Chiar dacă a cam venit vremea căutărilor prin debarale, boxe și garaj, sau pe unde or mai fi parcate patinele, schiurile și săniuța, excursia de astăzi la Vatra Dornei nu e neapărat un apropo turistic al sezonului de iarnă care urmează. Și asta pentru că sightseeing-ul de clădiri imperiale, construite la sfîrșit de secol XIX, în perioada în care Bucovina era sub dominație austro-ungară și apele minerale ale zonei se băteau deja în bule cu cele de la Baden Baden, Vichy sau Karlovy Vary, poate fi făcut oricînd, chiar și toamna tîrziu, înainte de prima zăpadă pe pîrtiile Parc sau Dealu Negru; Gara, Primăria, Biblioteca, Clădirea Băilor, Hotelul Carol, Casa Vladimir, Izvorul Unirea și Izvorul Sentinela din Parcul Balnear (unde ultima tranșă de nuci a recoltei 2014 e disputată acum de niște veverițe foarte flămînde) sînt mărturii arhitectonice ale unor timpuri de mult apuse, pe care generațiile actuale nu le cunosc aproape deloc.
Și, bineînțeles, să nu uităm, Cazinoul. Care e în aceeași stare jalnică pe care o știți de la ultima trecere pe-aici, indiferent că asta a fost acum cinci, cinșpe sau două‘ș‘cinci de ani: o ruină cu prestanță și ștaif de ex-vedetă. După ce a fost și martora partidelor de ruletă ante- și interbelice la care gambler-i veniți de pe la Viena, Berlin sau Budapesta își mizau toată averea ca să aibă apoi motiv să-și tragă un glonț în cap, pe malul Dornei, și a întrunirilor de stat major nazist în retragere din timpul ocupației militare germane din WW2, și a ședințelor de partid comuniste încheiate cu serile dansante ale clubului muncitoresc, la care tovarășii le bulăneau pe tovarășe pe la colțuri, poate că această clădire-simbol a orașului, cu vîrsta venerabilă de 115 ani, credea că le-a trăit pe toate. Nope, not yet: de vreo zece ani, agonizează în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar Biserica, în loc de mortare și piloni, mai mult de o slujbă de maslu și cîteva acatiste altceva n-a știut/vrut/putut să-i facă.
Un mod foarte OK de încheiat turul ăsta e cu o vizită. Paying a visit (cum ar zice un turist englez rătăcit cine știe cum prin Vatra Dornei), cu contravaloarea unei beri, casei vechi cu etaj, aflată nu departe de podul central dintre oraș și stațiune, în care o să faceți cunoștință cu pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere, foștii rezidenți ai plaiurilor bucovinene care au devenit celebri mutîndu-se în vitrinele Muzeului de Științele Naturii și Cinegetică. Highlights-urile (cum i-ar spune ghidul aceluiași turist englez) colecției sînt speciile rare, relicve ale unor exemplare acum extincte (un craniu de zimbru dispărut de multă vreme din zonă, un vultur negru împăiat, cu anvergura aripilor cît un deltaplan mai mic), trofeele de vînătoare expuse la parter (piei și coarne de cerb, blănuri de urs), dioramele “Cerb atacat de lupi“ sau “Familie de mistreți la masă“.
Apropo, poate că, vizionînd mistreți, păstrăvi sau cocoși de munte, v-ați imaginat și cum le-ar sta în farfurie: de la ieșirea din muzeu, în cîțiva pași sînteți la restaurantul Casa Dorneană, unde meniul zilei (15 lei) e compus dintr-o ciorbă de burtă dreasă cu o smîntînă groasă, adevărată, de țară (nu cu aracet, ca prin alte părți), și o tochitură aburindă. Practic, un fel de avanpremieră culinară a unor sărbători de iarnă bucovinene, pentru cei care vor să petreacă un Crăciun/Revelion tradițional local, cu zăpadă pînă la genunchi, în timp ce, în București, în cel mai fericit caz, e zloată.
(articol publicat în Cațavencii nr. 46/175 din 19 noiembrie 2014)
Be the first to comment