Spații de cazare la mare înălțime. Smart Russell Square Hostel, Londra

Smart Russell Square Hostel, Londra. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Smart Russell Square Hostel, Londra. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Criteriul proximității de care vorbeam data trecută a funcționat și în cazul celui de-al doilea hostel londonez care m-a găzduit: Smart Russell Square e foarte aproape de British Museum și de National Library, obiectivele turistice of choice ale primelor două zile de city broke în metropola britanică fostă capitală de imperiu în care soarele nu apune niciodată din care s-au strîns multe dintre exponatele muzeelor sale. Venit de dimineață dinspre Dictionary, încercam pe la 10 și ceva un early check-in, dar tot ce-a putut face pentru mine recepționerul de serviciu a fost să-mi furnizeze un cod gratis pentru locker-ul 47, în care mi-am cazat rucsacul pînă la 2 p.m., ora oficială a intrării în posesia patului din…

Locul: …dormitorul 14 de trei bunk-uri triplu etajate dotate cu perdeluțe pentru intimitate, pentru care le-am virat în cont…

Prețurile: …11 lire, ca să dorm împreună (dar separat) cu…

Oamenii: …Anastasia, o rusoaică blondă cu mov de douăzeci și ceva de ani care s-a conversat aproape continuu la telefon cu o interlocutoare cam surdă (judecînd după volumul discuției), un african care s-a tot foit intrînd și ieșind din cameră de parcă fusese angajat să facă aer cu ușa și un cuplu tînăr de indieni foarte vorbăreți (între ei) în engleza funny a lui Apu din The Simpsons. Domnul și domnișoara Apu au venit tîrziu din oraș și s-au instalat în paturile de deasupra mea, după ce și-au terminat îndelungatele lor ritualuri și tabieturi de seară.

Ambianța: Toată acțiunea e în spațiul comun de dincolo de recepție, imensa sufragerie cu mese și canapele permanent populată care e și sală de așteptare, cu televizor de urmărit ultimele știri, și sală de jocuri, de butonat păcănelele colorate cu lămîi și cireșe sau tastele automatului de snacks-uri, și sală de mese pentru bucătăria alăturată, în care, seara, se gătește serios, ca la o emisiune-concurs culinară cu premii în cuțite. De la omletă la lasagna și de la paste la salată, colegii de frigider și cuptor cu microunde se întreceau în tot felul de rețete, care mai de care mai apetisante. În ceea ce mă privește, am trișat ordinar: casoleta de spaghete bologneze pe care le-am încălzit alături de dish-urile chef-ilor de ocazie fusese proaspăt cumpărată dintr-unul din Coop-urile cartierului.

(articol publicat în Cațavencii nr. 40/477 din 7 octombrie 2020)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.