zic România turistică, e înglobată și Basarabia.
(articol publicat în Cațavencii nr. 34/777 din 26 august 2026 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment