Restaurante europene: La tanti Viorica, Letea

La tanti Viorica, Letea, jud. Tulcea. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
La tanti Viorica, Letea, jud. Tulcea. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

La finalul safari-ului cu doi cai putere prin Pădurea Letea, aria protejată, declarată rezervație naturală în 1938 (a doua, cronologic, la nivel național, după Masivul Retezat, în 1935), în care stejarii perfect adaptați la solul nisipos-mlăștinos sînt interconectați de liane, viță-de-vie sălbatică și plase vii de țînțari, ne-am întors în satul de pescari Letea pentru masa de prînz. Urma să mîncăm acasă La tanti Viorica, pensiunea găzduită de o casă tradițională lipovenească din lemn, chirpici și stuf vopsită albastru, cu flori în ghivece și mese în curte, a cărei poartă e permanent deschisă. Pînă să ne așezăm la masă, am avut timp chiar și de-o tură prin bucătăria din spate, în care ceaunele abureau apetisant pe plitele sobelor cu lemne.

Înainte de a trece la linguri și furculițe, trebuie să fac o precizare: deși nu sînt deloc consumator de pește, hotărîsem, înainte de infotrip-ul în Deltă, să mă sacrific și să mănînc exact ca localnicii, tot ce mi se pune în față. Așa că n-am făcut nazuri la meniu, același pentru toți: storceag, o ciorbă de pește servită separat – dedesubt, farfuria adîncă umplută cu supă de polonicul din castron, deasupra, farfuria întinsă plină cu carnea aleasă de pe tava cu pește fiert în legume. Cică așa se mănîncă felul ăsta compus din două feluri: mai întîi carnea, dezosată cu degetele (Puiul, peștele și *uța / Se mănîncă cu mînuța! s-a auzit un refren poetic dinspre o gură mai slobodă) și întinsă prin sosul gros, aproape pastă, de smîntînă cu mujdei, abia apoi zeama asortată cu un ardei iute. După ciorbă, mămăligă caldă cu bucăți de crap/somn prăjit stropite cu lămîie, iar la desert, gogoșele în praf de zahăr, toate bucatele de pe masă fiind învățate să înoate într-un vin alb de Niculițel.

Un singur cuvînt am despre prînzul ăsta, și, în special, despre storceag: FA-BU-LOS! Nu există bucătari cu stele Michelin în nici un restaurant din lume care să poată replica ce-a gătit tanti Viorica pentru noi și îmi pare rău că nu s-a inventat încă Internetul gusturilor și mirosurilor ca să experimentați și voi măcar un pic din savoarea acelui festin culinar. Rămîne, deci, să mergeți singuri direct la sursă.

P.S. Cine strîmbă din nas și încă insistă că nu mănîncă pește (sau, caz asemănător, miel) a avut pînă acum în farfurie doar pește prost gătit.

(articol publicat în Cațavencii nr. 21/356 din 30 mai 2018)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.