Spații de cazare la mare înălțime. Hotel Carpat Inn, Azuga

Hotel Carpat Inn - Pool & Spa, Azuga. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Hotel Carpat Inn - Pool & Spa, Azuga. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

În Azuga (stațiunea aia de pe Valea Prahovei prin care treci, tangențial, în drumul spre Brașov), dacă faci dreapta din ambuteiajul de pe DN1, pe lîngă biserică, și apoi, undeva, stînga, pe o străduță care urcă din centrul orășelului, nimerești fix la Carpat Inn. Un hotel de patru stele și cinci etaje, relativ nou, situat într-o zonă liniștită, cu vedere de pe terasă spre instalația telegondolei, pîrtiile Sorica sau Cazacu și crestele Bucegilor, crucea de pe Caraiman sau releul de pe Coștila. Cînd nu sînt acoperite sub un strat gros de nori.

Aici am ajuns, săptămîna trecută, cu colegii din Travel Pro, invitați să luăm pulsul turismului local. Care, teoretic, ar trebui să fie ridicat, și iarna, și vara, de la mișcarea în natură, pe pîrtii sau în drumețiile montane, dar, practic, din motive de criză, s-a redus spre unul minim, de sedentar pe marginea piscinei. La conferința de presă ad-hoc cu proprietara hotelului, Liliana Bojian, pe lîngă întrebările reporterilor de la GoNext, DC News, Neconvențional.ro și EuroTransilvania.com, am avut și eu curiozitățile mele.

O investiție în turism nu se poate recupera într-un an-doi. De unde curajul de a investi în turism și de ce tocmai la Azuga?

Da, aparent, Azuga nu se compară cu Poiana, nu se compară cu Sinaia, dar, poate, ce nu găsești în Sinaia sau în Poiană e liniștea. Și peisajele: hotelul e situat la o altitudine de 900 de metri și ăsta e un mare avantaj pentru noi, pentru că priveliștea către Munții Baiului și crucea de pe Caraiman nu o regăsești în alte locații.

Aveți un hotel family friendly. Ce vor părinții cînd vin la hotel cu copiii?

Doresc loc de joacă, atît interior, cît și exterior, și asta le oferim. Bineînțeles că, la fel ca hotelul, și acest loc de joacă e într-o continuă modernizare – tot timpul îi schimbăm tematica. Acum avem ceva inspirat din Cartea Junglei, dar întotdeauna vrem să avem pentru copii activități sportive, așa că în locul nostru de joacă se pot cățăra, se pot da pe tobogan.

Din ce zonă vă vin turiștii? Din țară, din afară?

Majoritatea turiștilor sînt din țară: din București, Constanța, Galați, zona Moldovei, dar avem și clienți din Cluj sau Timișoara – mai puțini, dar sînt.

Care sînt provocările unui antreprenor pe Valea Prahovei?

Anul acesta, într-adevăr, antreprenorii sînt supuși mai multor provocări. Să reușim să circulăm pe DN1, pentru că în perioadele de vîrf, în care vin și turiștii, pe DN1 se circulă extraordinar de greu – am înțeles că se lucrează, sperăm să prindem și noi finalul acestor investiții. Iar, mai nou, cred că o problemă pe care o au absolut toți antreprenorii din turism, o avem și noi: sînt taxele acestea mărite, la care cu greu facem față.

Care a fost cea mai mare problemă pe care a trebuit să o rezolvați de cînd ați preluat acest hotel?

Cred că personalul calificat.

Aduceți din afară sau vă orientați doar intern?

Personal, îmi place să lucrez mai mult cu oameni din intern, dar am fost obligați să aducem și din afară – avem cîteva fete din Nepal.

Care e relația pe care o aveți cu administrația locală? Vă înțeleg problemele? Dacă apelați la ei să rezolve o anumită situație, găsiți înțelegere?

Da, avem o colaborare bună. Unele se rezolvă mai ușor, altele mai greu, depinde de dimensiunea lor. Dar, în ultima perioadă, am avut înțelegere și ne-am ajutat reciproc. Poate că una dintre cele mai mari probleme ale zonei și ale momentului sînt urșii – sperăm să se rezolve, în curînd.

Există o asociație de promovare a turismului în Azuga?

Da, există.

Sînteți membru al asociației?

Da. Și, mai nou, este un domn acolo, de o scurtă perioadă de timp, care face diverse materiale de promovare și sîntem și noi în atenția dînsului.

Primiți și vouchere de vacanță? Ar trebui să se revină la suma anterioară?

Da, este o mare problemă. De cînd s-a schimbat sistemul voucherelor de vacanță, numărul turiștilor a scăzut foarte mult. Acum, știți cum se spune, sînt diverse voci: unii spun că trebuiau scoase, că nu trebuiau date de la început, alții că trebuie date. Părerea mea este că au ajutat turismul și, mai ales, turismul din localitățile mici. Oricine dorește să vină la munte, la mare, găsește ofertă – peste tot, în țară, cred că sînt condiții pentru toate buzunarele.

Care sînt cele mai apreciate atracții din zonă?

Iarna, este schiul: sînt pîrtii, mai ales pentru copii. Apoi, diverse obiective: în afară de Castelul Peleș și Castelul Cantacuzino, care sînt destul de aproape, mie, personal, îmi place Canionul Șapte Scări.

Cum vedeți viitorul stațiunii Azuga în următoarea perioadă? Să zicem, peste cinci ani.

Sper din suflet ca noua conducere să încerce să investească mai mult în diverse atracții, nu numai în telegondolă și în drumeții.

(articol publicat în Cațavencii nr. 29/772 din 22 iulie 2026 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.