Pentru orice cetățean responsabil, care vrea să-și înțeleagă istoria ca neam, o excursie în Moldova de peste Prut, Basarabia, cum îi spune toată lumea, e o datorie patriotică. Măcar o dată în viață, trebuie neapărat să mergi și să vezi ce s-a ales de teritoriul românesc abandonat în 1940 de autoritățile de la București URSS-ului, fără a trage măcar un foc de armă, care acum, după independența cîștigată în 1991, s-a înstrăinat de noi, plecat de-atîta vreme de-acasă.
Din București la Chișinău ajungi chiar mai repede decît la Oradea: sînt doar vreo 450 de kilometri, via Huși-Albița, de drum neașteptat de bun și de liber. Dacă, după trecerea graniței Albița/Leușeni (doar cu buletinul), crezi că o să întîlnești o mulțime de mașini vechi în trafic, pregătește-te pentru o surpriză: o Lada de colecție, din perioada comunistă, se vede relativ rar pe șosea (probabil că moldovenii se împart în două mari categorii: cei care au suficienți bani cît să-și permită o mașină nouă și cei care nu au deloc).
Capitală a provinciei nou create în 1812, imediat după un război ruso-turc (ironia soartei: tratatul prin care Poarta Otomană ceda Basarabia Imperiului Țarist a fost semnat la București!), satul de vreo 7.000 de suflete de atunci are acum circa 500.000 de locuitori (adăugînd populația suburbiilor și navetiștii de toate felurile, veniți la muncă sau la distracție, se apropie de un milion în fiecare zi). Distrus aproape complet în cel de-al doilea război mondial și refăcut în binecunoscutul stil al arhitecturii sovietice staliniste, cu clădiri masive, colțuroase, Chișinăul e un oraș trist, plin de statui ale lui Ștefan cel Mare (voievodul are parte aici de un adevărat cult al personalității: bulevardul central îi poartă numele, iar fața sa apare pe toate bancnotele) și de o mulțime de parcuri. Deși i se spune Orașul Alb, fiind construit aproape complet din piatra calcaroasă a carierei de la Cricova, cunoscută mai nou ca pivniță de vinuri vechi, un steag al Chișinăului ar trebui vopsit în culorile dominante, gri-cenușiul blocurilor și verdele parcurilor.
Un scurt tur de oraș va bifa obligatoriu o vizită la Muzeul Militar (10 lei moldovenești; rata de conversie a leului lor în leul nostru e aproape la fel ca cea a RON-ul față de euro: 1 RON = 4,50 MDL), pentru o incursiune în istoria chinuită a acestei foste părți a României care a fost pasată în ultimii două sute de ani ca o minge de ping pong, cînd la ruși, cînd la noi. Din diorame și vitrine, de pe panouri și afișe, poți reconstitui în minte cam ce-a însemnat teroarea sovietică pentru frații noștri de peste Prut și ce soartă ni se pregătea și nouă, după pactul Ribbentrop-Molotov din august ’39: represiuni politice violente, deportări în masă, mobilizări forțate în Armata Roșie, distrugerea aproape totală a lăcașelor de cult. La subsol, terifianta experiență continuă: ești martorul suferinței victimelor anchetelor și interogatoriilor brutale ale poliției politice. În curtea din spatele muzeului, în parcarea cu vehicule militare, tancuri, tunuri și rachete ale Războiului Rece, se completează instrumentarul terorii și al morții din interior. Un T34 care strivea sub șenile membre de infanterist e acum vedeta pașnică a amatorilor de selfie-uri.
Experiența asta amară poate fi îndulcită intrînd într-un magazin Bucuria. Bucuria copiilor și a dependenților de dulciuri viitori diabetici: la vînzare vrac o să găsești sortimente foarte variate de bomboane cu prune, bomboane cu nuci, bomboane cu ciocolată, bomboane cu di tăti. Ca să cumperi, nu e nevoie să vii din țară cu lei de-ai lor, luați în România la un curs îngrozitor. Orașul e plin de case de schimb, cum sînt pe la noi farmaciile și băncile, aproape la fiecare colț de stradă cîte două-trei, de parcă Chișinăul ar fi capitala mondială a turismului.
După o simplă plimbare pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, văzînd clădirile administrației centrale (Primăria, Casa Guvernului, Parlamentul, Președinția), Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Arcul de Triumf (unul mult mai mic decît cel de la București, corespunzător variantei de triumf locale), îți poți face o idee de ce înseamnă arhitectonic capitala moldoveană, dincolo de blocurile comuniste majoritare. În unele zone o să întîlnești comerț stradal cu orice fel de marfă îți imaginezi, cam ca pe la noi, lîngă Obor, și, dacă ți se face foame, întrînd într-o cîrciumă o să mănînci bine și relativ ieftin (în restaurantele lor premium, o masă gătită ca la mama acasă – ciorbe/borșuri, sarmale, clătite – are prețuri de cartier bucureștean). Firmele sînt grafiate în alfabet latin, iar moldovenii, cel puțin cei tineri, și-au pierdut accentul acela caraghios și o mare parte din cuvintele arhaice cu care ne amuzam prin anii ’90 (celebrele pălitură, osîndă, gîlceavă), dar le-au înlocuit cu altele, cu circulație la fel de restrînsă în România: apetisant, iute (cu sensul de rapid), arendă (chirie). Din păcate, majoritatea posturilor TV transmise pe cablu sînt rusești, iar filmele difuzate sînt dublate în limba lui Putin, cu subtitrare în limba română. Să-i auzi pe Arnold și pe Rocky Stallone, de exemplu, spunînd „Harașo”, e, vorba reclamei, de neprețuit.
La întoarcere, dacă ajungi în vamă și constați că ți-au mai rămas lei de-ai lor în portofel, poți să-i schimbi la duty free în sticle de vin și coniac moldovenesc. Atenție însă la ce și cît cumperi: la revenirea în țară, ca la orice graniță UE – non UE, ai voie să treci doar cu un litru de alcool de peste 22%, doi litri de vin, două pachete de țigări și bomboane Bucuria în limita bunului simț (o cantitate nemăsurabilă exact, dar recomandat ar fi să nu încerci să treci încărcat ca Moș Crăciun, cu saci de bomboane pentru toată familia, toți colegii, vecinii și concitadinii dornici să guste bucuriile dulci ale moldovenilor). A, și la un preț al benzinei mai mic cu cel puțin un RON pe litru față de pompele de pe la noi, o să vrei sigur să te întorci în țară cu rezervorul plin.
(articol publicat în Cațavencii nr. 20/303 din 24 mai 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment